Page 17 - 1909-07
P. 17

Nrul 7, 1909.              LUCEAFĂRUL                        161

         poartă  până  astăzi  numele  Turnul  lui  But.  Bă­  vii  şi  măsori  pe  bietul  artist,  cum  ai  măsură  un  obiect
         trânul  păcălitor  literar  al  contemporanilor  săi  adaogă   cu  cântarul.  Şi-l  iai,  şi-l  tai,  şi-l  spânzuri,  şi-l  cate­
         că  o  tradiţie  populară  ne-a  păstrat  o  parte  —restul   goriseşti  ca  după  litera  fixă  a  iegii,  par’că  arta  şi
         unde-o  fi?  din  istoria  lui  „asătnănată  cu  acele   simţirea  s’ar  puteâ  strânge  în  câteva  paragrafe."')
         care   poeţii   germani   şi   poloni   cântă   în   ale   Impresiile  acestea  ni-se  comunică  cu  „artă",  calde  şi
         lor  balade"  şi  după  care  el  dă  o  imitaţie  în  versuri   cu  o  variaţie  de  formă  care  încearcă  să  bată  la  poarta
         româneşti.')  Imitaţia  s’a  publicat  în  Lupta  etc.  (Iaşi   literaturii propriu zise. Fantazia însăşi —hrănită uneori
         1845, p. 9—12), ca un adaos poetic la descrierea luptei   de  reminiscenţele  lecturilor  —  intră  firesc  în  cadrele
         şi  a  tabloului  făcut  de  pictorul  polon  Lesler.  De  aici   acestei  critici,  isbutind  să  coloreze,  să  dea  o  deose­
         a  reprodus-o  Pumnul  şi  alte  cărţi  de  şcoală  care  au   bită  intensitate  sentimentului.  Sentiment—în  critică?
         popularizat-o,  atât  de  mult  chiar,  încât  unii  tineri  o   „Raţiunea  e  roaba  stării  sentimentale."  *)  Şi  direcţia
         ştiu  şi  azi:  M.  Sadoveanu  mi-a  recitat  odată  începutul   aceasta elegantă în mişcări şi uşoară, este îngustul pu­
         baladei, pe care o ştie din copilărie ...  blicului, — poate şi fiindcă nu oboseşte pe cetitori.
           în  Icoana  lumei,  o  revistă  a  lui  Asachi  (1846,   Astfel  de  critici  impresionişti  avem  destui,  prea
         p.  218).  se  afirmă  din  nou  originea  din  popor  a  ba­  mulţi  chiar.  Fiecare  tânăr,  opăcit  de  infirmitatea  lui
         ladei,  care  de  altfel  „se  asămănează  mai  la  toate   în  drumul  spre  Parnas,  face  critică  impresionistă,
         naţiile". Aici tabloul este făcut de Alexandru Asachi.  dupăcum  se  făceâ  acum  douăzeci  de  ani  critică  ştiin­
           Nu  stăruesc  să  fac  comparaţia  între  Biirger,  Mickie-   ţifică.  Şi  tot  critica  impresionistă  inundează  foiletoa­
         wicz  şi  aga  dela  Iaşi.  Nu  mi  se  pare  la  locul  ei,  în   nele  ziarelor  noastre  de  câteori  vEun  făuritor  de  re­
         „Luceafărul".  Dar  o  pot  face  ceice  vor  să  se  încre­  clame  leagă  „prietinie  cu  artişti  adevăraţi"  („Lupta"
         dinţeze,  ca  mine,  că  Asachi  s’a  sprijinit  de  astădatâ   din  prima  jumătate  a  lui  Faur  a.  c.).  Fireşte,  stân­
         bine de tot pe cârjile împrumutate dela poeţii străini.  găcia  sau  lipsa  de  talent  a  acestor  năstruşnici  năvă­
           Este neprecaut să se ’ncerce — oricine ar încercă —   litori  nu  scade  valoarea  reală  a  scriitorilor  cu  che­
         a  face  din  Asachi  un  poet  dei  gratia:  Scânteile  lui   mare  şi  pregătire  pentru  critică,  precum  nu  compromit
         nu  sunt  un  foc;  şi  cum  scânteile  nu  ţin  de  cald,  aşa   „poeziile"  dlui  Emil  Isac  pe  Verlaine  sau  Oscar  Wilde.
         nu  încălzeşte  nici  volumul  lui  Asachi.  El  este,  în  ge­  Şi  din  fericire  avem  şi  critici  adevăraţi:  d-nii  N.  Iorga.
         neral,  un  imitator,  care  nimereşte  din  când  în  când   I.  Gorun,  II.  Chendi,  Eug.  Lovinescu  şi  alţii.  Acestora
         şi  câte-o  poezie  —  vezi  d.  ex.  grupa  celor  adresate   li  s’a  adaos  d-na  Izabela  Sadoveanu-Evan,  cu  volumul
         Leucei,  care-1  mişcase,  evident,  pe  aga  —  şi  adeseori   pe  care  l-am  citat.  Despre  volumul  acesta,  şi  despre
         strofe  izolate,  pe  care  trebue  să  le  cauţi  în  mulţimea   volumul  de  „Impresii"  al  dlui  Chendi  vreau  să  spun
         celor  supărătoare  şi  de  care  te  bucuri,  mai  ales  când   câteva cuvinte.
