Page 12 - 1909-07

156 LUCEAFĂRUI Nrul 7, 1909.
şi-l preamărea ca pe un bărbat impunător, nici chiar el, nu trebuiâ să aibe bănuială de
cavaler şi „grenadir“. El avea obiceiul să ceeace mi-am pus în gând să fac...
dea bobârnace copiilor peste frunte, îmi Voi isprăvi singur, — şi singur voi răspunde!
dase şi mie, când eram mai mic, — cu un­ Ziua se strecură încet... seara sosi... în
ghiile tari ca piatra şi cu degetele lungi sfârşit veni şi noaptea. Nu lucrasem nimic,
şi pocnind hohotea şi se minună: „Auzi, cum voiam să nu fac nici o mişcare: ca un piron
răsună capul tău! Va să zică e gol!“ Şi se ’mplântase în capul meu ideia. La prânz
acest nătântoc să poarte ceasul meu! Dc tata, a cărui inimă, cum am zis, eră îngădui­
o mie de ori nu! hotărîi în gândul meu, ie­ toare şi-i eră greu să ţină mânia pe un
şind iute din odaia de primire şi urcându-mă băiat de 16 ani nu-l mai loveşti peste faţă,
în pat. Obrazul îmi tata încercă să-mi
ardea de palma primită, . fie prietinos; dar eu re­
dar şi ’n inimă ar­ fuzai bunăvoinţa, nu
dea amarul jignirii şi din ceva ură, cum îşi
setea răzbunării... De închipuiâ atunci, ci nu­
o mie de ori nu ! Nu mai din frică de a mă
puteam îngădui, ca afu­ lăsă pe jos: eu trebuiâ
risitul seminarist să-şi să-mi păstrez neatinsă
râdă de mine... îşi va toată flacăra răzbunării,
pune ceasornicul, lănţu- toată tăria hotărîrii
şorul îi va atârnă pe mele nestrămutate! Mă
burtă; iar el, semina­ culcai foarte de tim­
ristul, va rânji de plă­ puriu; dar, se ’nţelege,
cere... De o mie de n’adurmii şi nu în­
ori nu ! chisei nici un ochiu,
Toate bune; dar cum ba dimpotrivă îi căscai
să fac? cum să îm­ deşi mi-am tras pla-
piedec lucrul? poma peste cap. Nu
M’am hotărît să fur mă socotii de mai na-
ceasul dela mătuşa! inte cum voi operă;
n’aveam nici un fel de
VIII. plan; aşteptam numai
Din norocire, Trank- să se odihnească, în
villitatin plecase un­ sfârşit, toţi cei din casă.
deva din oraş; mai cu­ Mauzoleul lui Ion Brătianu. Luasem o singură mă­
rând decât a doua zi sură: ciorapii nu-i sco­
nu puteâsosi: în noaptea aceasta trebuiâ folosit sesem. Odaia mătuşii se află sus în etaj.
prilejul! Mătuşa nu se încuiâ în odaie, şi nici Trebuiâ să treci prin odaia de mâncare, prin
nu se găseâ în casa întreagă o cheie, care anticameră, să urci treptele, să treci un mic
să se potrivească la uşi; dar unde va pune coridor — acolo... uşa din dreapta!.. Nu eră
ceasul? unde să-l ascundă? Până în seară nevoie să port cu mine lumânare sau lampă:
îl purtase în buzunar, şi nu odată îl scosese, într’un colţ dela odaia mătuşii, în faţa sfintei
privindu-1 de toate părţile; dar la noapte, icoane, ardeâ candela nestinsă: asta o ştiam.
unde o să fie la noapte? Ei, e treaba mea Aşadar, eră destul de luminos. Tot mai stăm
să-l caut, gândii eu, ridicând pumnii. întins cu ochii deschişi, cu gura întredeschisă
Aprins de îndrăzneală şi frică, mă bucuram şi uscată; sângele îmi băteâ la tâmple, în
de apropiatul şi doritul delict; îmi băteam urechi, în grumaz, în spate, în tot corpul! Şi
capul, încruntam sprâncenele şi murmuram: aşteptam ... dar pare că un duh necurat îşi
aşteptaţi! Ameninţam, eram rău, eram pri­ râdeâ de mine: vremea treceâ... treceâ, dar
mejdios ... şi mă feriam de David! Nimeni, odihna casei nu veneâ.