Page 12 - 1909-09

204 LUCEAFĂRUL Nrul 0, 1909.
de marmură în fereastră, o floricică atinsă şi astfel Toma nu mai îndrăzneâ s’o necăjască.
de rouă... Măcar că şi lui îi păreâ că zâmbetul acela
îi eră tare dragă Rafila, mai dragă ca ochii prea samănă cu plânsul...
din cap. A luat-o săracă, numai cu cămaşa îi eră tare dragă Rafila şi în sfârşit a băgat
de pe ea, dar a trebuit s’o iee că de n’ar de seamă şi el că se vestejeşte şi se ofileşte
fi căpătat-o şi-ar fi făcut seama. N’a văzut ca o floare gingaşă copleşită de buruene. Şi,
el atunci nimic şi n’a vrut să audă vorbe. îi dela o vreme, a început să se gândească şi
eră dragă Rafila şi nu-i păsa de altceva. să se neliniştească din pricina aceasta. Se
Rafila a lăcrimat mult, foarte mult, când drămăluiâ într’o vâltoare de întrebări, ce ră­
au făcut tocmeala. Eră fată orfană, crescută mâneau totdeauna fără răspunsşidesnodământ.
şi îmbrăcată din mila oamenilor, dedată de Apoi, într’o clipă nenorocoasă, i-a venit în
mică cu plânsul. Plânsul îi fusese întreagă minte un nume, un nume ca oricare altul,
vieaţa toată mângâierea şi în bine caşi ’n rău. dar a cărui slove îi înţepau auzul ca nişte
A mai slujit pe unde a apucat şi aşa, încetul ace aprinse. „Tănase Ursu!“
cu încetul, s’a pomenit fată mare, frumuşică Deodată par’că i s’ar fi făcut lumină în
şi sprintenă. Flăcăii nu-şi dau locul de dragul creer. Păreâ că începe să înţeleagă multe
ei şi ea eră blândă şi bună cu toţi, dar pentru lucruri neînţelese până acum.
aceea tot satul ştia câ numai cu Tănase în clipa aceea, însă, a simţit în inimă svâc-
Ursu se înţelege ea şi se potriveşte, cum se niri viforoase, a simţit că toată mintea i se
potrivesc două turturele. tulbură ca un lac în care se scurge un pâ­
A plâns mult Rafila, când a făcut tocmeală râiaş nămoios.
cu Totna Lotru, şi dela tocmeală până la cu­ îi veni să se trântească cu capul de pereţi,
nunie nici nu i s’au svântat lacrimile. Măcar când îşi aduse aminte acum de bocetele cele
că Toma eră ficior voinic şi bogat, iar Tănase nesfârşite, când îşi aduse aminte cum n’a pus
sărac ca degetul... el seamă atunci pe bocetele acelea. Pentruce
Toma a făcut, de dragul Rafilii, nuntă mare nu şi-a cătat ei de cap, dacă a ştiut ce ştia
cum rar se pomeneşte. Dar Rafila nu încetă toată lumea?... Bagseamă i-a luat Dumnezeu
de fel cu plânsul... Şi când stăteau înaintea minţile.
altarului, când îi puse popa să zică sfântul Dar îi eră dragă Rafila ş’acum, poate mai
jurământ, cu trei degete pe sfânta cruce, dragă de cum i-a fost, şi simţea că mai de
Rafila a început să se bocească, de-i tremură grabă ar face moarte de om decât să se des­
şi cununiţa de flori de pe cosiţe. Atunci toate partă de ea.
femeile plânseră de mila ei, încât se cutre­ Umblă ca un smintit şi nu îndrăzneâ să
mură biserica de jale ... Mai mult a semănat se apuce de nimic. Erâ voinic ca un brad
cununia aceea a prohod decât a nuntă... Şi şi se temeâ de toată umbra şi totuş alergă
toată lumea se miră şi se minună, numai nebun după umbre.
Toma nu se sfârşeâ de nimic, căci lui îi eră Se sculă în cap de noapte şi plecă. Spuneâ
tare dragă Rafila... că se duce departe... Şi ’n capătul satului
Şi a trecut de atunci un an de zile... O înturnâ peste hotare, săreâ garduri, treceâ
seamă de oameni spuneau că trăesc bine ca prin grădini ca un hoţ, pânăce ajungeâ iar
o pereche de porumbei, iar alţii svoneau că în ograda Iui. Ş’aici se îndoseâ să nu-1 vadă
nu se prea învoesc la toate, cum ar fi să se nimeni, ca un copil care a făcut ceva rău,
învoiască un bărbat tânăr cu o femeie tânără... şi stă tupilat toată ziulica şi pândeâ, aşteptând
Rafila se topeâ pe zi ce mergeâ, cum se să vadă ceva, să vie cineva. îl apucă seara
topeşte omul de omăt în bătaia razelor de nemâncat şi nebeut, dar el nu se clinteâ din
soare. îi pieriseră bujorii din obraji, eră albă loc... Târziu, dupăce se încredinţâ că n’a
ca peretele. Dar acum, de când s’a măritat, văzut nimic bănuitor, se strecorâ iar pe unde
n’a mai văzut-o suflet de om plângând. Numai a venit, tot cu acelaş gol în suflet, tot cu
Toma o vedeâ adese cu ochii înroşiţi. însă, aceeaş dorinţă de a află ceva. îi păreâ bine
când da el s’o întrebe, ea începeâ a zâmbi, că n’a găsit nimic, dar îi păreâ şi rău. Ar fi