Page 19 - 1909-11
P. 19

Nrul 11, 1909.             LUCEAFĂRUL                        259
        făcut  în  cenuşă,  cu  biserici  cu  tot.  Şi,  se   opri  şi  el,  ţinând  ceasul  în  mâna  stângă,  iar
        zice,  că  acolo  la  comitet  se  primesc  de  toate:   peticelul  cu  cretă  în  cea  dreaptă.  Privirăm
        nu  numai  pane  sau  bani  —  ci  orice  lucruri   unul  la  altul.  Ce  va  să  zică  ţipetele  ascuţite?
        în natură. - Aide, să-l dăm acolo! Ei?  Acesta  e  urletul  mătuşii...  dar  acesta?  —
         —  Să-l  dăm!  să-l  dăm!  —  aprobai.  —   Acesta  eră  glasul  tatălui  meu,  răguşit  de
        Foarte  frumoasă  idee.  Dar  eu  credeam,  fiindcă   supărare.  „Ceasul!  ceasul!"  sbierâ  cineva,
        familia prietenilor tăi sufere lipsă...  de  nu  cumva  Trankvillitatin.  —  Picioarele
            Nu,  nu;  la  comitet!  —  Familia  Latkin   tropăiau,  podelele  scârţăiau,  ceata  întreagă
        se poate lipsi de ceas. — La comitet!  alergă...  Venea  drept  cătră  noi.  Eu  mă  sfâr­
           Ei,  la  comitet  —  ca  la  comitet.  —  Numai   şeam  de  frică;  dar  şi  David  eră  ca  lutul  la
        cât,  eu  cred,  c’ar  trebui  să  scriem  ceva  dea-   faţă,  iar  la  ochi  ca  vulturul.  „Vasile,  tică­
        dreptul cătră guvernator.        losul,  ne-a  tradat",  murmură  printre  dinţi
         David se uită la mine. — Tu crezi?  David...  Uşa  se  deschise  largă...  şi  tata  în
         —  Da;  multă  vorbă,  la  urmă,  nu  trebue.   halat,  fără  cravată,  mătuşa  în  haină  de  casă,
        Ci numai — câteva cuvinte.       Trankvillitatin,  Vasile,  luşka,  un  alt  servitor,
         —  De e x e m  p l u ?          bucătarul Agapit — toţi străbătură în odaie.
         —  De  exemplu...  începem  aşa:  „devenind"...   Infami!  strigă  tata,  abia  resuflând...
        sau mai bine: „adânc mişcaţi*...  în  sfârşit  v’am  prins!  -  Şi  zărind  ceasul  în
         —  „Adânc mişcaţi"... bine.     mânile lui David:   dă-l încoace! sbieră
            După  aceea  va  trebui  să  zicem:  acest   tata, — dă încoace ceasul!
        mic obol al nostru*...             însă  David,  fără  să  zică  nici  un  cuvânt,
            Obol...  e  bine  şi  asta;  haid,  prinde   sări  cătră  fereastra  deschisă  şi  hop  d’acolo
        peana, şezi, scrie, dă-i!        în curte, şi la stradă!
            Mai întâi un c o n c e p t ,  — observai.  Deprins  a  imită  întru  toate  modelul  meu,
            Fie  şi  concept;  numai  scrie,  scrie...  Iar   sării şi eu, şi alergai pe urmele lui David...
        eu până atunci am să-l curăţ niţel cu cretă.  „Prinde-1!  Opreşte-l“  tună  după  noi  o
         Luai  o  coală  de  hârtie,  ascuţii  peana;  dar   amestecătură de glasuri sălbatice.
        n’avui vreme să scriu d’asupra: „ E x c e l e   n ţ e i    Dar  noi  fugeam  pe  stradă,  fără  căciuli  în
        S a l e   P r e a l u m  i n a t u l u i   D  o m  n   P r i n c i p e "   cap,  David  înainte,  eu  câţiva  paşi  în  urma
        (pe  atunci  guvernatorul  nostru  eră  principele   lui,  iar  după  noi  tropotul  şi  alarma  prigoni­
        X.),  când  mă  oprii,  atins  de  un  sgomot  ne­  torilor !
        obişnuit...  care  fără  veste  se  ridică  în  casa   Trad. din originalul rusesc de E. Hodoş.
        noastră.  —  David  încă  auzi  sgomotul  şi  se  (Va urmă).




                                   C â n t e c e .
                                    (După Hafis).

                   De multe ori ceru durerea   Dar azi din nou veni şi, iată,
                   La poarta inimii intrare,  în grabă poarta fii deschisă
                   Dar totdeauna neclintite   La glasul ei, — căci azi durerea
                   Rămas-au grelele zăvoare.  De ochii tăi a fost trimisă.
                                        II.
                         Deşi port ca tofi aceeaş haină simplă de ţărână,
                         Port mărgăritare însă şi comori în suflet rare,
                         Dar de nu fi le-aş aşterne înaintea ta, stăpână,
                         Ar aveâ vre-un rost în lume mândrele-mi mărgăritare?!
                                                Ecaterina Pitiş.
   14   15   16   17   18   19   20