Page 17 - 1909-11

Nrul 11, 1909. LUCEAFĂRUL 257
ceasului. 0 întâmplare neaşteptată mi-a do­ - Frate! i-am zis, — frate! iartă-mă!
vedit nevinovăţia lui. Ţi-am greşit! Te-am bănuit! Te-am învino­
văţit! Tu vezi, cât sunt de revoltat! Iartă-mă!
XVI. Ce-ţi lipseşte? întrebă David. —
Mă întorceam odată acasă pe o ulicioară, Vorbeşte lămurit!
de care mă feream de obicei, fiindcă acolo Te-am bănuit, că ai desgropat de sub
se află o casă lăturalnică, unde locuiâ duş­ măr ceasul nostru.
manul meu Trankvillitatin; dar acum poate Iarăş ceasul! Poate nu mai e acolo?
soartea m’a dus acolo. Trecând pe sub fe­ Nu mai e acolo; am gândit, că tu l-ai
reastra de jumătate închisă a unei cârciume, luat, ca să dai ajutor cunoscuţilor tăi. însă
fără veste auzii glasul servitorului nostru toată treaba a făcut-o Vasile.
Vasile, om tânăr, cu năravuri slabe, „leneş şi Am spus lui David tot ce-am auzit sub
destrăbălat", cum zicea tata, — dar şi mare fereastra cârciumii.
cuceritor de inimi fenreeşti, pe care le ade­ Dar cum să descriu mirarea mea! Presu­
menea cu glume, cu joc şi cu cântec de puneam, la urmă, că David se va necăji;
cimpoi. însă nicidecum nu puteam să mă aştept la
— Şi aşa, uite, ce-au născocit! — zise astfel de izbucnire. Abia sfârşii de spus, şi-l
Vasile, pe care nu-1 puteam vedea, dar îl cuprinse o furie nespusă. D a v i d , care pur­
auzeam foarte lămurit: şedea, pe semne, toc­ tase un dispreţ pentru toată şiretenia aceasta,
mai lângă fereastră cu ceva tovarăş, alăturea cum zicea el, „sarbădă" cu ceasul; David,
de ceaiul aburind — şi cum se întâmplă care susţinuse, nu odată, că nu plăteşte o
uneori la oameni în odaia încuiată, vorbea lămâie stoarsă acum d’odată sări din loc,
tare, nebăntiind că trecătorii pot să-i înţe­ s’aprinse, îşi strânse dinţii, ameninţând cu
leagă fiecare vorbă: — ce-au născocit? L-au pumnii. „Asta nu poate rămânea aşa! zise
îngropat în pământ! în sfârşit. — Cum îndrăzneşte el să-şi însu­
Minţi! — mormăi al doilea glas. şească un lucru străin. Am să-i arăt, stai!
Dar eu îţi spun ! Aşa-s domnişorii ăia, Cu hoţii n’am să fiu îngăduitor!" — Mărtu­
le lipseşte o doagă! Mai cu seamă David risesc, nici până astăzi nu înţeleg, ce-a putut
ăla... e ca Isop. Mă trezesc odată în revărsat să înfurieze într’atâta pe David: eră poate
de ziuă, şi mă apropiu de fereastra iata­ şi fără d’aceea întărîtat, iar purtarea lui Vasile
cului... Mă uit: ce să fie?... Amândoi coco- a turnat numai ulei pe foc; ori l-a mâhnit
naşii se duc în grădină, cu ceas cu tot, şi sapă bănuiala mea — nu pot spune, dar eu
o groapă sub mărul cel mic, după aceea niciodată nu-1 mai văzusem aşa clocotind.
îl aşează acolo, ca pe un copilaş. Ş’apoi Cu gura căscată stăm în faţa lui şi mă mi­
netezesc pământul, Doamne, ce destrămaţi! nunam, cum răsuflă de greu şi de puternic.
Ai dracului! grăi prietenul lui Vasile. Ce ai de gând să faci? — întrebai în
Aşa-i, dacă-i răsfeţi. Ei, şi ce-i? Ai desgropat sfârşit.
ceasul? O să vezi acuşi — după prânz, când
— Vezi bine, I-am desgropat. Acum e la tata s’a aşezat la odihnă. Am să găsesc pe
mine. Dar să-l arăt, nu-mi vine la socoteală. batjocoritorul! Să stăm puţin de vorbă!
A fost larmă grozavă pentru ceas. Că David, „Elei, gândii: n’aş vrea să fiu în locul
tot în noaptea d’atunci,îl şterpelise dela baba, „batjocoritorului". Ce-o să iasă d’aici, Doamne,
de sub cap. Dumnezeule!"
— O, o! XVII.
— Dar eu îţi spun... Şi, aşa cum zic, nu Iată ce-a ieşit:
se poate să-l arăt. însă, vezi tu, când au să îndatăce sosi liniştea somnoroasă, care se
sosească ofiţerii, am să-l vând cuiva, — de aşterne ca o pilotă călduroasă în casa ru­
nu-1 voi juca în cărţi. sească după sfârşitul mesei, (mie îmi băteâ
N’am mai stat s’ascult, am alergat într’un inima, cum mergeam la spatele lui) David
suflet acasă, drept la David. se îndreptă cătră odaia slugilor şi chemă