Page 12 - 1909-12
P. 12

272                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 12, 1909.
            „îra!... d-le inginer, grele vremi am ajuns; —   Atuncia ne-am înţeles!
           auzi, auzi; angarale nouă, bir prist  —  Ţeles, boierule."
               Nu  ne  ’nţelegem  şi  pace!  îi  tăia  vorba   A  doua  zi  şi  alte  câteva  în  urmă,  Baltă,
           Baltă;  ia,  mai  bine,  dă  d-ta  gură  băiatului  să-mi   toată  ziua  lucră  la  ridicarea  planului.  La  han
           aducă  vre-o  doi  oameni,  că  mâne  în  zori  aş   nepăsarea  de  mai  înainte  sburase,  Costache
           vrea  să  încep  lucrul  şi  fără  ajutoare  nu  pot,   nu  se  putea  dumeri  cum  se  face  măsură­
           îmi  trebuesc  doi  oameni,  aşa  mai  ştiutori   toarea,  el  una  ştia,  îşi  vârâse  în  cap,  şi  aşa
           de carte.                         trebuia  să  fie  —  sau  le  ia  locurile,  sau  le
               Bine,  d-Ie  inginer,  cum  nu...  Măi  Ioane!   pune biruri, sau şi una şi alta.
           ia  dă  fuga  pe  la  al  Nastăsiei  şi  vezi  de-o   Şi  care  cum  venea  pe  acolo,  dintre  oameni,
           fi acasă să vie „momintan" acum aci, ş’apoi  tuturor  le  spunea  năpasta  ce  dedea  peste
                                  mai dă şi pe   ei,  —  cu  floricele,  aşa  cum  ştia  el.  —  „Iacă
                                  la alde Gliiţă   măi  oameni,  începu  el  într’o  seară,  când  se
                                   Pascu şi   strânseră  mai  mulţi  la  han,  —  iacă  beleaua;
                                  zi-i şi lui; —   are  să  ne  ia  locurile  inginerul,  pentrucă  de,
                                    dă fuga,   noi  n’am  mai  plătit  „baticul"  de  vre-o  10
                                  măi... te-ai   ani,  sau  ne  ia  vasele  şi  cazanele  de  ţuică
                                  întors?    şi  te  mai  pomeneşti  —  Doamne  fereşte  —  că
                                    —  Să viu   pe  deasupra  ne  pune  dări,  dările  astea  ne
                                   cu ei, ju­  omoară...  Auzeam  eu  aşa  cevaşilea,  când  am
                                  pan e?    fost  săptămânile  trecute  la  oraş;  se  zicea
                                    —  Cu  ei,   că  unu  „Maxin"  cine  va  fi  ăla,  a  făcut  o
                                  jupui-te-ar   lege  în  care  stă  slovă  să  ne  pue  bir  şi  pe
                                  ăl  cu  coar­  copii... şi câte şi mai câte...
                                  ne!..."     —   Doamne!...  mare  păcat  ne  mai  veni,
                                    Nu  trecu   —  se  amestecă  şi  Radu,  „conţiliu"  la  pri­
                                  mult  şi  Ion   mărie, — dar lasă, ştiu eu una.
                                   venea  în    Ştiţi  ce,  măi  băieţi?  ştiţi  ce  mai  gândii
                                  grabă  cu  doi   cu?.,  să-i  fac  o  foaie  de  drum,  să-i  pui  ro­
                                  români,  mai   tiţe  la  picioare;  auzi  să  capăt  eu  necazul
                                   asudaţi  de   românului,  să  duc  în  cap  urgia  lumii,  şi
                                   umblet;  —   pentru  cine?.,  pentru  un  ăla,  un  venitic,  să-l
                                   auzise  el,   ţiu  eu  în  casă...  Şi  iacă  ce-am  zis  eu:  Veta?
                                  Ion,  de  bir,   Veta  ştie  carte,  e  cuminte,  poate  să  vorbească,
                Copil din Petroşeni.  de  măsură­  să-i  spuie  că  nu-1  mai  putem  ţinea,  că...  ei,
                                  toare,  şi  le   i-o  spune  şi  ea  o  minciună;  —  să  se  ducă
           şopti  oamenilor  că  „a  venit  dela  stăpânire   dela casă, să piară în pustii!
           un p r i c e c t o r cu beţe vopsite şi cu ocheane   Ştii  ce,  măi  nea  Costache,  grăi  Radu,
           pe trei picioare şi că-i cliiamă acuşia".  ştii  ce,  nu  mai  umblă  cu  bobotele;  Duminecă
            „Ei veniră-ţi, oameni buni? îi întâmpină   ne-am  stringe  cu  toţii  aci  şi...  lasă  de  n’o  fugi
           inginerul.                       el  cu  ochean  cu  tot,  pas  de-a-1  mai  ajunge,
             -  Da,  boierule,  am  venit,  zise  unul,  eu  sunt   să nu-mi spui mie pe nume; aşa, măi oameni?
           Gliiţă  Pascu  ...  Şi  eu,  zise  celalalt,  eu  sunt   Păi,  mintea  ta,  zise  Cărăuşu,  cine  o  mai
           Mitru al Năstăsiei.              are? Halal să-ţi fie."
               Bine  Mitrule,  toate  bune,  iacă  ce  vreau   S’au  mai  sfătuit  ei  ce  s’au  mai  sfătuit  şi
           eu:  mâne  în  zori  să  veniţi  aci  la  măsurătoare;   au plecat, rămaşi înţeleşi pe Duminecă.
           vă  plătesc  doi  lei  pe  zi  —  vre-o  două  săp­  Costache  Buducea  nu  răsuflă  nimic  până
           tămâni — vă învoiţi?              Sâmbătă  seara  şi  atunci,  dupăce-şi  făcîi  soco­
               Cum  nu,  boierule,  mâne  suntem  aci,  vă   telile,  chemă  pe  „dumneaei"  să-i  scrie  „cri-
           sculăm noi.                      ditu“. Toate acestea sfârşite, Costache, cu
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17