Page 19 - 1909-11

Nrul 11, 1909. LUCEAFĂRUL 259
făcut în cenuşă, cu biserici cu tot. Şi, se opri şi el, ţinând ceasul în mâna stângă, iar
zice, că acolo la comitet se primesc de toate: peticelul cu cretă în cea dreaptă. Privirăm
nu numai pane sau bani — ci orice lucruri unul la altul. Ce va să zică ţipetele ascuţite?
în natură. - Aide, să-l dăm acolo! Ei? Acesta e urletul mătuşii... dar acesta? —
— Să-l dăm! să-l dăm! — aprobai. — Acesta eră glasul tatălui meu, răguşit de
Foarte frumoasă idee. Dar eu credeam, fiindcă supărare. „Ceasul! ceasul!" sbierâ cineva,
familia prietenilor tăi sufere lipsă... de nu cumva Trankvillitatin. — Picioarele
Nu, nu; la comitet! — Familia Latkin tropăiau, podelele scârţăiau, ceata întreagă
se poate lipsi de ceas. — La comitet! alergă... Venea drept cătră noi. Eu mă sfâr­
Ei, la comitet — ca la comitet. — Numai şeam de frică; dar şi David eră ca lutul la
cât, eu cred, c’ar trebui să scriem ceva dea- faţă, iar la ochi ca vulturul. „Vasile, tică­
dreptul cătră guvernator. losul, ne-a tradat", murmură printre dinţi
David se uită la mine. — Tu crezi? David... Uşa se deschise largă... şi tata în
— Da; multă vorbă, la urmă, nu trebue. halat, fără cravată, mătuşa în haină de casă,
Ci numai — câteva cuvinte. Trankvillitatin, Vasile, luşka, un alt servitor,
— De e x e m p l u ? bucătarul Agapit — toţi străbătură în odaie.
— De exemplu... începem aşa: „devenind"... Infami! strigă tata, abia resuflând...
sau mai bine: „adânc mişcaţi*... în sfârşit v’am prins! - Şi zărind ceasul în
— „Adânc mişcaţi"... bine. mânile lui David: dă-l încoace! sbieră
După aceea va trebui să zicem: acest tata, — dă încoace ceasul!
mic obol al nostru*... însă David, fără să zică nici un cuvânt,
Obol... e bine şi asta; haid, prinde sări cătră fereastra deschisă şi hop d’acolo
peana, şezi, scrie, dă-i! în curte, şi la stradă!
Mai întâi un c o n c e p t , — observai. Deprins a imită întru toate modelul meu,
Fie şi concept; numai scrie, scrie... Iar sării şi eu, şi alergai pe urmele lui David...
eu până atunci am să-l curăţ niţel cu cretă. „Prinde-1! Opreşte-l“ tună după noi o
Luai o coală de hârtie, ascuţii peana; dar amestecătură de glasuri sălbatice.
n’avui vreme să scriu d’asupra: „ E x c e l e n ţ e i Dar noi fugeam pe stradă, fără căciuli în
S a l e P r e a l u m i n a t u l u i D o m n P r i n c i p e " cap, David înainte, eu câţiva paşi în urma
(pe atunci guvernatorul nostru eră principele lui, iar după noi tropotul şi alarma prigoni­
X.), când mă oprii, atins de un sgomot ne­ torilor !
obişnuit... care fără veste se ridică în casa Trad. din originalul rusesc de E. Hodoş.
noastră. — David încă auzi sgomotul şi se (Va urmă).

C â n t e c e .
(După Hafis).

De multe ori ceru durerea Dar azi din nou veni şi, iată,
La poarta inimii intrare, în grabă poarta fii deschisă
Dar totdeauna neclintite La glasul ei, — căci azi durerea
Rămas-au grelele zăvoare. De ochii tăi a fost trimisă.
II.
Deşi port ca tofi aceeaş haină simplă de ţărână,
Port mărgăritare însă şi comori în suflet rare,
Dar de nu fi le-aş aşterne înaintea ta, stăpână,
Ar aveâ vre-un rost în lume mândrele-mi mărgăritare?!
Ecaterina Pitiş.