Page 16 - 1909-10

232 LUCEAFĂRUL Nru! 10, 1909.
alb în umbra unui pom sălbatic, uitându-se Pe urmă Tănase întrebă iar, acum mai ră­
la jucăuşi cu ochi scânteietori, ruşinată, că spicat:
dintre nevestele de vrâsta ei numai ea nu „Rafilo, auzi?... Vii la joc?“
joacă... Rafila atinse pe bărbatu-său uşor pe umăr.
De departe, dintr’un alt colţ al casei, Tă- Toma tresări ca ars, se uită buimăcit când
nase se uită la ea. De câteva ori pornise la unul când la celalalt, apoi zise cu glas
cătră Rafila, dar după câţiva paşi totdeauna răguşit, şters:
se oprise. Mai târziu însă începu să se apropie „Du-te... du-te, ce mă mai întrebi?"
pe de laturi, încet, strecorându-se prin mul­ Se uită cu băgare de seamă după ei şi
văzu cum o prinde Tănase de mijloc
şi cum o trage cătră el. Văzu cum
îşi odihneşte femeia lui braţele pe
braţele lui Tănase, cum îşi încolăceşte
mânile pe grumazii lui, cum se lipeşte
de el. Vedea bine că feţele lor stră­
lucesc de o bucurie pătimaşă. Şi iată,
acum povestesc... Tănase îi spune
ceva, dar ea nu-1 aude. Tănase îşi
pleacă obrajii cătră obrajii ei parc’ar
vrea s’o sărute şi ea zâmbeşte dulce
şi două ruji purpurii i se aprind în
obraji...
Lui Toma i se pare că toată lumea
e scăldată în sânge, că toate se tulbură
şi se schimbă într’o uriaşă baltă mo-
horîtă. O mână groasă, noduroasă se
apăsă pe umărul lui şi un glas răguşit
şi tremurat îl izbi în urechi:
„Nu te uită la ei, Tomol... Dă-le
pace să se veselească şi nu te mai
uită la ei!“
Toma se întoarse speriat, ca un
hoţ prins cu ocaua. Un om sălbatic
la căutătură stâ înaintea lui şi zâmbiâ
batjocoritor. Erâ Gavrilă Boroiu. Se
O. Spaethe : Gânduri. lăsă alene pe lăicer, lângă Toma, şi
începu să-l cuminţească.
ţime pânăce ajunse în preajma lor. Apoi iar „Femeia nu-i bună numai spânzurată, auzi
stătîi în loc şi se dădu câţiva paşi îndărăt... tu Tomo?... Aşa-i cum îţi spun eu, degeaba
în sfârşit nu se mai putu răbda. îşi încheiă socoţi tu c’aşa ş’aşa... Din femeie se trag
pieptarul de desubt şi se duse drept la Rafila. toate fărădelegile şi toate păcatele lumii..."
„Rafilo, vii la joc?“ întrebă cu voce slabă, Se opri o leacă aşteptând par’că vre-un
tremurătoare. îndemn din partea lui Toma. Acesta nu zise
Femeia se uită la Toma. Dar el nu zise nimic.
nici o boabă, par’că n’ar fi'auzit nimic. Numai „Măi Tomo! Tu eşti prost! Zău că eşti
ochii îijlicăriau cafdouă mărgele de sticlă. prost, că tu nu ştii de ce să te apuci...
Pe Rafila o înspăimântară licăririle aceste şi Dreptu-i ?“
nu îndrăsni să răspundă. îl înhăţă pe Toma de umăr şi-l scutură,
Aşa stătură un timp tustrei, nemişcaţi, ca privindu-1 drept în ochi:
nişte oameni de ceară. „Dreptu-i ?“