Page 20 - 1909-08

188 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1909.
şi cu ele şi cu voia criticului vom urma înainte cer­ In balada Pin tea (pag. 10) nu mai găsim de loc
cetările retrospective. Şi Homer a fost crb, şi gra- faptele căpitanului, care-şi trimite voinicii la Baia mare,
merienii de pe vremea lui l-au hulit de barbar şi ne­ ci vedem pe Mirza, sau pe Corbea, pe Gheorghe, pe
clasic; cu părere de rău vedem pe Ardeleni mai mult Mihu din alte colecţii, în care haiducul este scăpat
dedaţi literei lucrurilor, decât duhului, multă erudiţie dintre zidurile temniţii cu ajutorul maicii sale şi al
moartă, dar nici cum spiritul filozofic al lucrurilor".') murgului său.
Răspunsul lui Russo, îndreptat cătră scriitorii arde­ Balada începe: „întemniţ’ Aiudului..." Totuş
leni, trebuiâ să rămâie glas în pustiu; iar greşala n’a produs-o Ardealul nici în forma aceasta, şi nici
Blajului s’a reparat după câteva decenii atunci, când originea baladei, deşi poartă numirea „Pintea" (care
în 1885 au apărut poeziile poporale aranjate de d-nii a murit la 1703, pe vremea lui Fr. Râkbczy) nu se
Jarnik şi Bârseanu, şi adunate în urma îndemnurilor poate pune la începutul veacului al 18-lea, căci nu­
dlui I. M. Moldovanu, tipărite însă nu la noi, mirea e întâmplătoare la varianta din Ardeal, şi în­
ci în Bucureşti, la Academie. Şi tot din Ţara româ­ locuieşte pe Corbea, Mirza cu numirea de Pintea mai
nească ne-au mai venit, după aceea, câteva contribuţii aproape de durerile şi plăcerile poporului ardelean.
relative la „cântecile dispreţuite in ArdeaI", Balada Ghiţă Cătăniţă (pag. 29), cu versurile:
unde ele se adăpostesc şi astăzi mai adesea în coloa­ Pe culmiţa dealului,
nele puţinelor reviste şi ziare, şi mai mult ca umplă- Dealului Ardealului,
turi, decât ca lucrări făcute cu îngrijire şi cu gust. iarăş s’ar părea născută în Ardeal, dacă n’ar aveâ
Culegerea bine aleasă a părintelui Tulbure este variante mai bogate şi foarte numeroase în Banat
excepţia, care confirmă regula. (Vida şi Ungur lanăş), în Moldova (Vidra) şi în alte
Greutăţile de editură se vede, că au precumpănit ţinuturi.
şi la publicarea culegerii de faţă; căci broşura se în­ Nevăstica lui Ghiţă Cătănuţă este o „dalbă mân­
tinde abia pe 72 de pagini şi cuprinde nu numai ba­ druţă", fără alt nume; bărbatul său, haiduc fioros,
lade, ci şi doine de pe Olt, şi putea să fie fără în­ se veseleşte şi-i porunceşte să cânte un cântec, ce i-i
doială mai puţin subţirică, dacă n’ar fi întimpinat o „drag ca sufletul...“ Cântecul se sfârşeşte cu învâr­
parte din greutăţile amintite. tiri de paloş, retezând două capete: al lui Păunaş
Dar şi aşa, cum este, rămâne o cărticică foarte pre­ râvnitorul şi al nevestei dalbe, care nu eră fără păcat.
ţioasă. De însemnat mai e faptul, că tocmai aceleaşi isprăvi
Cel mai original cântec al culegerii ni se pare a fi le îndeplineşte într*o altă variantă, tot ardeleană (co­
„Cântecul Voichiţii" (pag. 56). Mama desnădăj- lecţia Bibicescu), nu Ghiţă Cătănuţă, ci — Pintea,
duită îşi blestemă fiul mort, zicând să nu-l rabde care în balada precedentă făcuse pe Mirza, şi pe
pământul pe Constandinul ei; pentrucă el n’a fost în Corbea... De nou se învederează, cât de greu este
stare să-şi ţie cuvântul. Atunci Constandin se ridică a hotărî unde şi când s’a născut cutare cântec bă­
din mormânt, îşi împlineşte vorba dată mamei sale trânesc? şi cât de uşor se greşeşte, când, luându-te
iubite, ş’apoi se întoarce iarăş acolo unde i-i locul, în după numele eroului, ai pus pe Pintea (care aici este
pământ. identic cu Ghiţă Cătănuţă) la începutul veacului
Vestitul Gruia, care'după un chef vitejesc şi ne­ al 18-lea, ca haiduc ardelean de prin părţile Solnoc-
socotit dela crâşma ’mpărătească a Ţarigradului se Dobâcăi; 1 ) in sfârşit se mai vede, cât de puţin le
trezeşte în temniţa cu şapte uşi din Stambul, şi bă­ pasă cântăreţilor poporului de forma veche a cânte­
trânul Novac care-l mântuieşte de robie, apar amândoi celor, şi cât de mult le place să o potrivească după
în toată puterea neclintită a eroilor din lumea veche:
împrejurări, îndeosebi dacă balada e cântată de lău­
Gruia capu-şi ridică tari şi purtată din loc în loc, dela mese la mese.
Şi pe Turci venind zăreâ, Balada Salomiei (p. 48) şi varianta sa (p. 52)
Cătră Novac îmi grăiâ: cântă dragostea dintre frate şi soră, cari nu s’au putut
- „Nu ştiu, macu e ’nflorit, cununa. Caracterul mitologic nu se mai rosteşte pe
5 Ori vin Turcii înveliţi? faţă; celce pleacă la însurat este intr’un loc „crai
Ori dau Turci cu puştile, mare", într’alt loc un „voinic" răzimat în poartă
Ori mă pişcă muştile?" la Ţărigrad, iar mireasă e Salomia, soru-sa. Oameni
Dar Novac din grai grăiâ; pământeni au înlocuit zeităţile şi au făptuit marile
— „Nu te pişcă muştele, isprăvi ale Soarelui, săvârşite de dragul surorii sale,
10 Ci dau Turci cu puştile; a Lunei.
Dar, Gruio, să ne sculăm. Marcu (p. 14) desrobeşte pe nevastă-sa, pe An-
Voiniceşte să luptăm: ghelina, răpită de Turcii cari îi călcaseră casa, când
Tu să baţi marginile, Marcu viteazul băteâ o cetate păgânească. Iar Călin
Că te-o supt temniţile, (p. 45), ca să se plătească de nevoi şi să câştige
15 Să bat io mijloacele, galbini mulţi, îşi vinde la Ţărigrad soţia frumoasă;
Că mă ţin cojoacele!" nevrednicul Călin are totuş norocul de a şi-o recăpăta
') Al. Russo, Scrieri, publicate de P. V. Haneş, Buc. ') Cum se afirmă în culegerea: Hora din Cartai,
1908, pag. 83. pag. 11.