Page 19 - 1909-09
P. 19
Nrui 9, 1909. LUCEAFĂRUL 211
ne lovi mizeria! Se zice, că acum e cu totul David zâmbi.
cărunt; clar mai demult eră cu părul roşu, Ce neisteţ eşti! D’apoi: Raisa.
ca şi mine. Voini-i-ic! Raisa! repetai mirat. Glumeşti?
David nici decum nu eră de părere, să ră — Eu, frate, nu ştiu glumi şi nici nu-mi
mânem la Rezan. place.
— Voi veţi plecă, - observai — dar eu Dar este mai bătrână cu un an, decât
am să rămân. tine?
— Fleacuri! Pe tine te luăm cu noi. Ce-i ? De altfel, să nu mai vorbim de asta.
~ Şi, cu tata, cum rămâne? îmi dai voie, să te întreb... zisei.
De tatăl tău te desparţi. Iar dacă nu Ştie ea, că te-ai hotărît să o iei de soţie?
te desparţi - te prăpădeşti. — Negreşit.
— Cum aşa? — Dar tu nu i-ai spus ei nimic?
David nu-mi răspunse şi-şi încruntă sprân Ce-i aici de spus? Când soseşte vremea,
cenele galbene. am să-i vorbesc. Ajunge!
Ş’apoi, dacă plecăm cu tata, începu David se ridică şi ieşi din odaie. Rămas
iarăşi — vom nemeri un loc bun, eu mă ’nsor... singur, m’am gândit... m’am gândit... şi am
Ei, dar nu aşa de grabă, observai eu. aflat, la urmă, că David lucrează ca un om
Nu? şi de ce? Eu am să mă ’nsor de cu bună socoteală; iar pentru mine eră mă
grabă. gulitor să fiu amicul unui astfel de om.
— Tu? Raisa, în haina ei veşnic neagră de lână,
Da, eu; şi ce-i? deodată mi s’a părut încântătoare şi vrednică
Nu cumva ai mireasă? de iubirea lui credincioasă.
Fireşte, că am. Trad. din originalul rusesc de E. Hodoş.
Pe cine? (Va urmă.)
zs^J
Dări de seamă.
Mi li aii Sadoveanu, Duduia Margareta, Biblio n’are altă chemare decât să-l slujească pe el cu cre
teca Minervei Nr. 1. Bucureşti, 1908. Preţul: 30 bani. dinţă (p. 86). Cuconul Tudorache mai e şi un om
O guvernantă din Elveţia, o fiinţă pribeagă, bătută pătimaş, care ameninţă cu moartea pe servitori şi pe
de vânturi, care n’a avut niciodată parte de bucuriile ţărani, ia în pieptul calului pe un sătean şi-l plesneşte
vieţii, rătăceşte prin Moldova, „o ţară, care până mai cu cravaşa, pe urmă crede că îi împacă pe toţi cu câte
ieri a fost sălbatică şi care mai păstrează încă urme un pahar de rachiu (p. 41, 75, 89). Şi conul Tudorache
de sălbătăcie". In casa cuconului Tudorache Amărăscu mai e şi un om imoral, care dacă nu ciupeşte servi
din Roman cunoaşte mai deaproape vieaţa şi obice toarele prin fundul coridoarelor, ca cuconul Dumitrei
iurile familiilor boiereşti din oraşele de provincie şi Costăchescu din Iaşi, sărută lângă ureche pe Lucia
le povesteşte, ca să-şi uşureze sufletul, unui prietin Rizu — o prietină a nevestei sale şi o roagă încet:
al ei din Elveţia, in formă de scrisori. Deşi sufletul „Când?"
dşoarei Amalia Keminger cum se numeşte pove- Acest boier, nu se ştie prin ce minune ereditară,
stitoarea nu e dintre cele înzestrate cu deosebite are o fată de 15 ani, Duduia Margareta, care e con
calităţi, totuş însemnările ei înlănţuesc atenţiunea ce trastul tatălui său. E o copilă ideală, cu sufletul lim
titorului prin nota sentimentală caldă, ce se desprinde pede şi cald, bogat in „comori de simţiri şi melodii
de pe fiecare pagină. Vorbeşte cu simpatie despre pe cari le revarsă în jurul ei“. Se revoltă când vede
obiceiurile noastre dela Crăciun şi anul nou, despre că sunt oameni nenorociţi şi neîndreptăţiţi; găseşte
poezia cântecelor noastre vechi şi ne zugrăveşte cu că oamenii sunt foarte răi, de aceea sunt săraci şi
destul interes tragedia bietei Duduia Margareta, fata bogaţi, de aceea sunt atâtea nenorociri în lumea asta;
de care avea ea să se ocupe. nu se înţelege de loc cu oamenii cari o încunjură şi
Tudorache Amărăscu e tipul boierului, care ţine presimte că va fi nenorocită. Această fiinţă simţitoare,
la obiceiurile pământeşti, vechi, şi, deşi cu idei foarte bineînţeles că nu cunoaşte realitatea vieţii. Tot ce
înaintate, nu-i place lumea nouă, e foarte revoltat ştie şi tot ce simte e împrumutat din cărţi, pe cari
împotriva stării de lucruri. E împotriva guvernului, le ceteşte cu pasiune şi o fac să sufere. Când prinde
împotriva regelui (p. 29), împotriva şcoalei şi a cre pe tatăl ei, pe care-l credeâ un sfânt, sărutând pe
dinţei (p. 83 85), iar administraţia îşi închipue că Lucia Rizu, se îmbolnăveşte de moarte.
