Page 3 - 1909-09

LUCEAFĂRUL

REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
sub îngrijirea unui comitet de redacţie.
Colaboratori: I. Adani, I. Agârbiceanu, Andreiu Bârseanu, Z. Bârsan, G. Bogdan-Duică, Dr. I. Borcia,
Dr. T. Brediceanu, I. Ciocârlan, V. Cioflec, D. N. Ciotori, Al. Ciura, Otilia Cozmuţa, Maria Cunţan, I. Duma,
Elena Farago-Fatma, O. Goga, Enea Hodoş, Dr. I. Lupaş, Dr. G. Murnu, H. P. Petrescu, Ecaterina Pitiş,
M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu, I. U. Soricu, Caton Theodorian, Gh. Tulbure.

Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprită.

Ernest Mauriciu Arndt.

Suflet mai înflăcărat ca Arndt nu cred să căci doi unchi şi două mătuşi, cari petre­
fi fost pe lume. Eră aproape trecut de opt­ cuseră vremurile acelea, ne mai trăiau.
zeci de ani când l-am cunoscut în Bonn, Arndt scria versuri şi ne cetiâ poeziile lui
unde am petrecut patru semestre, doi ani din vremuri trecute şi de-atunci. îmi creşteâ
întregi din cauza mamei şi a sărmanului meu inima când îl auziam. Ca valuri de foc se
frate, cari, bolnavi amândoi, erau acolo sub revărsau asupra mea povestirile răsboinice
îngrijirea unui chirurg. Dar, cum ziceâ adesea şi-mi cuprindeau sufletul.
un prieten bun, în casa noastră n’aveau me­ Cu toate povestirile lui n’am devenit însă
dicii noroc. unilaterală şi n’aş fi devenit-o chiar dacă
în cei doi ani, Arndt ne-a fost cel mai n’ar fi fost pe-atunci în Bonn domnul Mon-
credincios prieten. Şedea ceasuri întregi cu nard, un francez care şi dânsul erâ adeseori
noi, îi cetiâ mamii în limba suedeză sau ne oaspete nostru. Nu, căci mai veniâ la noi
povestiâ din luptele eliberării. Eu — copilă pe-atunci şi un tânăr dintr’o ţară de tot ne­
pe-atunci — şedeam pe genunchii Iui şi as­ cunoscută. El ne spuneâ că patria îi este
cultam cu încordare, cum ascultă copiii. Moldova şi că limba lui strămoşască e cea
Arndt eră de-o extraordinară vioiciune; românească. Erâ mic de stat şi oacheş. Mai
povestind, se înflăcăra şi loviâ pe mama pe aveâ doi fraţi studenţi la gimnaziul din Bonn,
umăr, uneori chiar cu pumnul; mama îi în­ şi mai mici şi mai oacheşi decât el. Cel
văţase obiceiul şi îl poftiă întotdeauna de-a mare se numiâ Dumitru Sturdza. Şi Dumitru
dreapta fiindcă pe partea bolnavă nu suferiâ Sturdza vorbiâ despre ţara lui cu aceeaş dra­
nici cea mai uşoară atingere. Aşa eră Arndt: goste aprinsă ca şi Arndt despre Germania.
îşi uită de sine când povestiâ; făcea spume Ţara lui Sturdza erâ însă cu mult mai ne­
la gură, da din mâni, loviâ pe mama pe umăr fericită. Suferise în mai multe rânduri jugul
şi-mi îndesă pe frunte degetul lui sdravăn. străinilor şi nu-şi mai puteâ veni în fire; erâ
Eră aşa de pornit parc’ar fi fost francezii împărţită în două: Moldova şi Muntenia.
încă în ţară, germanii tot sub stăpânire străină Mama l-a rugat odată pe Sturdza să spuie
şi regina Luiza tot nefericită. Pentru el erau un cuvânt în limba lui şi mi-aduc aminte c’a
toate încă prezent. Se gândiâ mereu, făurea rostit cuvintele „a fi“... Şi cel dintâi pe care
planuri mari cum s’ar putea uni patria şi l-am văzut şi recunoscut pe peronul gării,
îşi ieşiâ din fire când auziâ pe unii zicând când s’a oprit trenul care mă duceâ la Bu­
că Germania n’ar fi decât o concepţie geo­ cureşti, a fost Sturdza Dumitru Sturdza, stu­
grafică. înflăcărată îl ascultam şi eu, căci la dentul universitar din Bonn, mai târziu de
noi acasă, în zidurile dela Neuwied, steteau nenumărateori prim-ministru.
încă gloanţele şi ghiulelele generalului Hoche Aşadar nu erâ numai Arndt aşa cum erâ?
şi amintirile erau încă vii în inimile noastre, Aceleaşi sâmţăminte le aveâ şi străinul, ba