Page 16 - 1909-09

208 LUCEAFĂRUL Nml 9, 1909.
ce trăia, e greu de spus. Şedea într’o căs­ neam pe stradă, la biserică, şi Guriţă-neagră
cioară pe jumătate ruinată, la o mică depăr­ îmi insuflă aceleaşi sentimente de respect, îm­
tare de casa noastră. Fiică-sa cea mai mare, preună cu oarecare admirare — sau, mai de
Raisa, trăia şi ea acolo şi îngrijă casa, cum grabă, cu o milă. Nenorocirea lor o purtă cu
putea. Raisa aceasta e adecă noua persoană, mare tărie. „Fată de cremene", ziceâ odată
care trebue s’o Introduc în povestire. despre dânsa însuşi Trankvillitatin, bădăranul,
în realitate, trebuiâ să te cuprindă jalea: faţa
XII. ei eră îngrijorată, obosită, ochii i se adânci­
Până când tatăl ei fusese prietin cu tatăl seră, o sarcină peste puteri apăsă tinerii săi
meu, o vedeam neîncetat; uneori şedea ziua umeri. David o vedeâ mult mai des decât
întreagă la noi şi sau coseâ, sau torceâ cu mine; el umblă la casa lor. Tata se făceâ
mânile subţiri, sprintene şi iscusite. Eră o că nu-i pasă: ştiâ că David n’are să i se
fată bine făcută, nu grasă, cu ochi isteţi ca­ supună. Şi Raisa se arătă din vreme ’n vreme,
stanii şi faţa palidă prelungă. Vorbea puţin, trecând prin o stradă dosnică, la gardul gră­
dar cuminte, cu glas lin şi sonor, fără a-şi dinii noastre, şi se întâlneâ aici cu David:
căsca gura şi fără a-şi arăta dinţii; când nu sta la taifas cu el, ci-i împărtăşeâ un nou
râdea — ceeace se ’ntâmplâ rar şi niciodată necaz, sau o nouă nenorocire — întrebându-l
nu ţinea mult — se iveau deodată toţi, mari, de sfat. Paralizia, de care eră lovit Latkin,
albi ca migdalele. Mi-aduc aminte şi demersul avea ceva particular. Mânile şi picioarele îi
ei uşor, legănat, saltând puţin la fiecare pas; slăbiseră, dar le puteâ folosi, chiar creerii
mie totdeauna mi se părea, că se coboară săi lucrau normal; limba însă i se încurcă
pe treptele unei scări, chiar şi dacă umblă şi, în locul unor cuvinte, rosteâ altele, când
pe loc oblu. Se ţinea drept, cu mânile puse îi veneâ un lucru în gând şi doreâ să-i zică
peste piept. Şi orice lucră, de orice se apucă pe nume.
chiar dacă petreceâ un fir de aţă prin ...„Ci u-ciu-ci u“, bâlbăiâ el în silă —
urechea acului, sau călcâ cu fierul o fustă toată vorba o începeâ cu ciu-ciu-ciu, — „foar-
toate îi şedeau frumos şi ca şi... poate fecile, mie foarfecile ..Foarfecile însemnau
nu credeţi... ca şi înduioşător. Numele ei pânea. Pe tatăl meu îl ură, — lui îi atribuiâ,
din botez eră Raisa; iar noi îi ziceam Guriţă- cu jurământ, toată mizeria sa şi-l numeâ
neagră: la buza d’asupra aveâ din naştere când casap, când jiuvaergiu. „Ciu, ciu, la căsap
un mic semn vineţiu, tocmai ca şi când ar să nu cutezi să te duci, Vasilievna!" Cu nu­
fi mâncat mure; dar aceasta nu o prindeâ mele Vasilievna îşi boteză pe fiică-sa, — deşi
rău, dimpotrivă. Guriţă-neagră eră mai mare pe el îl chemă Martin. Cu fiecare zi i se spo­
decât David cu un an. Eu îi purtam un sen­ reau trebuinţele şi lipsurile... dar cum să i le
timent de respect, dar ea nu se prea ocupă mulţumeşti? De unde să iei banii? Necazul
cu mine. în schimb, se încheiase o prietenie de grabă te ’mbătrâneşte; eră foarte greu
între dânsa şi David o prietenie nu copi­ s’auzi alte vorbe de pe buzele acestei fete
lărească, însă cuminte. Ei umblau uneori la de şeptesprezece ani.
olaltă; câteodată nu schimbau o vorbă le­
gănată, dar fiecare se simţeâ, că-i bine; XIII.
şi adecă eră bine d’aceea, că erau împreună. Ţin minte, mi s’a ’ntâmplat să fiu de faţă,
Aşa fată, în adevăr, n’am întâlnit. Aveâ în când vorbeâ cu David la pârleaz, tocmai în
sine ceva puternic şi îndrăzneţ, ceva mâhnit, ziua morţii mamei sale:
şi deschis, şi drăguţ. N’am prea auzit dela — Astăzi, în zori, măicuiiţa muri, — zise
ea vorbă de duh, dar nici secături n’am auzit ea, rătăcindu-şi împrejur ochii întunecaţi şi
din gura ei; iar ochi mai înţelegători n’am cuminţi, iar după aceea plecându-i la pământ,
văzut. De când se ivise ruptura între familia bucătăreasa are să cumpere un sicriu mai
ei şi a mea, o vedeam arareori; tatăl meu ieftin; însă nu mă pot încrede într’ânsa; poate,
mă oprise aspru să mai merg pe la Latkin are să bea banii. Ar trebui să vii, să vezi
— şi nici ea n’a mai dat pe la noi. O întâl­ tu, David: de tine i frică.