Page 7 - 1909-10
P. 7
Nrul 10, 1909. LUCEAFĂRUL 229
Homunculus.
După un sbucitim de câteva luni, frater nu sunt acolo călugări de legea noastră şi
Homunculus se hotărîse: Nu mai rămâne între nu înţelegeâ, ce să caute ficiorul lui între
călugări şi pace! străini.
Băiat sărac şi aşezat, intrase cu câteva Părintele Tudor îi primi bine şi rămase
clase gimnaziale într’un claustru, la sfatul şi el mirat de hotărîrea băiatului.
unui duhovnic străin. Se gândiâ el atunci: Eu gândiam să vii dascăl în sat, ori să
tot n’o să se aleagă din mine ceva lucru te faci popă în locul meu, că sunt şi eu bătrân
mare, mai bine mă călugăresc! Se săturase şi-mi tremură mâna, când ies cu darurile...
de a mai mătură prin odaia stăpânu-so, de a-i Ce să faci tu acolo?
mai curăţi ghetele şi de a-i aduce apă... Cu Preoteasa aşterneâ masa şi copila cea mai
traiul tot o ducea destul de binişor de când mărişoară îl întrebă cu un zâmbet uşor:
încăpuse servitor la un internat, dar se gândiâ, Zău, nu glumeşti? Te faci călugăr?
că mai are încă multe clase de isprăvit şi Şi râse.
pe urmă încotro s’o iâ? Şi aşa, se pomeni Erâ ceva deosebit de dulce şi prietenos în
într’o seară că bate la uşa claustrului, cu o glasul ei, şi ochii copilei străluciau într’o
scrisoare de recomandare dela plebanul din lumină neobişnuită. Tot astfel cerul se rume
satul lui. Se încredeâ în acest om bun, care neşte şi se luminează, în zori...
îl ajutoră de multeori, spunându-i că şi el Dar n’a fost chip să mai abaţi pe tânărul,
e român despre mamă şi îndemnându-l să care şedeâ ca ţintuit pe scaun, cu privirea
îmbrăţişeze cariera călugărească. Fire con fixă, clipind abiâ de câteva ori din gene, când
templativă, plebanul îi zicea adeseori, mân- ochii Lucreţiei îl surprindeau.
găindu-şi obrajii raşi: Î11 ziua aceea, tată-so nu şi-a văzut de
Fătul meu... e frumoasă şi cariera pre treburi. A stat buimăcit până cătră amiazi,
oţească, dar tot mai bine e în mănăstire. apoi a îmbucat aşa pe apucate, a vrut să
Că lumea e plină de ispite şi fărădelegi şi meargă la popa să se jeluiască, dar s’a oprit
omul se poticneşte la tot pasul... în mănă la crâşmă.
stire nu te mai întâlneşti cu relele din lume Şi a beut mai mult ca de altădată şi a
— stai acolo închis între ziduri, te rogi lui izbit cu pumnul în masă, şi pe urmă, când
Dumnezeu şi ai odihnă... beutura îl înmuiase, a prins a plânge ca un
Şi zâmbiâ cu o licărire uşoară în ochii lui copil.
buni, ca şi când ar fi ascuns o scăpărare de *
amintire, aproape ştearsă: Seara dintâi a fost o adevărată sărbătoare.
Şi eu aş merge, prietene, în mănăstire, Egumenul, dupăce a cetit scrisoarea pleba-
dar sunt slab şi bătrân. Mai bine aş fi mers nului, şi-a ridicat ochelarii peste frunte şi
şi eu acolo... l-a privit blând şi îndelung:
Tată-său, ce eră să-i spună? Om fără carte, Fiul meu, te primim cu toată dragostea.
rămas văduv şi necăjit, se gândiâ la început Vei trăi mulţumit şi fericit între aceste ziduri
să-şi facă feciorul dascăl, ori, dacă o răsbi, sfinte, dacă vei ascultă de glasul tainic al
popă... Când însă acesta începu să-i spună conştiinţei şi dacă vei lăpădâ toată pulberea
despre traiul liniştit din mănăstire, stătu o ce ai adus-o cu tine din lume... Ce fericit
clipă şi se răsgândi: aş fi fost să fi intrat şi eu în mănăstire, la
— Să întrebăm şi pe popa nost. vârsta ta... Eu am intrat mai târziu, când
Nu i se împăreâ bătrânului vieaţa din mă gustasem din veninul lumii, veninul amar, pe
năstire; ştiâ, că oamenii acolo n’au nici un care tu nu-1 vei cunoaşte, iubite...
gând, dar nici nu muncesc. Şi el muncise şi Si îl sărută pe amândoi obrajii.
asudase o vieaţă întreagă, de i se înăspriseră In refector, călugării îl întimpinară cu o
palmele şi-i albiseră pletele. Şi mai ştiâ, că dragoste, cum nu mai întâlnise în vieaţă. O
1*