Page 14 - 1909-10

230 LUCEAFĂRUL Nrul 10, 1909.

Răfuiala.
(Sfârşit.)
ii. scotocind prin cele oale înşirate pe muchea
In toiul veseliei toată casa clocotiâ ca un cuptorului.
coş de albine când se apropie vijelia... Acum se ridică Toma, din fundul mesii,
O ploscă înflorită trecea repede din mână şi, întorcându-se cătră nănaşul cel mare, îi
în mână, acuş scursă toată, acuş iar plină. închină cu voce astâmpărată:
„Să-ţi dee Dumnezeu sănătate şi
Aieaţă, să mai poţi sărbători multe
zile de praznic! Şi să ţie Dumnezeu
pe tinerii miretei, să trăiască şi să
mbătrânească şi să se aibă dragi...
mai dragi decum se au alţii!“
„Mulţămim, Tomo! Să trăieşti şi
tu şi să-ţi trăiască şi nevasta! Să vă
dee Dumnezeu noroc şi bucurie!" răs­
punse nănaşul cu glas înălţat, apoi,
după o scurtă tăcere, adăogă mai
potolit: „Ţi-a cinstit Dumnezeu o
femeie ca un înger, numai să fiţi
sănătoşi..."
Toma îi aruncă o privire nedumerită,
par’că s’ar fi temut că-1 iâ peste picior.
„Numai să vă ţie Cel de sus pacea
şi liniştea casei!" urmă nănaşul tot
mai domol, şi vorbele lui erau căl­
duroase şi blânde ca un vânt moale
de primăvară.
„Aşa dară, făcu Toma aducând
repede gârliciul ploştii la gură şi tră­
gând o duşcă sdravănă. Aşa!... Fe-
meia-i bună, numai dracu-i rău!...“
Şi începu a râde gros, ştergându-şi
buzele şi musteţele cu mâneca cămăşii.
Se arătă voios, ca un copil neo­
stoit, dar de câteori se deschidea uşa,
I. Alex. Sleriadi: Hamali.
se cutremură şi se înfiorâ par’că l-ar
Nuntaşii nu mai puteau de voie-bună. Cu fi muşcat un şarpe. Simţiâ şi 'ştiâ de bună-
feţele învăpăiate, cu glasuri răguşite şi as­ seamă, că are să mai vină, că trebue să mai
pre, horiau toţi un cântec, înnăbuşind aproape vină cineva...
de tot îngânatul ceterelor celor patru lăutari Cât fusese drumul de lung, din Măgură şi
cocoţaţi pe vârful unui lădoiu, după uşe. Bu­ până aici, tot acolo i-a stat capul. îl vedeâ
cătăreasa, suflecată până în genunchi, cu par’că pe Tănase viind tot într’un ropot pe
obrajii roşii şi arşi ca pojarul, c’o lingură urma lor, şi se uită adeseori îndărăt că oare
uriaşă de lemn în mână, bălăceâ în răstimpuri nu-i ajunge? Nevăzând nimic, se mângăiâ
pe lângă mesele încărcate de mâncări şi zicându-şi că Tănase o fi mers mai nainte...
beuturi alese, chiuind şi tropăind în hohotul în creerii lui se plămădeau fel şi fel de
oaspeţilor. La vatră, o ţigăncuţă toropită şi gânduri, se învălmăşeau fel şi fel de planuri.
uscată băteâ când şi când din picioare, mai Un glas lihăit îi şopteâ par’că neîncetat cu­