Page 9 - 1909-10

Nrul 10, 1909. LUCEAFĂRUL 225
şi îi vorbi, cu glas îngrijorat, de ispi­
tirile Satanei, de cursele ce le întinde
sufletelor celor mai alese...
*
După anul de probă, vieaţa i se schimbă
cu totul. Avea acum o chilie mai lumi­
noasă şi mai încăpătoare, nu mai trăia
izolat de ceialalfi, rugăciunile şi medi­
taţiile erau mai puţine.
Trăia din belşug.
Egumenul i-a zis cu blândeţe: „Fiul
meu, ţi-ai împlinit cu cinste anul de
probă. Când Dumnezeu îţi va întări pe
deplin voinţa prea slabă încă, să-mi spui,
dacă vrei să rămâi cu noi în toată vieaţa?
Ai destul răgaz să te gândeşti singur
şi să-ini spui, când ai luat hotărîrea.“
Treceau zile după zile şi Homunculus
se îndepărtă par’că tot mai mult de clipa
de a luă o hotărîre. Altfel îşi închipuise
el vieaţa de călugăr, pe vremea când eră
în lume, sau în anul, ce l-a petrecut în
singurătatea chiliei lui!
Băiat sărac, obişnuit cu munca şi cu
necazurile, nu se simţiâ bine în belşugul
şi tihna traiului de aici. Dela o vreme,
bucatele nu-i mai cădeau aşa de bine, L. Basarab: Spălătoreasă.
când se gândiâ la mălaiul, pe care îl
mânca acasă bătrânul. Se gândiâ la zilele lui, spunându-i să nu convină cu nimeni
amărîte ale acestui om, care îşi pierduse peste zi, până n’o veni să-i vorbească.
singurul razim al bătrâneţelor, la munca lui După prânz îl chemă. Eră liniştit acum, şi
de rob; — şi la belşugul şi tihna proprie. aveâ ca o mlădiere de duioşie în glas.
Deodată cu suflul călduţ al primăverii, Homunculus, Homunculus, eu voiam
când pădurea a început să-şi destindă ramu­ să fac din tine horn o — şi tu nu ai voit.
rile înţepenite, înţelegea că i s’a făcut dor Ridică mustrător degetul arătător dela mâna
de tată-său şi de ai lui, că nu mai putea dreaptă şi continuă, cu glas scăzut:
trăi în singurătatea acestor ziduri, cari păreau — Ierusalime, Ierusalime....
că se nărue asupra-i. Se opri căutând să cetească în ochii tâ­
într’o noapte, când vântul îi sgâţăiâ ferea- nărului întregirea textului biblic.
sta, ca pentru a-1 chemă, el se ridică din Acesta stă cu ochii plecaţi, neîndrăsnind
aşternut şi îngenunchie lângă crucifix. Se să şi-i înalţe, clipind din gene.
rugă îndelung, cu faţa îngropată în palme şi Vorbiră multă vreme, şoptindu-şi, ca doi
plânse. prietini. Şi tânărul, într’o clipă de mare sin­
Dimineaţa se înfăţişă egumenului. ceritate, îi destăinui:
— M’am hotărît, Sfinţia Ta! — Aş rămâneâ... aş rămâneâ, dacă ceia-
— Rămâi? lalţi călugări ar fi măcar pe jumătate ca
— Nu rămân... Sfinţia Ta. Dar — nu sunt...
Egumenul căscă ochii mari, speriat de Călugărul începu să-i vorbească cu căldură.
moarte, fără să poată scoate o vorbă. După Erau, de sigur, numai închipuiri de tânăr svă-
ce se mai linişti puţin, îl trimise în chilia păiat, ispite diavoleşti, îmbrăcate în haina