Page 13 - 1909-10

Nrul 10, 1909. LUCEAFĂRUL 229

rate de jos se împestriţează şi de
cojile desfăcute şi negre ale bon­
darilor rostogoliţi din înălţime, care-şi
mişcă desamăgiţi picioarele în sus,
cercând zadarnic să se sprijine în
încordarea aripelor plesnite. Purtân-
du-mi ochii peste apa celor învinşi,
recunosc ici un cărăbuş flocos, dincolo
e o rădaşcă mare de pădure, cu două
coarne ca de cerb, iar mai încolo e
un bou de baltă roşcat şi lătăreţ,
ca un nasture enorm tăiat dela o
manta de drum.
în timpul acesta cad într’una de
sus musculiţe uşoare şi gâze rotunde,
plutind în coborârea lor ca o ninsoare
amestecată şi inegală, pentruca prin
pânza lor să străbată, la răstimpuri,
detunarea înşelaţilor celor mari, um-
plându-se locul de cărăbuşi mulţi, cu
alte rădaşte sclipoase şi bondari fe­
luriţi.
Cum stau sub lumină şi urmăresc
chinul şi sbaterea aceasta tristă de
năzuinţi înfrânte, s’aude venind pe
drumul dela deal o trăsură în goană. N. Vermont: Pogorîrea de pe cruce.
Birjarul, brutal şi grăbit, mână caii
goniţi drept pe sub becul electric. Am avut Câtă vieaţă şi ce de speranţe nu s’au pră­
deodată un fior de groază, ca în faţa unui pădit!
dezastru, pe care nu-1 poţi opri. întinzând Rădaşca cea fioroasă şi mândră trăiâ în
mânile, eră să strig birjarului să dee pe-alături, codru pe un stejar întreg şi par’că o văd
dar m’a stăpânit ruşinea ridicolului şi n’am făcându-şi primblările pe urma crepăturiloi
mai putut s’aud decât mersul cailor, călcând largi din coajă, în mişcarea coarnelor ei îm­
prin gândaci, ca peste nişte coji uscate cari podobite, pentruca s’ajungă acum strivită de-o
plesnesc. Urma trăsurei a rămas îngropată călcătură neghioabă; iar regele bălţilor,
în stratul viu al celor căzuţi, pe când hu­ gândacul lat şi iute, care buhăe în păpurişte
ruitul ei s’a pierdut sgomotos la vale pe liber, speriind singurătatea, şi-a părăsit patul
drumul portului, ca într’un râs batjocoritor. moale şi codrul de stufăriş, pentruca des-
Priveliştea eră în adevăr înduioşetoare... morţindu-şi aripele lui cojoase să se ridice
Ce-au căutat roiurile acestea singuratice greoiu şi să străbată necunoscutul până la
şi rătăcite, ca să-şi părăsească sălaşele cu lumină...
hrană şi libertate, pentruca străbătând noaptea O lumină!... lumină!... tu eşti începutul şi
şi îndepărtarea, să vină pe o cale abia ghi­ sfârşitul vieţei de pe pământ...
cită, atrase pumai de-o părere? Ioan Adam.