Page 18 - 1909-11

258 LUCKAKĂKUJ. Nitil 11, 1009
afară pe Vasile. La început nu voia să iasă; în minutul acesta. Ce-i şi asta?! Odată eră
la urmă se supuse şi veni după noi în gră­ să spinteci pântecele lui Crisant Lukici, acum
diniţă. pe-al meu! Lăsaţi-mă, David Iegorici...
David stă aproape de slugă, faţă ’n faţă. Tot atât, v’aduc ceasul. Numai să nu mă
Vasile eră tocmai cu un cap mai înalt. spuneţi la domnii.
— Vasile Terentiev! — începu cu glas David îl lăsă din mâni. Mă uitai în faţa
hotărît tovarăşul meu: — de sub mărul acesta, lui: în adevăr, — nu numai un servitor s’ar
sunt d’atunci şase săptămâni, ai scos ceasul fi înspăimântat. Atât eră de întunecată... şi
nostru, ascuns acolo. Tu n’ai avut drept să-l rece... şi dârză.
iei, că nu eră al tău. Să-l dai îndărăt, îndată! Vasile se repezi în casă, şi iute se întoarse
Vasile eră să se ’ncurce; dar se cumpăni: cu ceasul în mână. — Fără nici o vorbă îl
Ce fel de ceas? Ce spui dumneata? dede lui David, şi pe dată plecă îndărăt, bu­
Să mă bată Dumnezeu! N’am nici un ceas! curos c’a scăpat; iar din prag strigă „uf!
— Eu ştiu ce vorbesc; nu minţi. Ceasul lucrul naibi!“
e Ia tine. Să-l dai îndărăt! Eră încă tot grozav la faţă, David, şi mişcând
Nu-i la mine ceasul dvoastră. din cap, plecă spre odaia noastră. Pornii şi
— Dar ce ziceai la cârciumă... — începui eu încet după el. „Suvarov! Ca şi Suvarov!"
vorba, însă David mă opri. ziceam în mine. — Pe atunci, în anul 1801,
Vasile Terentiev! izbucni el întunecat cel mai mare erou naţional rus eră Suvarov.
şi ameninţător. Ştim, de bună seamă, că ceasul
e la tine. îţi spunem pe cinste: dă-1 îndărăt. XVIII.
— Că, de nu-1 d a i . . . David încuiă uşa, puse ceasul pe masă, îşi
Vasile zâmbi obraznic: scărpină mânile şi — o, minune — începu
Şi ce-o să-mi faceţi atunci? Mai lasă! a râde. Uitându-mă la el, începui să râd
Ce? Avem să ne luăm la bătaie, şi eu.
noi doi împotriva ta, până când sau tu ne-ai Curată bazaconie! — zise. — Nici de-
biruit pe noi, sau noi pe tine. cum nu putem să ne desbărăm de ceas. E
Vasile începu să râdă. vrăjit, cu adevărat. Şi de ce m’am mâniat
— Să vă luaţi la bătaie? — Ăsta nu-i lucru aşa d’odată?
domnesc! Cu o slugă să vă bateţi? Da; de ce? — repetai. — Dacă l-ai fi
David deodată se acăţă cu mânile de pieptul lăsat lui Vasile...
lui Vasile. — A, nu! — mă întrerupse David. Asta
Bine; n’avem să ne batem cu pumnii ar însemnă uşurătate! Dar ce ne facem acum
zise scrâşnind, — ascultă! Am să-ţi dau cu el ?
un cuţit, şi am să iau şi eu unul... Ei, şi — Da! Ce?
vom vedea, care pe care? Alexe! — îmi grăi Ne uitam la ceas — şi ne socoteam. împo­
poruncitor, — adu-mi cuţitul meu, ştii, cu dobit cu o panglicuţă albastră mărgelată
mânerul de os e pe masă; eu mai am (nenorocitul Vasile în grabă n’a mai ajuns
unul la mine, în buzunar. să ia jos panglicuţa, care eră a lui) în
Vasile încremeni. David îl mai ţinea de cea mai mare linişte îşi făceâ lucrul; ticăind
pieptar. înainte fără să se oprească puţin - şi miş­
Aveţi milă... aveţi milă, David Iegorici, când încetişor arătătorul de aramă al minutelor.
începu a bâlbăi, şi-l năpădiră lacrimile: — Poate să-l mai îngropăm odată? Ori
ce vreţi cu mine? Ce vreţi? Lăsaţi-mă! să-l dăm în cuptor? — făcui eu propunerea.
Nu te las. — Pentru tine nu-i iertare! — Ori iată ce: să-l cinstim lui Latkin?
Şi chiar de-ai scăpă astăzi, mâne iarăş — Nu, — răspunse David. — Nici una
începem. — Alexe! unde-i cuţitul? din câte ai spus. Ci uite ce: în cancelaria
— David Iegorici! începu să urle Vasile: guvernatorului s’a organizat un comitet,
— nu face moarte de o m . . . Ce! Ceasul... s’adune ofrande în folosul celor arşi din Kasi-
Da, vezi bine... A fost o glumă. Vi-I aduc mov. Oraşul Kasimov, se zice, a fost pre­