Page 3 - 1909-11
P. 3

Din lumea celor ce nu cuvântă. )
                                     De Em. Gârleanu.
                         I.                prăpădenie  de  lacomă  ce-i.  Numai  din  când
                      Muşculiţa.           în  când  prinde  cu  ochişorul  roşul  slovei  mari
           în  odaie  e  tăcere.  Prin  fereastra  deschisă,   din  susul  foii,  un  5  frumos,  încondeiat  cu
          soarele  scoate  sclipiri  din  sticlăria  de  pe   măestrie,  ca  şi  cum  ar  fi  fost  ţesut  la  înce­
          poliţi.  în  faţa  iconostasului  clipoceşte  candela.   putul   rândului:   „Slavă   ţie“.   Atunci   îşi
          Pe  masa  din  mijloc,  stă  deschis,  uitat  acolo   aduse  aminte  cum  necăjise  mai  zilele  trecute,
          de  cătră  copiii  sfinţiei  sale,  un  ceaslov  vechiu,   la  o  leturghie,  pe  un  dascăl,  căruia  îi  rămă­
          scorojit  şi  unsuros.  O  musculiţă,  cât  o  gă­  sese  pe  barbă,  lângă  buze,  un  fir  de  grâu
          mălie,  strălucitoare  ca  un  licuriciu,  intră  bâ-   uns  cu  miere.  Până  ce  n’a  gustat  din  miere
          zâind  să  caute  ceva  dulce  de  gustat.  Sboară   nu  s’a  lăsat;  dar  bietului  om  i-a  ieşit  sufletul
          încolo  şi  ’ncoace.  Se  uită  prin  străchini,  se   alungându-o.
          aşează  pe  marginea  unui  pahar,  se  plimbă   Acum  s’a  săturat;  se  suie  binişor  până  ’n
          pe  la  icoane,  ca  şi  cum  s’ar  închină,  ba  intră   mijlocul  slovei  roşii  care  o  atrage.  îşi  scutură
          până  şi  ’n  potcapul  cel  nou,  pe  care,  plodurile,   aripioarele,  îşi  întinde  picioruşele  de  dinapoi,
          îl  aşezaseră  pe  pat  cu  fundu  ’n  jos  şi-l  pre-   şi  le  freacă  unul  de  altul  ca  şi  cum  ar  ascuţi
          făcuseră  într’un  cuibar  cu  ouă  roşii,  căci   două cuţite; apoi, leneşă, aţipeşte.
          e  Pastele.  Nimic...  în  sfârşit  dă  Dumnezeu,   în  clipa  aceasta  uşa  se  deschide  dintr’odată.
                                            Sfinţia  sa,  popa  Gheorghe,  intră  supărat,  aprins
          şi  ajunge  şi  la  măsuţă,  drept  deasupra  ceas­
          lovului.  Se  lasă  uşoară,  sbârnăind  mulţumită   la  faţă,  răsuflând  din  greu.  A  făcut  slujbă  la
          pe  foaia  unsuroasă,  pe  ale  cărei  colţuri  de   biserică,  pe  urmă  s’a  abătut  pe  la  Petru
          sus  picăturile  de  ceară  stau  ca  nişte  peceţi.   bacalu,  aşa  în  treacăt,  a  luat  un  pelinaş,  şi
          E  doar  obişnuită  cu  cărţile  bisericeşti,  nu   s’a  întors  acasă.  Şi  poftim  ce  găseşte:  preo­
          odată  ieşise,  sătulă,  din  biserica  de  peste   teasa  nicăeri,  —  dusă  prin  vecini:  copiii  la
          drum.  E  atâta  hrană  pe  foile  îngroşate  par’că   hoinărit,  după  ce  spărseseră  mai  întâi  toate
          de  urmele  degetelor  tăvălite  prin  grâul  dulce   învelitoarele  gavanoaselor  cu  dulceţi,  de  pe
          al  colivilor.  Iar  aici,  pe  o  margine,  a  dat   fereastra din sală.
          tocmai  peste  ce  căută;  o  pată,  zaharisită   —  Poftim !... ei, poftim!
          proaspăt,  arătă  că  degeţelul  ce-şi  lăsase  urma   Strigă  părintele  înfuriat.  Apoi  îşi  aruncă
                                            ochii pe masă, şi se supără şi mai rău:
          avusese  grija  să  se  înmoaie  dintr’untâi  în
          dulceaţă. Musculiţă se pune pe ospătat;  -  Până şi cărţile mi le-au vrăfuit!
                                             Repede, cu o mişcare iute, sfinţia sa închide
           ')  Din  volumul  ce  va  apare,  sub  acest  titlu,  în   ceaslovul, şi-l aruncă, la loc, în dulap.
          editura Socec.                     Iar în mijlocul slovei roşii, musculiţă, strivită,
                                                                     ’ 1*
   1   2   3   4   5   6   7   8