Page 16 - 1909-11
P. 16
256 LUCEAFĂRUL Nrul 11, 1909.
Pagini străine.
— Ceasul de Iv. Turgheniev. —
(Urmare.)
XV. Cine altul ştia, unde se găseşte?
Tatăl lui David tot nu mai sosea, şi nici Astupai groapa şi venii în casă... Simţeam
scrisoare nu trimetea. Eră vară, luna lui Iunie o jignire adâncă.
pe sfârşite. Noi ne topeam în aşteptare. „Să presupunem — gândeam eu — că lui
Atunci auzirăm că Latkin slăbeşte tot mai David i-a trebuit ceasul, ca să scape de
mult şi cum eră de prevăzut — se sfârşeşte foame şi de perire pe fiitoarea sa soţie sau
de foame, iar casa lor cade în ruine şi cope- pe tatăl ei... De ce n’a zis, că ceasul totuşi
rişul stă să se prăbuşească. David se schim preţueşte ceva... Cum de n’a venit la mine,
base şi se făcuse atât de mohorît şi rău, încât să-mi spună: „frate — (eu în locul lui David
abia te puteai apropia. Mai adeseori se făcea neapărat ziceam: frate) — frate! sunt lipsit,
nevăzut. Cu Raisa de loc nu mă întâlneam. ştiu că tu n’ai bani, dar dă-mi voie să mă folo
Uneori o zăream în depărtare, trecând repede sesc de ceasul acela,care împreună,noi amân
strada, cu mersul ei frumos, uşor, dreaptă doi, l-am îngropat sub mărul bătrân ! Vezi
ca săgeata, cu privirea întunecată şi cuminte doar, că nu aduce folos tiimenui, iar eu am
pe sub sprâncenele lungi, cu un aer de mâh să-ţi fiu recunoscător, frate!” Cu ce bucurie
nire în faţa palidă şi mângăioasă ... ni’aş fi învoit! însă a lucră pe ascuns, ca
Mătuşa, ajutată de Trankvillitatinul ei, mă trădătorii, a nu se încrede într’un prieten...
ocăra, ca şi până aici, şi mânioasă îmi şopteâ Nu! Aceasta n’o poate desvinovăţi nici un
în urechi: „hoţ, coconaşule, hoţ!“ Darn’o luam fel de patimă, nici un fel de lipsă!
în seamă; tata eră foarte ocupat, şedeâ la Da, eram foarte jignit. Voiam să-i arăt ră
masă, umblă încoace şi ’ncolo, scria şi nu ceală, să fac pe îmbufnatul...
voia să afle nimic. însă David nu eră dintr’aceia, care să
Odată, trecând pe dinaintea mărului ştiut, observe şi să se neliniştească pentru atâta
aruncai, ca de obicei, o privire piezişă la treabă.
locşorul cunoscut; mi se păru, ca şi când începui să fac aluziuni...
s’ar fi petrecut oarecare schimbare deasupra Dar se părea, că David nu înţelege alu
pământului ce acoperiâ comoara noastră... ziunile mele.
Ca şi când ar fi o moviliţă acolo, unde mai Am zis în faţa lui, cât de josnic îmi pare
înainte eră o adâncitură, şi petricelele nu mie omul, care, având un amic şi înţelegând
erau puse aşa. „Ce va să zică asta?“ mi-atn toată însemnătatea acestui sentiment sfânt,
zis. „Nu cumva oarecine a pătruns taina al amiciţiei, n’are cu toate acestea mărinimie
noastră şi a desgropat ceasul?” destulă, să nu-şi caute loc de scăpare în
Trebuia să mă încredinţez despre adevăr viclenie: ca şi când s’ar putea ascunde aşa
cu ochii mei. Pentru ceasul, care ruginea în ceva!
sânul pământului, simţeam, în sfârşit, o ne Rostind cuvintele din urmă, am râs dis
păsare deplină; însă cum să permit să-l fo preţuitor.
losească altul? îndată în ziua următoare, des- David însă rămase cu desăvârşire nepă
deditnineaţă, înarmat cu cuţitul, pornii în gră sător!
dină, căutai locul cu pricina, sub măr, mă La urmă, îl întrebai deadreptul: ce crede
apucai de săpat, — şi, săpând o groapă nu el, oare ceasul nostru a mai umblat câtva
tocmai de un arşin*), eram încredinţat de timp, îngropat în pământ, sau la moment s’a
plin, că ceasul a dispărut, că cineva a pus oprit!
mâna pe el, l-a scos, l-a furat! El îmi răpunse: — Dar ştie-1 naiba! Cum
Dar cine putea să-l... scoată, — afară de ţi-a trăsnit ţie asemenea idee?!
David? Nu ştiam, ce să gândesc. David, învederat,
*) Cot rusesc, arşin = 72 centimetri. N. tr. avea ceva pe inimă... numai cât nu furtul
