Page 11 - 1909-08

Nrul 8, 1909. LL CEAFĂRli L 179

Istoria unei poliţi.

— N’aveam nici o nevoie, nici una n’aveam, Ce-i dreptul, a cam trecut niţică vreme
mise tânguieşte vărul Marinică; — te-apucă până m’am înlesnit. Ba încă de nu veniâ unu
uneori aşa câte-o nebunie, ca o ameţeală... cu o hârtie de ziceâ că să mă duc la judecată,
Adecă nu puteam eu să stau binişor acasă poate că tot o mai amânam. La judecată nu
şi să-mi văd de sărăcie?... Ei nu, zice dracu m’am dus, ce erâ să mă duc, că doar nu
— Scaraoţki, că altfel n’o să-i zic — hai şi tăgăduiam nimica, dator eram patruzeci de
tu cu iscursia! lei şi cu dobânda cincizeci.
Că erâ unu de dăduse la gazetă pecumcă Mă duc eu care va să zică la prăvălia de
dus-întors, trei zile de plimbare, mâncare, unde luasem paralele.
băutură, cască-gură, ieftin de tot, şi poţi zice Am venit, zic, pentru o poliţă, şi duc
c’ai fost şi tu la Ţarigrad, — Constantinopol mâna la buzunarul hainei unde ţin portofelul.
care va să zică. Eu aveam ceva parale puse Ăla de după teşghea se încruntă la mine:
laoparte, numai cât îmi lipsiau aşa vr’o doi Nu-i aicia domnu director, zice.
poli. — Nu mă duc, zic, — lasă altădată.— Zic: — Ce director, nenişorule, că dum­
Da Scaraoţki de colo: — Ba să te duci, — neata îmi dăduşi paralele, şi încă tot dum­
când îi mai avea aşa ocazie? Bine să mă neata îmi oprişi şi economia, — camăta care
duc, da’ nu m’ajung din parale... — Ei, te-i se chiamă.
împrumută şi tu acolo de undeva cu ce-ţi Apoi nu, zice, — că acuma nu mai
lipseşte, şi-i plăti când vei avea. suntem bancă de comandă, că suntem cum-
Ş’aşa mă îndreaptă un prieten la unu de perativă.
ăia de dau parale cu dobândă. Mă pun — Cumperativă veţi fi, da eu n’am venit
garant pentru dumnealui, zice, adecă pentru să vă mai cumpăr marfa, am venit să vă
mine; are proprietate la mahala acuma plătesc.
ştii, vere, cocioaba aia, — care puteţi să vă Dacă a înţeles el că nu venisem să cer
convingeţi, întrebaţi şi prin vecini, persoană parale, a schimbat-o pe dată:
solvabilă... Ei, alea toate de bag seama se A, zice, ai venit să plăteşti, asta e alt­
spun la o aşa adecă. Ce mai încoace-încolo, ceva; poftiţi, şedeţi. îmi ia siclitatea, caută
se încredinţează negustorul şi îmi dă doi într’un catastif şi iar îşi bolovăneşte ochii
poli pe iscălitură. Iscălesc eu poliţa aia, măcar la mine.
că văd acolo scris 50 de iei şi eu nu luasem — Cambiu protestat, cheltuieli de judecată,
decât patruzeci. Da-mi explică prietenu la dobânzi, dobânzi întârziate, ce tot îndrugă
ureche: e pe trei luni şi-ţi opreşte dobânda el acolo; — numai când aud: „face nouă­
înainte; aşa e regula. zeci", — mă ia cu leşin, nu altceva.
Bine, fie regulă, — mie-mi erâ de grab’ acum Nouăzeci de leuşcani erâ tot ce aveam în
să mă văd la Stambul, să beau cafea tur­ buzunar, şi de unde socoteam să-mi mai
cească veritabilă şi tutun de ăla de spun rămâie doi poli... De, ce să faci? Plătesc
cari-şi aduc aminte dinainte de monopol... eu şi dupăce oftez din greu dau să plec.
De, nu pot zice c’ar fi ceva mai altminteri Numai ce aud dela spate:
decât pe la noi, — da nişte pilaf am mâncat la stai stimabile, da cu poliţa ce facem?
mai abitir ca la Trei sarmale... Încolo frumos Aia, zic, ţi-o las dumnitale suvenir.
tot, popi, câni, corăbii, toate alea. Lasă-le Păi stai că nu merge aşa; trebue plă­
încolo, că nu vreau să fac acuma suvenire tită, zice.
de călătorie. — Cum? Nu ţi-o plătii acuşica, cu vârf
îmi rămase, dragă, destulă suvenire poliţa, şi îndesat?...
că peste trei luni nu putui s’o plătesc; lasă, Nu, zice; alea fuseră cheltuieli, dobânzi
zic, o mai aşteptă el negustorul, şi i-oi plăti şi eţetera; mai trebue capitalul...
când m’oi înlesni. ...Ce să mai zic? cum nu mai aveam chioară,