Page 11 - 1909-11

Nrul 11, 1909. LUCEAFĂRUL 251

Cu crucea. )

în ziua de Sfântul Vasile, după eşirea dela Şi el o ţine cu n a g o d e l e lui. He, ştiu eu, îi
biserică, în legănatul îmbuestru al roibului lunecă ochii lui Grigoraş, după sărăcia aia,
său, Părintele Niţă şi-a luat drumul spre care n’are nici după ce să bea apă. I s’a
„Dâmbovicioara", urmat de feciorul lui cel n ă z ă r i t s’o ia şi mai multe nu, că l-a
mare şi de dascăl. A străbătut valea strâmtă, o b r i c i t . Părinciorule, vai de el şi de zilele
a urcat muchea ce duce la „Moşoroae" şi, l u i ! Şi d’aia te-aşi rugă, să faci bunătate
până să prinză a se ’noptâ, a botezat casele să laşi mâne în casă la fata asta, ce ţi-oiu
toate din „Ciocan" aşezate aşa, că dela una da eu, zău aşa Părinciorule, să-ţi ţie D-zeu
până la alta ieşiâ sufletul din bieţii cai. A zilele!
coborît apoi în vale şi s’a oprit să popo­ Preotul a clipit odată din ochi, a dat să
sească la Gheorghe Dobrin, omul cel mai cu zică ceva.
dare de mână din cătun. — Ia, mai nimic, urmă femeia, nişte burueni.
Lelea Floarea, nevasta lui, cu mânecile ei Le-am făcut de urît la unu d’altu, că altfel
sumese, umblă acum tot de-a fuguliţa din nu-i chip să-i desfaci! A-ra !.. Dar ţi-e somn,
odăiţa de jos, unde făcea de-ale mâncărei, Părinciorule, şi eu tot îndrug mereu!..
în cea de sus, unde aşezase pe drumeţi. în într’adevăr Părintele Niţă c l i p o c i â dea-
toată mişcarea ei se vedea grija de-a face binele şi n’a răspuns nimic la toată ploaia
lucrurile cât mai bine şi mai de grabă, ca să de vorbe şi la tânguiala femeii. Altădată când
mulţumească pe aşa rari şi cinstiţi oaspeţi. eră întrebat de câte ceva, tăceâ ce tăcea,
Şi ce n’a pus biata femeie pe masă: lapte ş’apoi spunea ce trebue de făcut şi ceeace
gros dintr’un ş t e a n d atunci început, carne hotăra el, eră lucru hotărît de toţi, că Părin­
de mistreţ, caş de putină afumat, fiert şi tele eră ascultat de enoriaşi şi ’n toată vieaţa
prăjit. Şi iat-o că aduce apoi o oală cu vin, lui de păstor sufletesc nu-şi aduce aminte
din care eşiau nori de aburi. să fi eşit unul din voia ori din sfatul lui.
— Ei, lele Floare, dar ce D-zeu, prea te Acum însă tăceâ.
osteneşti! — O fi trudit de drum, ori cine ştie ce gân­
— Vai de mine, P ă r i n c i o r u l e , numai duri l-o fi muncind, că de, om e, şi s’o fi
să credeţi la aşa primire. Cât putem să facem, ţinând şi de Sf. Sa câte un necaz ca de noi
facem cu toată inimă, că şi Sf. Voastră nu toţi! a zis în ea lelea Floarea şi s’a dus.
pregetaţi vara şi iarna prin c o c l e a u r i l e A doua zi Părintele Niţă a botezat casele
astea. Fără Sf. Voastră am trăi ca nişte ne­ din cătun. Mergea cu greu pe u r c u ş u r i l e
legiuiţi şi am muri nespovediţi şi n e g r i - îngheţate, aci călare, aci pe jos, luptând cu
j i ţ i ! viforurile cumplite, ce stăpânesc în timpul
Şi după ce au cinat: iernei toate locurile înalte şi deschise. I se
Ei, lele Floare, în d u l c i l e ăsta ţi-i în­ prinseseră flori albe de barbă, mustaţa mare,
sura doar feciorul groasă îi eră tot un s c u ţ şi opincile-i su­
De, Părinte, l-aşi însurâ; dar, bată-! nau ca nişte bucăţi de fier, aşa erau de în­
pustia, nu vrea şi pace. Să vezi, Sfinţia Ta, gheţate.
ne-am făcut noi socoteala să mergem la Ţinea într’un loc îl ajunge din urmă vameşul
Ţînti, ştii, la aia văduvă de dincolo de părău; dela Giuvala:
el nu şi nu; zice că mai bine stă aşa flăcău — Da încotro, taică, pe aşa vreme ? în­
unguresc toată vieaţa. De, acu să vă daţi şi trebă el.
Sf. Voastră cu idea, n’arfi bine? Moşie de opt — La rai! răspunse Părintele atât de li­
clăi de fân, ceva dramuri în munţi, parte la niştit şi pe negândite, că ai fi crezut poate,
pădure, vitişoare destule, ce să aibă mai mult? că vorbeşte cu tot dinadinsul.
— Aşa? la-mă şi pe mine atunci! vorbi
') Din volumul ce va apare în curând în editura
inst. de arte grafice „Minerva". vameşul.