Page 14 - 1909-09

206 LUCEAFĂRUL Nrul 9, 1909.

D’apoi dacă eşti îmbrăcată? pe Rafila în obraji şi-i alunecau în jos pe
Iară mă pot desbrăcâ...“ piept. îşi duse mâna la ochi ştergând câţiva
El o privi ţintă ’n ochi şi băgă dc seamă picuri ce i se încurcară printre gene... Un vânt
că buzele ei, subţiri şi umede ca două vrâstuţe rece o cutremură... Se simţeâ atât de stin­
de sânge, tremurau. gheră în lume lângă ăst bărbat dela care nu
S’a sculat ca trăznetul, şi-a încheiat suma­ şi-a auzit nici un cuvânt dulce, a cărui dra­
nul la gât şi a pornit în pripă. goste şi desmierdări o înfricoşau. Şi, adu-
„Haida!“ cându-şi aminte în treacăt de celălalt, de
în mijlocul uliţei, însă, îşi aduse aminte că mângăerile lui, de bucuriile şi de fericirea
şi-a uitat acasă ciomagul. Se întoarse cu lor de odinioară, vieaţa ce trebuiâ s’o ducă
tuga, bodogănind printre dinţi: acum îi păreâ mai neagră ca moartea...
„Semn rău!“ Toma veniâ gâfâind din casă, în mână cu
Rafila îl aşteptă în drum... O răpăială de un băţ de cireş încrestat cu flori. Văzându-I,
omăt se cernea prin văzduh, învâltorită când Rafila simţiâ că i se sfredeleşte un fior de
şi când de suflări tăioase de vânt. Fărimă- groază în inimă...
fnri de zăpadă, mărunte şi îngheţate, o izbeau (Va urmă.) Liviu Rebreanu.
0=5=;

Pe gârla morii.
Pe gârla morii în cătun Pe gârla morii la fântâni, Pe gârla morii cântă ’n prag
Cireşii au mai multă floare Când după apă vin neveste, O fată şi, în gând, măsoară
Şi fluturii mai mulţi s’adun Au cofele mai albe ’n mâni, Un drum de târnă lung şi drag,
Şi glasul de privighitoare Şi cea mai bună apă este Şi mai bogat senin coboară
Ce dulce cântă în cătun! Pe gârla morii în fântâni. Din cer pe gârla morii ’n prag.
Pe gârla morii sunt copii Pe gârla morii uin flăcăi Pe gârla morii stau la sfat,
Zburdalnici ca şi ’n alte sate Aduşi de serile senine, Vorbind de veacuri vechi şi bune,
Şi fluturi prind în pălării, Cu şuer drag din fund de uăi Moşnegi din marginea de sat;
Dar glasuri dragi şi alintate Şi jalea dorului mai bine Şi nu-i cătun care s’adune
Nu au ca dânşii alţi copii. S’o şuere nu-s al(i flăcăi. Mai înfelepti moşnegi la sfat.
Aleasă zi de Dumnezeu Pe gârla morii fac popas
Vesteşte clopotul cel mare; Străine cântece de jele;
Şi multe clopote ştiu eu, Pe gârla morii mi-a rămas
Dară pe gârla morii-o are Seninul visurilor mele
Mai dragă-arama, Dumnezeu. Şi-o prispă dragă de popas.
G. Rotică.

C â n t e c .
In molcome şoapte adoarme-şi crăiasa Cu valea prin trestii un cântec adoarme;
Brădetul pe culmi Eu stau şi ascult,
Şi luna îşi flutură-argintul pe fruntea Cum plânge, aproape în tainele nopjii,
Rotaţilor ulmi. O doină demult.
Alină-se firea, pădurea îşi curmă
Cântările dulci.
E noapte târzie, tu, dor fără pace,
De ce nu te culci?!
A. Cotruş.