Page 13 - 1909-11
P. 13
Nrul 11, 1909. LUCEAFĂRUL 253
aşa cu frunzele de
m e r e l din pămătuf
pe la fete mari de
măritat. Hotărît:
avea ce avea Pă
rintele Niţă, zilele
astea. Se vedea că
eră mânat de un în
demn, să sfârşească
mai repede, ca omul
care are să ajungă
undeva la timp şi
eră muncit de un
gând neclintit, care-i
posomorâ la faţă, îi
închidea sufletul, îi
munciâ creerul, stă
ruind mereu în chip
de întrebare: „Să se
ducă ori nu ?“ De
s’o duce, dă prilej
omului ăsta nebun,
să facă tămbălău. Să nu se ducă, înseamnă dela biserică îi ştia seama şi umblă cu el
că se teme de el ş’atunci drumul mai departe ca cu un ou, să nu-1 îndârjească cumva.
i-o fi mereu încâlcit. De aceea e mai bine Sărbătoarea trebuia să toace de intrare după
să se ducă, întâmple-se orice s’o întâmplă! gustul lui şi iuţiâ ori răriâ slujba după cum
Cu tot zorul pus l-a apucat seara umblând îi vedea faţa, liniştită ori întunecată. Zi
pe „Ulicioara săracilor* 1 şi pe „Valea Iu’ cea o ectenie-două, făcea ce făcea şi se
Ecle“ şi Rlebea a băut de bucurie cu argaţii uită la Blebea; iar dascălii cântau c’un
lui şi a trimis vorbă prin sat să vie a doua ocliiu pe carte şi cu altul la el. Că, de nu-i
zi oamenii, să le dea socoteală pentru munca veniâ la socoteală ceva, nu se uită că e ’n
făcută la tăiatul de buşteni. biserică şi sbierâ cât îl ţinea pieptul.
A sosit apoi noaptea, noapte lungă de Părintele Niţă e drept, îl ştia şi Sf. Sa ce
mijloc de iarnă, cu viscol p’afară, cu căl fel de om e; dar puţin îi păsa de asta. Ba
dură ’n casă. Pătruns până la oase de gerul a voit chiar să-i arete că nu se s i n c h i -
zilei, Părintele Niţă a băut ceai după ceai ş e s t e de el nici într’ale bisericei, cum nu
şi, deşi trudit d’atâta umblătură, somnul se s’a sinchisit nici în d a r a v e l i l e satului, ori
depărta mereu de el, alungat de icoana vie a de câteori au fost alegeri de primar sau
certei cu bătrânul Blebea, icoană ’nfiptă ’n vre-o neînţelegere între el şi obşte. Şi la
faţa ochilor lui, ca o amintire ce pune stă Crăciun, când eră el de rând, a pus să toace
pânire pe tine şi nu vrea să te părăsească la două după miezul nopţii şi a eşit când
o clipă. se crăpă de ziuă, după obiceiul lui. Bătrânul
Cearta a pornit d’acoio. Biserica din jos, Blebea a venit târziu de tot, c’o gură de
la care eră Părintele Niţă, se stricase ca să credeai că i s’ar fi înecat în baltă ciopoarele
se facă alta nouă şi acum, cu poruncă dela de oi:
Protopop, tovarăşul lui slujiâ la cea din mij Da ce e asta, popo? Crezi, că eşti acolo
loc, iar el la cea din sus. Şi, la enoria asta, ’n Joseni la tine, ca ’ntr’un sat făr’ de câni ? ..
omul cel mai cu greutate, titor şi epitrop Să faci bine, să ’ncepi slujba din cap, acu
totodată eră Gheorghe Blebea, om mândru ’n faţa mea, ori nu-ţi mai calcă picioarele
şi pornit la gură ca o vijelie. Preotul de aci ’n biserică!
