Page 18 - 1909-09

210 LUCEAFĂRUL Nrul 9, 1909.
învârtind ţava de toate părţile. Eu ţi-o — Cum de i-ai răspuns astfel? mă ame­
cumpăr... e mai bine. Iar acum, la apotecă! stecai eu, — trebuia să-i spui ceva minciună.
cincisprezece copeice... D’ajuns? Nu pot minţi, — răspunse Raisa, miş-
Primesc banii împrumut, zise încet cându-şi mânile.
Raisa luând moneta. Şi, în adevăr, ea nu ştia minţi.
Şi încă ce! Cu procente vrei? Zălogul Să minţeşti, nu-i trebuinţă, observă
e la mine. Şi e minunat lucru!.. Englezii sunt David, — dar să te necăjeşti, încă nu ur­
fruntea popoarelor. mează. Că nu dobândeşti nimic.
Dar se spune, că vom avea război cu Raisa îl privi cu băgare de seamă.
dânşii ? Ce voiam să te întreb, David; cum trebue
Nu, răspunse David, acum batem pe să scrii: ca se?
Francezi. Ce fel de „case?"
Ei tu ştii mai bine. Aşa, fii bun. Ră­ Uite, spre pildă: „doresc, ca se trăieşti..."
mâneţi sănătoşi! — Scrie: c, a, s, e! în două cuvinte: ca, se.
— Ba nu, — mă amestecai eu, nu se, ci
XIV.
să, în două cuvinte.
La acelaş loc am mai fost de faţă la o în- — Ei, n’are a face, scrie şi săi Lucrul de
trevorbire. Raisa păreâ mai îngrijată, decât căpetenie este — ca ta să trăieşti!
de obicei. Aş dori, să scriu bine, — observă Raisa
Cinci copeice o căpăţină de varză, iar şi se roşi puţin.
căpăţina mică, abea cât pumnul, zise ea, Când se înroşâ, eră foarte frumoasă.
răzimându-şi bărbia de mână. Vezi, ce Poate să fie de folos... Tata, pe vremea
scump! Şi banii pentru cusut încă nu i-am lui, cum scria... De minune! El m’a deprins
primit. şi pe mine. Ei, acum şi slovele abea le mai
Cine ţi-e datoare? întrebă David. desface.
— Tot negustoreasa dela colnic. 7'zr să trăieşti, pentru mine, repetă David,
Una care umblă într’un pieptar verde, coborând glasul şi neluându-şi ochii dela dânsa.
o femeie groasă? Raisa repede privi la el şi se înroşi de tot.
— Ea, ea. — Să trăieşti tu ... iar de scris ... scrie, cum
— Uite, grăsulina! Abea răsuflă de voinică; ş t i i . . . Ah, drace, iată vine şi cotoroanţa!
în biserică gâfăie, ca o maşină cu vapor, şi (David zicea „cotoroanţă", şi înţelegea pe
d’atâta vreme nu plăteşte. mătuşa). Ce-o fi purtând-o pe aici ? .. Pleacă
Plăteşte... dar când ? Ş’apoi vezi, David, iute, puică!
mai am alte necazuri. Tata şi-a pus de gând Raisa mai privi odată la David şi dispăru.
să-mi povestească visurile sale, - ştii, cum David nu vorbea cu mine despre Raisa,
gângăveşte: vrea să rostească o vorbă, scoate decât rar şi nu bucuros, şi nici despre fa­
a l t a . . . Când îi trebue de mâncare, ne-am milia ei; mai ales din vremea, când începu
mai obişnuit, înţelegem; dar un vis câteodată să aştepte în fiecare clipă rentoarcerea pă­
e necuprins, chiar şi dacă omul e sănătos; rintelui său. Mereu se gândea la el, — şi la
însă el, vai ş’amar! Eu, zice, sunt foarte felul cum vom trăi după aceea. îşi aducea
vesel; astăzi am umblat tot pe pasări albe; aminte lămurit de dânsul, şi mi-1 descria cu
iar Domnul Dumnezeul nostru mi-a dăruit deosebită plăcere:
un buchet, şi în buchet eră A n d r e i cu un E mare, puternic, într’o mână îţi ridică
cuţitaş. ( -Pe Liuboşka noastră el o chiamă zece puzi...*) Cum strigă: „hei, copile!" De
Andrei). Acum, zice, o să fim sănătoşi răsună casa toată. Impunător, bun ... şi în­
amândoi. Numai cât trebue - cu cuţitaşul drăzneţ! Eră o vreme, când nu se temeă de
liârşt! lată aşa! şi arată la gât. - Eu nu-1 nimenea. Minunată eră vieaţa noastră: pânăce
înţeleg, şi-i zic: bine, tată, bine; dar el se su­
pără, vrea mereu să-mi tălmăcească lucrul. *) Un pud, măsură rusească de greutate, face cam
Şi începe să plângă. douăzeci de chilograme. (N. trad).