Page 12 - 1909-10
P. 12
228 LUCEAFĂRUL Nrul 10, 1909.
lovite cădeau ameţite din
năzuinţele lor, învârtin-
du-se uşor prin aer, până
ajungeau pe pământ. îm
prejurul stâlpului cu lu
mina, jos, era ca o leasă
rotundă împestriţată, în
care şi-ar fi scuturat pe
talele straturile de flori
bătute de piatră.
Plecându-ţi ochii asupra
acestei părăduiri de vieaţă,
te cuprindea mila văzându-i
toată frământarea şi agonia.
Fluturi catifelaţi căzuţi pe
spate, amestecaţi între gâze
negre, tot îşi mai mişcau
încă picioarele, în sforţarea
unei noi reculegeri de în-
nălţare.
Roiul desmăţat de sus,
care se învârtea împrejurul
A. Murnu: Din alte vremuri.
globului ca într’un foşnet de
ca într’o sugrumare. Cum rătăceam singur drapel desfăcut, se împestriţa la răstimpuri cu-
prin rândurile premenite de trecători, mă bâzăituri mai puternice şi-atunci vedeai apă
trezesc dus până Ia răscrucea largă din ca rând,în mijlocul danţului sinistru,silueta neagră
pătul bulevardului, unde şirurile se tot răresc, a vr’unui bondar răsleţit, setos şi el de lumină,
până când m’am desprins cu totul, ca o sfă- în avântul Iui orb, se rostogolea nebun şi
râmătură de naufragiu scoasă. 5 la mal. trăgea dungi închise împrejurul becului, de
Acolo se vedea un bec electric solitar, care l-ai fi luat drept o bucată de cărbune, cu care
împroşcâ lumina ca într’o explozie, aruncând scria o mână nevăzută, însemnând par’că
făşii de raze în lungul celor .tuspatru capete drumul deşertăciunei... Un ţăcănit mai tare
de drum. de sticlă,—şi prin aer se vede căzând bondarul
Risipa aceea de scânteiere se vedea însă cel îndrăsneţ, care ajunge cu spatele de pă
ştergându-se şi îinbrobodindu-se ca într’un mânt, răsunând tare pe asfalt, ca o castană
joc de umbre. M’am apropiat curios şi am coaptă, desghiocată din pom. După prima
dat peste o privelişte stranie: zăpăceală a căderei, bate din picioare repede
în jurul globului de sticlă, care resfrângeâ şi cearcă să se ridice pe aripile încordate,
strălucirea, se strânsese într’un sbor nebun înălţându-se de şale, cu aceeaş trudă şi sete
puzderie de fluturaşi şi gâze. Insectele acelea de vieaţă, cu care alergase după amăgirea lui.
cu toate numele, venite de unde nu se mai Prin bolta de lumină, care ridică întune-
poate şti, dădeau rotogoale grăbite luminei, recul până sus de tot, se mai văd dungi negre,
tremurând şi pândind-o ca pe-o mântuire. venind grăbite din greul nopţii, ca la o che
Nu s’auziâ decât un fâlfâit amestecat, care mare sfântă, pentruca s’ajungă mai degrabă
ştergea globul, de par’că l-ar fi scuturat cu la strălucirea care le-a atras. Unele, mai ne
batiste de mătasă. Fluturarea aceasta foşnită socotite, dau deadreptul cu capul în sticla
se întrerupeâ numai de pâcâituri scurte, de globului şi cad cum ajung, fără iluzia unei
par’că s’ar fi rupt beţe de chibrit, făcute de apropieri măcar şi-al jocului aceluia mincinos,
gâzele cari dădeau cu capul în sticlă, dorind care învălue şi preamăreşte lumina,
s’ajungă deodată la lumină. Trupurile cele în scurtă vreme, leasa cea cu flori scutu-