Page 19 - 1909-08

Nrul 8, 1900. LUCEAFĂRUL 18?
O Doamne! fii milos şi-acuma Cântece ardeleneşti.
De-mi seac’ al patimii izvor, Gh. Tulbure, Cântece din lumea veche, Făgăraş,
Şi-amorului de negrăit edit. tipografiei Const. Popp, 1908, 1 broş. de 72 pp.
Fă-i tu, al păcii dătător, Preţul ?
Sfârşitul! Vieaţa sufletească a ţăranului român, cu toate greu­
tăţile şi înoirile vremii, este încă destul de cuprinză­
Căci, Doamne-un vis m’a fermecat, toare pentru ceice işi iau osteneală şi curaj de a căută
Şi-mi este sfânt, şi-mi este drag: şi a scoate la lumină comorile de limbă, tradiţiunile
Să nu-1 mai am, cum pot trăi, şi credinţele ascunse în povestirile şi cântecele lui.
Cum pot din gândul meu pribeag Plecând din asemenea gând, părintele Gheorge Tul­
A-l despărţi?"
bure, preot în Viştea de jos, lângă Făgăraş, a cules,
încă pe când eră student, o seamă de cântece bătrâ­
Ecoul plânsului răspunde, neşti ardelene din satele de pe lângă Olt.
Şi-un glas de clopot depărtat, Culegerea, spune părintele, este făcută din dragostea
Ce ’n noapte trist şi ’ncet răsună. şi admiraţia pentru „marele poet anonim", şi din
Cu bietul suflet sbuciumat dorul de a mântui de peire o parte a mărgăritarelor
Se ’ngână!
scumpe, plăzmuite de mintea poporului nostru ...
Unde eşti? Pornirile acestea de interes, frumos şi sincer, pentru
producţiile din popor, nu sunt singuratice în Ardeal.
Unde eşti acum? pe braţe-mi Vor mai fi, neapărat, pe ici pe colea, oameni înţelegători
Să te leagăn alintat, şi purtători de aceleaşi sentimente alese şi de aceleaşi
Ochii mari umpluţi de lacrimi gusturi artistice; — credem insă a nu greşi afirmând,
Să-i sărut şi să-i dezmierd
Şi ’ntr’a dorului tău vrajă că în Ardeal culegătorii de poezii poporale ardeleneşti
Să mă pierd. nu sunt susţinuţi după cuviinţă, adecă nu li se dă nici
sprijin material, nici planuri mai amănunţite de lu­
Să-mi grăiasc’ a ta privire, crare, nici alte îndrumări, trebuincioase cel puţin unor
Capul lin pe piept să-ţi culc: culegători de literatură poporală.
Răsucind din păru-ţi fire, Statorind acest fapt, şi având la îndemână noua
La nimicuri tot spunând, culegere din Ardeal, aflăm că e prilej potrivit să
M’aş mira că trece vremea menţionăm discuţiunea puţin cunoscută a unui învăţat
Prea curând. vestit de-ai noştri, scrisă la 1855. Ti mo tei Cipariu
scrie aşa: „...Românul să se dedea (ortografia e in­
Unde eşti? să viu în taină diferentă în cazul nostru) cu mai multe stiluri, uşoare
Să-ţi acopăr dulce ochii, şi grele, bărbăteşti şi muiereşti, dupăcum cere tre­
Tresărind ca prins de spaimă, buinţa şi însemnătatea lucrului. Pentrucă stilul e fe­
Să te faci că nu mă ştii, lurit ca omul, şi nu seamănă, cum nu seamănă om
Iar copilul cel şăgalnic cu om. De e greu, aducă-şi aminte de un Tu cidide
Tu să fii. şi Tacit; de e înalt şi bărbătesc, de un Demo-
stene şi Eschine; de e dulce şi domestic de un
Mi te-ai dus, îmi eşti departe, Xenofon şi Iul iu Cesar; de e sublim şi încântător
Poate, trist, te-apasă gândul: de un Plato şi Cicero. Aceştia sunt clasicii a toată
Din aniaru-ţi dă-tni o parte, lumea şi a tuturor limbilor civilizate... Iar cu mu­
Că ’nde noi mai dulce plânsul, strele de stil şi limbă a unui Rabelais... şi alţii
Şi durerilor mai vesel dintre scriitorii vechi şi moderni nu vei să mergi
Li-i cuprinsul. prea departe... au de nu vei să te mulţămeşti cu
baladele lui V. Alexandri, de care şi la noi în Ardeal
Timpu-i val, norocul punte, cântă orbii pe la podurile şi târgurile, şi în Ţara
Călătoare-a’ noastre vieţi: românească lăutarii ţigani...“
Tot aştept să-mi vii cuminte: Răspuns la părerea lui Cipariu, care pe atunci la
Unul altuia tovarăşi, vrâsta de 50 de ani, ca şi după aceea, se bucură în
Prinşi de-a dragostei ispită ţara sa de o consideraţie fără seamăn, n’a urmat decât
Să fim iarăşi.
abea din Moldova. Alecu Russo, ale cărui idei
răsar aproape in aceeaş formă pe câteva pagini din
Doar trecutul mă mai chiamă proza lui Alexandri şi din criticele dlui Maiorescu,
Să mă ’nprejmuiesc cu doruri, dar care se deosebeşte de aceşti doi prin împrejurarea,
Lăsând patima să geamă, — că n’a fost in stare să producă o mişcare în favorul
Blând din zare parcă-mi creşti:
Visul zilelor senine ideilor sale, Alecu Russo n’a întârziat să răspundă
Unde eşti? fruntaşului latinistit dela Blaj. „Noi Moldovenii, scrie
Russo,dimpotrivă,simţim că mare avuţie, inspira­
* ţie şi limbi st i că este în cântecile dispreţuite în Ardeal,