Page 16 - 1909-07

160 LUCEAFĂRUL Mrul 7, 1909
întâia concluzie relativ la formă: La Asachi ne putem Şi opriţi-vă acolo unde veţi regăsi duhul clasic,
întoarce, dar nu pentru a învăţă, ci pentru a ne miră căci este. Opriţi-vă la acele poezii al căror cu­
de naivitatea virginală a publicului deodată, care-1 va prins simplu derivă dintr’o privire liniştită a lumii
fi crezut, pe cuvânt, că aceasta este „armonia", despre aşa cum este, văzută limpede, văzută oarecum la su­
care poetul vorbiâ des şi bucuros, înşelându-se întâi prafaţă, cu linişte, cu multă linişte, fără dorul de a-i
pe sine şi apoi pe alţii. ghici toate adâncimile şi nuanţele, dar cu hotărîrea
Ceice veţi ceti pe Asachi — şi eu Vă îndemn de a-i da cuprinsului o formă clară, frumoasă, aspi­
să-l cetiţi — o să rămâneţi miraţi şi de vechimea rând la nemurire. Opriţi-vă, dar nu comparaţi cu cla­
multor subiecte. Pentru unele trebue să învinovăţim sicismul lui Nautn de pildă; priviţi-1 pe Asachi in sine
insă şi epoca, nu numai pe autor. şi veţi avea şi momente de mulţămire (de exemplu,
Ce nesimpatic este, de pildă, poetul, când se în- paginile: 57, 59, 118, 221, 222, 224 etc.). Dar în loc de
inchină Ţarului cu ardoare arhirusească. El, care vorbe, mai bine o probă:
pretindea că a plecat din Roma pentruca să vază cum Cătră planeta mea.
se va împlini reînvierea Daciei prin Napoleon, el, care Cât ţi-s dator, o stea mult priincioasă,
veniâ dintr’o ţară, ai cărei poeţi l-ar fi putut învăţă Că ’n primăvara vieţii mele
cum sună glasul libertăţii, — el laudă pe Alexandru I Tu m’ai ferit de strâmbe căi şi rele
pentrucă „aşază lină pace ’n lume" (pag. 3): pacea Şi m’ai condus pe calea virtuoasă!
Sfintei Alianţe! Asachi se inspiră de cultura ce creşte
între Neva şi Caucas şi de canalul care va legă Pe- Tu ’n sin mi-aprinzi făclia luminoasă,
tersburgul cu Marea Caspică: Inimă largă! Şi-i sta­ M’ai adăpat l’acree fântânele
tornic. bietul poet, in aceste sentimente: Augustul „pro­ Şi, când vieaţa-mi îndulcesc prin ele,
tector" merită un bine „înmiit" decât acela ce-1 face Despreţuesc chiar soarta fioroasă.
Moldovenilor (pag. 50); câţiva ani mai târziu el, pro­
tectorul, este comparat cu un luceafăr (pag. 52); doi ani Ca să doresc a vieţii nemurire
mai apoi comparaţia se repeţeşte monoton (pag. 92)... Mă ’ndeamnă raza-ţi care ’n cer se vede,
Şi totuşi, Asachi eră un cap limpede. Cum statornică urmeaz’ a ei rotire.
Căutând o explicaţie pentru aceasta râvnă, voi esc Dela ţărmul fatal vasul purcede
să mă opresc între scoarţele acestei cărţi şi să uit Şi-acum, plutind prin marea de peire,
toată vieaţa lui — aiurea nu mi-aş permite această A ta rază la port mă va încrede.
abstracţie dela realitate şi să mă mulţămesc cu in­
dicaţia că, după Asachi, poezia are menirea să ne în­ G. Asachi nu a fost numai clasic. Cetitor sârguin-
veţe „virtuţi": cios al literaturilor europene moderne, el n’a rămas
Spre virtute viersu învie, despre rele face ură ... nesimţitor nici la frumseţile romantismului germanic,
Iar a fi rusofil eră încă pentru mulţi o virtute. A învăţă francez sau polon. De pildă, Ossian îi inspiră un dialog
pe alţii virtutea aceasta începuse insă a fi urît. (Milian şi Dina), în care Milian cere coiful lui Butu
Dar Asachi eră, politiceşte, surd. — şi securea, ca să zboare în luptă; Turnul lui Butul
Eliminând notele politice, chiar şi cele româneşti este o creaţiune copiată după Biirger şi Mickiewicz;
— acestea pentru nesfârşita egalitate de inspiraţie şi iar balada lui Victor Hugo se simte ’n încrederea
statornica monotonie a egalităţii, — rămânem cu o în Dumnezeu: Asachi ţinea cu toţi.
N’aveâ, dar primiâ; primiâ, fiindcă nu avea.
serie de traduceri, asupra cărora aici nu voiu stărui şi
cu alte două serii de poezii: una în gen clasic, alta Primiâ mărunţuşuri, dar şi concepţii. Cine nu-şi
în gen romantic. aduce aminte de admirabilul... mărunţiş, unde Dante
Clasicismul lui Asachi se simte de departe: El s’a descrie pe Paolo şi Francesca ivindu-se? Par’că sea­
şi îmbrăcat în costum clasic, nu a băut numai din mănă cu Asachi:
izvoarele poeziei antice. Costum! Goetlie vorbise doar în cel nor de ambrosie, purtate de turturele,
de Amor, muze şi Luna; Asachi este mai bogat în ştiinţe Ce de gemete duioase sună ’n jur o armonie,
mitologice şi arheologice; el ne încântă cu: Apolon, Repede chiar ca o clipă, tinere trec vergurele
Orfeus, Belona, Ares, Flegeton, Sirene, Venus, Temis, între care cunosc una ce ’ncă ’n inima mea-i vie...
Febus, Pandion, Lachesis, Tartar, Helicon, Priam, Igea, (Pag. 110).
Euridice, Argonauta, Melpomene, Stix, Hercule, Naiade, Cine, cetind „Turnul lui But", nu-şi aduce aminte de
Graţiile, Fauni, Haron, Joc, Febus, Titon, Nereide etc. Lenore de Biirger şi Fuga lui Mickiewicz? Este o
Şi astfel Asachi reuşeşte să pună pe toată poezia sa concepţie poporană, nu-i vorbă, dar Asachi a luat-o
acel giulgiu rece de numiri pentru noi fără cuprins, dar dela Biirger şi Mickiewicz. însă în colecţia sa de ver­
pentru el cu vieaţă poate. El însuş va fi simţit, poate, viu suri originea baladei... nu se mai vede: Fiindcă su­
acea poezie de împrumut ce o poartă cu sine antici- biectul este interesant, ţin să-l readuc pentru un mo­
tatea ingenioasă, dar Moldovenii lui cei mulţi? dar ment la suprafaţa discuţiei.
noi astăzi? Noi, şi când îl pricepem, am dori să-l G. Asachi povesteşte undeva că între Moldovenii
vedem desbrăcat de costumul antic, care-i şedeâ bine căzuţi în lupta dela Marienburg se află şi tânărul
numai Grecului. Butul, logodnicul domniţei Ana, fiica Domnului Ale­
lertaţi-i insă şi această supărătoare travestire. xandru şi că una din stâncile de pe muntele Pionul