Page 13 - 1909-09

Nrul 9, 1909. luceafărul 205
vrut par’că să deâ de ceva, să puie mâna îi eră pe limbă să întrebe că Tănase acolo
pe ceva ca să ştie hotărît... va fi ? Dar totuş n’a îndrăznit, i-a fost ruşine,
Şi aşa hoinărea neîntrerupt, când pe urinele şi a zis numai cu glas domol:
lui, când pe urmele ei, totdeauna degeaba- „Ne-om duce de bună-samă, puteţi fi ho­
Din toate alergăturile aceste n’a putut scoate diniţi!"
nimic... Se chinuia şi se frământă, nemai l-a părut rău, atunci îndată, că a făgăduit
ştiind de ce să se prindă, simţind numai curat, şi, dupăce au fost eşit călăreţii din casă, stă
că o mână vrăjmaşă îl împinge tot înainte gata să fugă după ei şi să le spună că nu
şi că îmboldirea aceasta nu-i lasă odihnă. s’ar duce; mai bine orice.
Din om vesel ce fusese până atunci, se Noaptea întreagă s’a svârcolit în pat, par’c’ar
făcu o fire închisă ca vremea de ploaie. Nu fi fost culcat pe jar. Toate bătăile de cap,
se mai arătă printre oameni, iar dacă-l cer­ toate chinurile ce le îndură de o vreme în­
cetă cineva, nu mai ştiâ ce să vorbească, coace, il năvăliră deodată şi-l gâtuiră de
căci îi eră frică să nu se dea de gol. I se par’că să-i scoată sufletul. în urmă, sleit de
păreâ că toate cuvintele îi sfâşie inima; din oboseală, s’a hotărît că nu s’a duce la nici
toate vorbele înţelegeâ şiretlicuri cari se po­ o nuntă...
triveau de minune cu starea lui, cari poate Dar a doua zi, când eră de mers, şi-a
erau rostite anume ca să-l batjocorească pe schimbat gândul.
el. De multeori îi tăiâ prin cap să se de­ „Să ne gătim, Rafilă, zise alene cătră ne-
părteze, să-şi ducă pe Rafila undeva, unde vastă-sa, că-i vremea de pornit."
să nu i-o zărească ochiu omenesc, să nu i-o Rafila par’că ştiâ ce gânduri îl toropesc
poftească nimeni, să nu i-o pângărească nici şi se uită la el plină de mirare:
un gând străin... „Da duce-ne-om?
Ş’acum, iată, el totuş vreâ să meargă cu — Vezi-bine c’om merge, dacă le-am fă­
Rafila la o nuntă. Acum vrea s’o sloboadă găduit! răspunse Toma buimăcit, întorcân-
să i-o vadă toată lumea. O duce el singur du-se în altă parte.
să se întâlnească cu Tănase. Apoi cum vrei tu, Tomo!" bâlbăi Rafila.
„Da, vezi-bine, îşi zicea el, căci Tănase în sufletul lui Toma se aprinsese pofta
are să fie şi ei la nunta aceea, mai ales dacă nebună să dea faţă cu duşmanul, să se în­
ştie că şi Rafila va fi acolo... Da, vezi-bine, vrăjbească cu toată lumea...
Tănase-i holteiu, el ş’aşâ se poate duce la Şi s’a îmbrăcat în hainele cele mai
toate ospeţele...“ frumoase, în haine nouă-nouţe, cusute toate
Nici nu-şi mai poate da seamă cum s’a de mâna Rafilii. Şi ’n vremea aceasta nu
putut întâmplă una ca asta, măcar că numai şi-a luat deloc ochii dela nevastă-sa. O pi-
ieri s’a petrecut... îşi aduce aminte că au roneâ cu privirea par’c’ar fi vrut să-i pă­
venit doi călăreţi, au venit şi l-au chiemat la trundă până’n adâncimile sufletului, să-i ce­
nuntă. El s’a codit cât s’a codit, dar călăreţii tească gândurile cele mai ascunse. Dar Rafila
nu i-au dat răgaz şi ’n sfârşit a trebuit să se îmbrăcă şi ea repede, tăcută, şi ’n faţa
le tăgăduiască c’or merge negreşit, şi el şi ei nu se desluşeâ nici urmă de bucurie...
femeia... Ş’acum de când stau aşa, gata de ducă,
„Aşa da, vezi-bine c’aşa, i-a zis atunci Toma par’că aşteptă să zică ea ceva, să-l
unul. Aşa se şi cade, că, vezi, împăratul roage poate, iar ea tăceâ mulcom şi aşteptă,
nostru ţi-a fost cel mai bun prietin în holteşie. smerită şi liniştită ca un boboc de vâzdoagă
Şi mi se pare că sunteţi şi ceva nea­ în oala de lut, şi ’n loc de bucurie par’că
muri ... aşa mai de departe, a adăogat celalalt. o umbră de plâns îi îmbrobodeâ obrajii de
— Apoi să veniţi nesmintit, să nu cumva zăpadă...
să faceţi să nu veniţi, că s’ar supără tare rău în sfârşit, Toma totuş gemu:
mirele." „Da merge-om, Rafilă?
Toma s’a uitat atunci cu coada ochiului Cum socoţi tu că-i mai bine, răspunse
la Rafila şi a văzut că ea zâmbeşte de bucurie. nevasta cu voce stânsă,