                                                          *
         le aşezi în cadrul vremii în care au fost scrise.
                                            Domnul  Chendi  e  un  ironic.  Orice  manifestare  lite­
                              G. Bogdan-Duică.
                        *                 rară,  orice  fapt  care  se  isbeşte  de  felul  lui  de  a
                                          vedea  lucrurile,  ii  chiamă  un  suris  de  batjocură  pe
              Două volume de critică impresionistă.
                                          buze.  în  patima  legitimă  care  a  sbiciuit  mii  de  su­
          Critica  noastră  literară  işi  trăieşte  şi  ea  zilele  de   flete  când  se  da  „lupta  pentru  limba  românească",  în
         „primăvară"  ca  şi  literatura.  Ce  e  drept,  nu  prea   epilogul  acestei  lupte  biruitoare  el  nu  vede  decât
         avem  critici  ştiinţifici,  autori de  greoaie articole împo­  simptomele  dorinţei  de  a  ajunge,  şi-şi  bate  joc  de
         vărate  de  lanţurile  unor  sisteme  ţapene,  înăbuşite  de   ele.  Fireşte,  în  acest  fel  de  judecată  este  şi  un  strop de
         teorii  speculative  sau  de  erudiţie  străină,  respin­  scepticism,  de  amăreală,  —  şi  de  ceeace  „adaogă  Me-
         gătoare  prin  evidenţa  ei  ostentativă.  Câmpia  „artelor   fisto"  oricărei  fapte.  în  revolta  lui  în  contra  meşterilor
         vocale"  (o,  ilustrul  meu  profesor  de  estetică!)  nu  ră­  parafrazării,  a  oamenilor  „închişi  in  colivia  ideilor
         sună  de  ţipătul  strident  al  scuturilor  de  aramă.  Pe   altora", îmbracă haina unei lungi asemănări de o ironie
         orizontul  vieţii  literare  nu  se  desinează  figurile  epice   corosivă,  în  concepţie  şi  în  formă,  ca  în  „Papagalii
         ale  unor  luptători,  cari  să  se  încleşteze,  îndărătnic,   antipatici".  Şi  iarăş,  sfârşitul  unui  şir  de  idei,  desvol-
         în nesfârşite războiri gâfăietoare. în schimb avem cioc­  tate  frumos,  sugestiv,  nu  este  decât  un  spirit  epigra-
         niri  mărunte,  se  dau  lovituri  graţioase,  se  trimet,   matic, ceva â la pointa lui Heine.
         zâmbind,  săgeţi  ce  rănesc  oarecum  din  greşală.  Şi,   Tot  aşa  de  largă  parte  are  in  volumul  dlui  Chendi
         vorba  lui  Caragiale,  atâta  încă  e  frumos  la  un  po­  sentimentalitatea.  O  serenadă  într’o  noapte  cu  lună  îl
         por tânăr şi puţin, cum este poporul nostru.  face  să  se  peardă  după  iubirea  romantică.  Logodna
          Astăzi,  in  cea  mai  mare  parte,  orice  articol  de  cri­  unui  prietin  îl  poartă  prin  evul  mediu  şi  îi  arată  idi­
         tică  ne  aduce  impresiile  pe  cari  o  operă  le  tre­  licele  obiceiuri  caste  ale  îndrăgostiţilor.  Şi  parcul  cu
         zeşte  în  sufletul  unui  cetitor  inteligent,  de  bun  simţ.   insule  de  paragină  dela  Filaret,  un  an  după  Expoziţia
         Impresiile  acestea  nu  ni-se  dau  trecute  prin  „judecăţi   generală, îi smulge un tablou de senină duioşie, vrednic
         rigide",  cernute  prin  sâta  de  oţăl  a  clasificărilor,  stâl-   de  condeiul  oricărui  scriitor  al  nostru.  Când  părăseşte
         cite  de  patru  pereţi  ai  doctrinelor  fără  aer.  „Tu  ştii   locul strălucirii de odinioară, „straturi de flori îmi dau
         ce-a zis Taine" şi „ce-a zis X“, şi ce-au zis ei, tu
                                            ') II. Chendi: Impresii, Bucureşti, 1908. Minerva,
          ')   Lupta   Moldovenilor   cu   cavalerii   cru-   2 )   Izabela   Sadoveanu-Evan:   Impresii   literare,
         cieri, p. 8, Cf. Pumnul, Lepturariu, IV, 1, 155.  Bucureşti, 1908. Minerva.
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22