Page 12 - 1909-08

ISO LUCEAFĂRUL Nml 8, 1909.
mă pune de mai iscălesc o hârtie vezi eu astea pe de rost. Spune-mi mai bine cât
dumneata, oameni miloşi crede la cel ce mai eşti dator, să ţi-o girez, că înţeleg eu
n’are — nici nu m’am mai uitat ce eră pe acum de ce-ai venit.
hârtie, aşa am iscălit-o, că se uită la mine — O sută opspce.
ăla plictisit şi îşi întindea barba, de par’că *
zicea: Ei, ai isprăvit odată?... Uite ce e, zic eu dupăce iscălii po­
Apoi mai trece niţeluş aşa — ce vrei, vere, liţa vărului Marinică. Eu am cunoscut odată
vremuri grele; numai ce mă înlesnesc şi pe unu de-i zicea Badea Henţiu. Ăsta eră
de 50 de lei. un om întotdeauna vesel, de par’că a lui eră
Mă duc iar la bărbosu: Ei, zic, iată că lumea toată. Niciodată nu l-am văzut înorat,
v’am adus acum şi capitalu. îngândurat măcar, necum să se tânguiască
Scot eu ăi doi poli şi două patace şi-i el cuiva pentru vre-un neajuns sau vre-o
înşir acolo pe tejgheaua lui. Se uită, îi ia, supărare. Şi tare îl pismuiam pentru asta.
dă iar cu nasu prin catastifuri... De aceea, într’una din zile, îl întreb:
Bine, zice, ăsta-i capitalu, da ce ne facem Ia’scultă, nene Henţiule, cum faci dum­
cu dobânzile de întârziere, cheltuieli de pro­ neata de eşti întotdeauna vesel şi mulţumit?
test, judecată şi eţetera? Apoi uite cum nepoate, — îmi răspunde
Păi nu ţi le plătii şi pe alea mai când el: Aşa mi-am întocmit vieaţa, ca să am în­
fuse ?... totdeauna cu cinci parale mai mult decât
Mi le plătişi, mi le plătişi!... alea au îmi trebue...
fost pentru ăllalt cambiu; eu vorbesc de ăsta A plecat văru Marinică, — da’ de-atunci
de acu... de câteori îl întâlnesc, de departe îmi face
Ăllalt, ăsta... de câteori luai eu parale semne, de parc’ar vrea să zică: Da, da,
dela ăştia, nenişorule?... ştiu, ştiu, vorba aia... Cu cinci parale mai
Ei las-o, îl întrerup eu pe văru Ma- mult decât îţi trebue...
rinică, las-o, n’o mai întinde, că le cunosc Ion Gorun.

Cântece triste.
î. 2.
Pleacă-ţi braţele din zare Plânge nucul din cărare
Tu ce eşti una din stele, Sub care şedeai la lună,
Şi pe drumul lung presară Plânge iedera mlădie
Trandafiri şi viorele — Din care-ji făceai cunună.
Căci s’apropie de satul Plânge doina de pe culme
De sub codri cei de fag Plâng florile de gutui...
Fiul tău... înstrăinatul... Căci copilul care vine
Maică-ta-l aşteaptă ’n prag. Seamănă cu mama lui.
Tatăl tău, bătrân şi gârbov, Îmi ascund în palme capul,
Istovit de-atâta jale, Doina din pădure cântă,
A plecat, să-l întâlnească, Şi din tremurul de şoapte
Pân’ la cruce de pe cale. Picur’ o durere sfântă,
O băbuşcă ’n drum suspină Care ’n inima mea sapă,
Cu obrazul în năframă, Cu durerile-i pustii,
Pare c’ar fi ea de vină Toată jalea unei mame
Ca-i rămas fără de mamă. Ce-a rămas fără copii.
Maria Cunţan.