Page 4 - 1909-08
P. 4
" 172 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 190â.
încercam, uşor, să-i pun înainte dreptul
Ia vieaţă al tuturor, întocmirea unui echilibru
între ceice se bucură de toate şi ’ntre cei
cari gem sub poveri stropindu-şi munca cu
sânge şi lacrimi, şi dela naştere până la mor
mânt tot sufăr de foame.
El zâmbea şi privea spre zâmbitoarea frum-
seţe din ramă:
„Dragul meu, dacă n’ar fi asudat şi n’ar
fi gemut cei mulţi, o fiinţă ca aceasta n’ar
fi zâmbit soarelui! Gândeşte-te numai că ai
fi trăit în vremea ei, că ai fi avut douăzeci
de ani, că ai fi iubit-o ş’ai fi nădăjduit să fie
a ta! Şi fă-ţi socoteala că fiinţa aceasta s’a
născut frumoasă, cu suflet de foc şi cu minte
sclipitoare, pentrucă au fost înaintea ei oa
meni cari n’au ştiut ce-i munca împovără
toare şi amară, cari au înţeles într’un chip
cu totul deosebit întrebuinţarea vieţii..."
în lumea aceasta osândită durerilor, au
început într’o vreme a se alege câţiva, cari
au ajuns să se folosească de munca celor
mulţi şi au întocmit o vieaţă nouă. Grija pânei
nu mai era: ei au început a-şi cultivă vieaţa
pentru puţinele plăceri pe cari ni Ie poate
da... Şi ceeace a fost artă — pentru dânşii a
Murillo, Fuga în Egipt.
fost, căci numai ei au avut darul înţelegerii.
vieaţa Parisului şi a Romei; prea arare se Dar aceasta a fost numai o parte a vieţii lor,
cobora la discuţii de sociologie şi de politică. partea pe care au folosit-o ca pe o hrană
„Ce însemnează toate acestea? începu aleasă, a spiritului. încolo ei înşişi s’au stră
el într’un rând. De ce vrei dumneata numai duit întru a întocmi arta aceea a vieţii, arta
decât să mă aduci rob într’o lume pe care de a alunga din juru-ţi tot ce nu e frumos,
eu n’o preţuiesc? Lumea celor ce se frământă de a te apropia de tot ceeace-ţi mângâie
pentru ambiţii politice, a celor ce stârnesc simţurile. Mâncarea este o artă, căci s’a născut
plebea şi o scot în uliţi cu bâtele?.. Dragul simţul gustului; iubirea este o artă, căci o
meu, vieaţa în curând nu va mai avea nici înţelegem altfel decât ceice-şi sdrobesc câr-
un rost — căci ne întoarcem de unde am murile pe brazdă... Astfel am ajuns să tăiem
plecat. Mulţimea plină de pofte josnice nă un drum mai luminos dând într’o parte şi ’n
pădeşte totul; pentru mulţime nu există nici alta tot ce-i necurat în vieaţa omenească,
muzică care înalţă, nici viers care dă fiori, astfel am mai putut alină groaza aceea de
nici conturul graţios al unei statui; pentru întunerecul care ne aşteaptă după moarte!
mulţime nu există nimic din ce au creat rarii — Acuma văd că s’a trecut vremea celor aleşi;
oameni, care au ieşit ca flori de spumă dea eu însă am trăit vieaţa aşa, cu oarecare artă,
supra talazurilor negre; pentru mulţime, dragul şi altfel n’o înţeleg... Caut pe cât pot să
meu, un singur cuvânt are rost: pâne! Aleargă, înfrumseţez ceeace în sine este păcătos...
se înşală, se zdrobesc, pentru pâne! Ei bine, De altminteri aceasta este şi definiţia artei..."
mulţimea aceasta o vreme a fost înfrânată. în ceeace spunea şi în felul cum trăia nu
Acuma, în veacurile nouă, i s’a dat drumul: eră nimic silit. Boierul de neam vechiu, care
şi aceasta este altă năvălire a barbarilor!" trăise în plin, care simţise atâtea şi văzuse