Page 10 - 1909-09

202 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1909.

Criticul, luând sticluţa, mulţumi şi plecă repede pe şi nu-şi puteâ stăpâni admiraţia pentru statuele de
unde venise. Când a ajuns pe pământul ţării sale, teracota; sau nu se sătura privind firmele de pe la
duse sticluţa la gură şi, gândind la zeiţa Bunătăţii, uşile prăvăliilor. Când îi cădeâ în mână vre-o carte,
trase o ghiduşcă. Minune! Cum înghiţi licoarea, criticul pe care mai înainte o aruncă cu dispreţ, n’avea des­
fu cuprins de o mare bucurie, fruntea i se descreţi, tule cuvinte de laudă pentru cel ce o scrisese!...
şi începu să bată din palme ca un copil cărui i s’ar Vestea despre schimbarea lui se lăţi îndată, şi acum
aduce o veste îmbucurătoare. Cerul i se păru mai criticul se vedeâ încunjurat cu dragoste de toţi acei
limpede ca altădată şi oamenii cari il întâlneau par’că cari mai înainte n’aveau ochi să-l vadă.
îl priviau cu dragoste şi chiar cu admiraţie. Şi criticul a ajuns la adânci bătrâneţe, senin, cu
Trecând pe lângă un ocol, auzi sbierătul unui măgar. sufletul curat şi cu nădejdea neclintită că va moşteni
Niciodată n’auzise o voce aşa de frumoasă! Par’că împărăţia cerurilor!
ar fi cântat o privighitoare! Se opriâ în faţa clădirilor Al. Cazaban.

De-o fi...
De-o fi în cartea ursitoarei Şi dacă pasul tău atunci
în colţul unei feţe scris, Spre casa mea se va ’ndreptă,
Să mă ’ndrăgeşti şi tu pe mine Pe drum, adă-ţi aminte, bade,
Cuprins de vraja unui vis, C’am încetat a te-aşteptă.
Să mă doreşti şi tu, bădiţă, Că ’n scurgerea înceată-a vremii
Cu dorul pătimit de mine, Am ostenit dorind norocul
Şi să mă chemi cu drag pe nume Şi că veninul îndoielii
în faptul serilor senine, Putea să-mi stângă ’n suflet focul...
In preajma uşii mele ’nchise
O clipă doar să te opreşti,
Şi vorbele ce vreai a-mi spune
Tu bine să le cumpăneşti...
Şi mângâierea cea dintâi
Să-ţi fie blândă şi cuminte
Că fericirea m’ar ucide,
Bădiţă, să-ţi aduci aminte...
M. P.

IPădure.

Din freamătul frunzelor tale Du ştii jalea vremilor noastre
Dresare o lume de şoapte, Coboară din lumea sclipirii
DuioasăŢi răsuni tânguirea 0 rază şi ’n lacrămi de roauă
De jale în tainica noapte. îţi lasă sărutul iubirii.
născută din plânsul de veacuri Un glas de ’nfrăţire cu doina
Di--e aşa de duioasă cântarea. € şoapta poveştilor tale,
Jeleşte alături cu tine, Suspină alături cu tine
în vălul ei negru, şi zarea. Şi florile toate din vale.
Vidu Riismin.