Page 17 - 1909-07
P. 17
Nrul 7, 1909. LUCEAFĂRUL 161
poartă până astăzi numele Turnul lui But. Bă vii şi măsori pe bietul artist, cum ai măsură un obiect
trânul păcălitor literar al contemporanilor săi adaogă cu cântarul. Şi-l iai, şi-l tai, şi-l spânzuri, şi-l cate
că o tradiţie populară ne-a păstrat o parte —restul goriseşti ca după litera fixă a iegii, par’că arta şi
unde-o fi? din istoria lui „asătnănată cu acele simţirea s’ar puteâ strânge în câteva paragrafe."')
care poeţii germani şi poloni cântă în ale Impresiile acestea ni-se comunică cu „artă", calde şi
lor balade" şi după care el dă o imitaţie în versuri cu o variaţie de formă care încearcă să bată la poarta
româneşti.') Imitaţia s’a publicat în Lupta etc. (Iaşi literaturii propriu zise. Fantazia însăşi —hrănită uneori
1845, p. 9—12), ca un adaos poetic la descrierea luptei de reminiscenţele lecturilor — intră firesc în cadrele
şi a tabloului făcut de pictorul polon Lesler. De aici acestei critici, isbutind să coloreze, să dea o deose
a reprodus-o Pumnul şi alte cărţi de şcoală care au bită intensitate sentimentului. Sentiment—în critică?
popularizat-o, atât de mult chiar, încât unii tineri o „Raţiunea e roaba stării sentimentale." *) Şi direcţia
ştiu şi azi: M. Sadoveanu mi-a recitat odată începutul aceasta elegantă în mişcări şi uşoară, este îngustul pu
baladei, pe care o ştie din copilărie ... blicului, — poate şi fiindcă nu oboseşte pe cetitori.
în Icoana lumei, o revistă a lui Asachi (1846, Astfel de critici impresionişti avem destui, prea
p. 218). se afirmă din nou originea din popor a ba mulţi chiar. Fiecare tânăr, opăcit de infirmitatea lui
ladei, care de altfel „se asămănează mai la toate în drumul spre Parnas, face critică impresionistă,
naţiile". Aici tabloul este făcut de Alexandru Asachi. dupăcum se făceâ acum douăzeci de ani critică ştiin
Nu stăruesc să fac comparaţia între Biirger, Mickie- ţifică. Şi tot critica impresionistă inundează foiletoa
wicz şi aga dela Iaşi. Nu mi se pare la locul ei, în nele ziarelor noastre de câteori vEun făuritor de re
„Luceafărul". Dar o pot face ceice vor să se încre clame leagă „prietinie cu artişti adevăraţi" („Lupta"
dinţeze, ca mine, că Asachi s’a sprijinit de astădatâ din prima jumătate a lui Faur a. c.). Fireşte, stân
bine de tot pe cârjile împrumutate dela poeţii străini. găcia sau lipsa de talent a acestor năstruşnici năvă
Este neprecaut să se ’ncerce — oricine ar încercă — litori nu scade valoarea reală a scriitorilor cu che
a face din Asachi un poet dei gratia: Scânteile lui mare şi pregătire pentru critică, precum nu compromit
nu sunt un foc; şi cum scânteile nu ţin de cald, aşa „poeziile" dlui Emil Isac pe Verlaine sau Oscar Wilde.
nu încălzeşte nici volumul lui Asachi. El este, în ge Şi din fericire avem şi critici adevăraţi: d-nii N. Iorga.
neral, un imitator, care nimereşte din când în când I. Gorun, II. Chendi, Eug. Lovinescu şi alţii. Acestora
şi câte-o poezie — vezi d. ex. grupa celor adresate li s’a adaos d-na Izabela Sadoveanu-Evan, cu volumul
Leucei, care-1 mişcase, evident, pe aga — şi adeseori pe care l-am citat. Despre volumul acesta, şi despre
strofe izolate, pe care trebue să le cauţi în mulţimea volumul de „Impresii" al dlui Chendi vreau să spun
celor supărătoare şi de care te bucuri, mai ales când câteva cuvinte.
*
le aşezi în cadrul vremii în care au fost scrise.
Domnul Chendi e un ironic. Orice manifestare lite
G. Bogdan-Duică.
* rară, orice fapt care se isbeşte de felul lui de a
vedea lucrurile, ii chiamă un suris de batjocură pe
Două volume de critică impresionistă.
buze. în patima legitimă care a sbiciuit mii de su
Critica noastră literară işi trăieşte şi ea zilele de flete când se da „lupta pentru limba românească", în
„primăvară" ca şi literatura. Ce e drept, nu prea epilogul acestei lupte biruitoare el nu vede decât
avem critici ştiinţifici, autori de greoaie articole împo simptomele dorinţei de a ajunge, şi-şi bate joc de
vărate de lanţurile unor sisteme ţapene, înăbuşite de ele. Fireşte, în acest fel de judecată este şi un strop de
teorii speculative sau de erudiţie străină, respin scepticism, de amăreală, — şi de ceeace „adaogă Me-
gătoare prin evidenţa ei ostentativă. Câmpia „artelor fisto" oricărei fapte. în revolta lui în contra meşterilor
vocale" (o, ilustrul meu profesor de estetică!) nu ră parafrazării, a oamenilor „închişi in colivia ideilor
sună de ţipătul strident al scuturilor de aramă. Pe altora", îmbracă haina unei lungi asemănări de o ironie
orizontul vieţii literare nu se desinează figurile epice corosivă, în concepţie şi în formă, ca în „Papagalii
ale unor luptători, cari să se încleşteze, îndărătnic, antipatici". Şi iarăş, sfârşitul unui şir de idei, desvol-
în nesfârşite războiri gâfăietoare. în schimb avem cioc tate frumos, sugestiv, nu este decât un spirit epigra-
niri mărunte, se dau lovituri graţioase, se trimet, matic, ceva â la pointa lui Heine.
zâmbind, săgeţi ce rănesc oarecum din greşală. Şi, Tot aşa de largă parte are in volumul dlui Chendi
vorba lui Caragiale, atâta încă e frumos la un po sentimentalitatea. O serenadă într’o noapte cu lună îl
por tânăr şi puţin, cum este poporul nostru. face să se peardă după iubirea romantică. Logodna
Astăzi, in cea mai mare parte, orice articol de cri unui prietin îl poartă prin evul mediu şi îi arată idi
tică ne aduce impresiile pe cari o operă le tre licele obiceiuri caste ale îndrăgostiţilor. Şi parcul cu
zeşte în sufletul unui cetitor inteligent, de bun simţ. insule de paragină dela Filaret, un an după Expoziţia
Impresiile acestea nu ni-se dau trecute prin „judecăţi generală, îi smulge un tablou de senină duioşie, vrednic
rigide", cernute prin sâta de oţăl a clasificărilor, stâl- de condeiul oricărui scriitor al nostru. Când părăseşte
cite de patru pereţi ai doctrinelor fără aer. „Tu ştii locul strălucirii de odinioară, „straturi de flori îmi dau
ce-a zis Taine" şi „ce-a zis X“, şi ce-au zis ei, tu
') II. Chendi: Impresii, Bucureşti, 1908. Minerva,
') Lupta Moldovenilor cu cavalerii cru- 2 ) Izabela Sadoveanu-Evan: Impresii literare,
cieri, p. 8, Cf. Pumnul, Lepturariu, IV, 1, 155. Bucureşti, 1908. Minerva.