Page 7 - 1909-08
P. 7

Nrul 8, 1909.              LUCEAFlRUL                        175
           Nu  mai  trăeşte  fiinţa  de  altădată;  iar  pe   care  se  înalţă  în  sufletu-mi  odată  cu  mireazma
         aceasta  nu  vreau  s’o  mai  văd.  Acuma  înţe­  de  rozetă.  Nici  nu  mă  simt  bine,  căci  sunt
         legi  dumneata  de  ce  preţuesc  eu  o  clipă?   în  cel  din  urmă  an;  o  să  mă  aşez  în  pat,  o
         Pentrucă  nu  fuge  numai  clipa,  ci  şi  ceva   să  mă  ’ntorc  cu  faţa  la  perete,  şi  când  a
         din  noi  se  duce,  se  preface  cu  clipa  aceea.   veni  vei  ruga-o  să  nu-mi  tulbure  suferinţa..."
         Şi  ’nţelegi  de  ce  preţuesc  eu  arta  de  a  trăi?   Bătrânul zâmbi trist ca niciodată:
         Pentrucă-i  mare  lucru  să  ţii  pe  la  clipe  de   „Când  la  ceasul  cel  din  urmă  va  veni  aceea
         aceste puţine, în această puţină vieaţă...  pe  care  n’am  iubit-o  niciodată,  împotriva
           Are  să  vie  iar  cucoana  de  ieri,  să  mă  vadă...   căreia  am  luptat  cât  am  trăit,  tot  aşa  are
         Eu  nu  vreau  să  cunosc  decât  pe  cealaltă,  să mă găsească: cu faţa la perete..."
                                                               Mihail Sadoveanu.



                                 Tu nu vei mai veni.
           Îmbălsămaşi muguri verzi şi roşii   Întristătorul cântec
           Pocnesc mereu în noaptea fără lună,  Al pasărilor fără aripi,
           In paza firelor de iarbă dorm ascunse   Al pasărilor verzi pierdute ’n iarbă,
           Plăpânde şi sfioase micşunele-albastre,  Ascult cum tremură de cine ştie unde
           Acuma, gârlele spumegătoare         Un glas de ape repezi printre ierburi,
           Aleargă şi s’ascund mai repede ca altădată,  Văzduhu-i plin de armonii ciudate,
           Şi mult mai greu ar fi să le mpleteşti zăgazuri...  E plin de amintiri şi de mirezme,
                                               Şi ceru-i plin de stele ’n noaptea asta fără lună...
           Şi vezi, cu primăvara asta care vine
           Din umbrele ce se răsfiră printre ramuri,  Treceam, demult, pe-aceleaşi drumuri albe,
           Atâtea amintiri din nopjile de altădată,  Şi tot aşa cădelniţa mirezme liliacul,
           Atâtea cântece uitate,              Şi tot aşa se auzea departe
           Şi-atâtea vorbe nesfârşite-mi vin în minte,  Un glas de ape repezi printre ierburi,
           Iubita mea frumoasă şi pierdută!...  Şi tot aşa cântau priveghitorile ’n tufişuri,
                                               Vestind că eşti în calea mea, aproape...
           Departe, nevăzut de nimeni, liliacul
           Se mişcă împărjind mirezme ’mbătătoare,  Acum,
           Castanii şi salcâmii împletesc în umbră   Acelaş cântec larg al firei înviate
           Covoare largi cărărilor dinspre pădure,  Se leagănă ’ntre zările albastre, luminoase,
           Încep privighitorile să cânte, s’aiureze,  Aceleaşi isbucniri de vieaţă şi de raze,
           Să cânte şi să-şi svârle cântecul spre cer,  Acelaş foşnet lung al frunzelor, al ierbei
           Şi să-mi aducă şi mai mult aminte c’ai plecat...  Şi-al apelor mă chiamă ca atunci!...
           Ascult acum, departe, dinspre lac,  Tu nu vei mai veni,
           Cum vine uriaşul, monotonul,       Tu nu vei mai ieşi în calea mea, pierdutol...
                                                                     Victor Eftimiu.



                                      fiegură.
                                      — Cenau. -■
                Ascunde ’n văl de=aramă ’ntinsul   Cuprinde ’n noaptea ta cea sură
                Şi valea cea cu şoapte line,   Şi lumi cu ’ntinderi de câmpie,
                Pădurea cu sclipiri de roauă   Cuprinde ’n vălul de aramă
                Şi raza soarelui ce vine.     Crecutul — jalea mea pustie.
                                                                  Vidu Rusmin.
                                       r
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12