Page 8 - 1909-07
P. 8
152 LUCEAFĂRUL Nrul 7, 1909.
buna ofida'â, unde mi s’a dat un loc, mă ţin automobilul lui. L-am rugat să oprească la
teşte ochiul monoclat al unui ofiţer de ca Capsa ca să mă dau jos.
valerie, căpitan, arătos, spătos, ochii mici, Dar se vede că păşisem cu piciorul stâng.
galbeni, mustaţa trasă din alifie ungurească. Dela uşa cafenelei mă ia un ziarist:
Privirea ochiului lui de sticlă mă stânjeneşte îţi prezint pe dl Nedelcovici, primarul
şi simt cum mă măsoară pieziş, într’una. E oraşului C Iar domnul primar, dupăce am
foarte aproape de mine. încep să-mi cercetez rămas singuri, pe-un colţ de canapea, îmi
îmbrăcămintea. Din vre-o nebăgare de seamă spune cu un fel de miere în graiu, cu şire
oiu fi uitat vre-un nasture deschiotorat, mi-o tenie.
fi scăpat vre-un galben de ou, la masă, pe Ce fericit sunt!... Am auzit tot binele de
barbă. dumneata. Port mult interes instituţiei din
îşi trage scaunul de tot lângă mine: care faci parte. Păcat că nu ne trimite cen
— Nu e aşa: domnul Scântee? V’am recu trul tot aşa oameni. Pe la noi sumă de ve
noscut după ochii ce-şi păstrează aceeaş expre netici, pe localnici i-a înghiţit străinii. Cum
sivitate... Cetiam în gazete numirea dum zisei, de-ar fi măcar o alegere. A dat şi s’a
neavoastră şi mă bucur că se iveşte prilejul adunat. Par’că e un făcut, domnule, toată
să vă felicit. Eu: căpitanul Panaitopol, de scursoarea la noi năvăleşte, ca un puhoiu.
care trebue că vă amintiţi. Eram împreună Să fie numai oameni de valoare, cine-ar zice
la şcoala militară. Eu am rămas; pe dumnea ceva? Dar ştii dumneata pe cine ne trimit
voastră vă chemau alte perspective, alte ori dumnealor? De unde-i găseşte nu ştiu. Tot
zonturi, un viitor mai frumos. Dup’atunci chiar unu şi unu, nenişorule Acum ne-au dăruit
ştiu c’aveaţi multă înlesnire la scris. Profe pe-un învăţat cică, un zorbagiu ce şi-a pier
sorul de română, Străjan, ne dădea de exemplu dut vremea în apus şi a venit c’o jumă
compoziţiile d-voastră. tate de diplomă. Dumnezeu ştie de-o fi bună
— Să mă iertaţi dac’ am uitat... şi aia. Ni l-a făcut revizor şcolar. Facă-1.
— Eu am o extraordinară memorie a fi Cât e de înfumurat şi de sec, tot n’am zice
zionomiilor... Veniţi la C... Vă felicit. Nu nimic. Treaba lor, să-l poarte în cârcă. Dar
pentru provincia în care locuesc şi eu, ci să fie om de omenie, să se poarte cinstit.
pentru locul ce vi s’a încredinţat. în puterea Cum am simţit l-au pus la carantină M’ai
vechei noastre „prietenii" să vă chem luarea îndatora dacă şi dumneata...
aminte de ceva, pe d-voastră care sunteţi şi Bine, domnule Primar, dar eu cu el,
scriitor... E acolo un domn, Elefterescu, di ce raporturi?...
rectorul liceului, un semidoct. Ce zic? nici — Ce raporturi? Nici nu-ţi poţi face idee!
atât, un neisprăvit, care şi-a permis să în Dacă n’ăi deschide ochii te bagă ’n traistă
temeieze un fel de ateneu şi o revistuşoară, şi pe dumneata Să-l auzi: bănci, cooperative,
o terfeloagă. Să nu cădeţi în cursă cumva. asociaţii, consum, librării, temperanţe şi iar
Nimeni, absolut nimeni, nu-l ia în serios bănci, şi astea toate de dorul păturii ţără
O să vă ceară o conferinţă, o cetire, cola neşti. Crezi dumneata? Tertipuri de hapsân,
borarea... Refuzaţi-1, ştiţi, scurt, milităreşte, de hoţoman... Un cămătar cum n’ai văzut.
cum am făcut eu... Te iei cu mânile de păr de pişicher ce e.
Dumneavoastră scrieţi? Vai de bietul ţăran. Noi, cu banca noastră
Scaunul, ce rămăsese gol, n’a putut să-mi ajutăm...
dea răspunsul. Am simţit o mişcare scurtă, Am priceput.
i-am auzit teaca săbii bătându-se de podele, Iată, îi zic, se făcură ceasurile patru,
pintenii duruind şi-am văzut câteva priviri când sunt chemat să depun jurământul din-
din băncile deputaţilor îndreptându-se spre naintea ministrului. Alt’ dată sunt la porun
tribuna oficială unde ieşirea căpitanului stâr cile dumnitale.
nise o zarvură. — La porunci, vai de mine, nu; eu la ale
Deputatul care mă adusese a venit de m’a dumnitale...
luat şi-am pornit din Dealul Mitropoliei în Şi când juram îmi veniâ să rup foaia de