Page 14 - 1909-12
P. 14

274                        LUCEAFĂRUL                  Niul 12, 1909.

                                    Pagini străine.
                                   — Ceasul de Iv.  Turgheniev. —
                                                                      (Urmare.)
                          XIX.               argint  împreună  cu  panglicuţa  mărgelată  a
             Mulţi  ani  au  trecut  de  când  s’au  întâmplat   lui  Vasile  căzură  în  valuri...  Dar  atunci  se
            toate  acestea;  nu  odată  m’am  gândit  asupra   petrecu  un  lucru  de  necrezut.  îndată  pe  ur­
            lor  şi  până  astăzi  tot  nu  pot  înţelege  pri­  mele  ceasului  picioarele  lui  David  se  ’ntoar-
            cina  înverşunării,  care  cuprinsese  pe  tatăl   seră  în  sus,  --  şi  el  cu  capul  în  jos,  cu  mâ­
            meu,  socotind  că  nu  tocmai  de  mult  oprise   nile  înainte,  cu  poala  hainei  împrăştiată,  de­
            chiar  şi  pomenirea  nesuferitului  ceas;  precum   scrise  în  văzduh  un  arc  repede  —  în  zile
            nu  pot  pricepe  nici  furia  lui  David  la  auzul   calde  aşa  sar  broscuţele  speriate  de  pe  ţăr-
            furtului  lui  Vasile.  Fără  voie  îţi  vine  să  crezi,   murii  înalţi  în  apa  lacului  şi  dintr’odată
            că  ceasul  avea  în  sine  o  putere  misterioasă.   se  făcu  nevăzut  de  pe  balustrada  podului...
            Vasile nu ne trădase, cum a presupus David,  şi — buf! s’auzi un greu pleoscăit...
              nu-i  eră  Iui  de  asta:  prea  îl  apucase  frica,—   Ce  s’a  petrecut  în  mine  n’ani  puterea
            ci  lucru  simplu,  una  dintre  slujnice  a  zărit   să  descriu  nici  decum.  Mă  aflam  la  câţiva
            ceasul  în  mânile  lui,  şi  îndată  l-a  pârât  la   paşi  de  David,  când  a  sărit  de  pe  balustradă...
            mătuşa. Atât necaz pentru o nimica!  dar  nici  nu  mi-aduc  aminte,  dacă  am  strigat
             Şi  astfel,  alergam  pe  stradă,  drept  prin   oare;  nici  nu  cred,  că  m’am  speriat:  am  ră­
            mijloc.  Trecătorii  ce-i  nimeriam  încercau  să   mas  mut,  fără  simţiri.  Mânile,  picioarele  îmi
            ne  oprească  sau  se  fereau  miraţi.  Mi-aduc   înţepeniră.  împrejurul  meu  oamenii  se  împin­
            aminte,  că  un  maior  în  retragere,  cunoscut   geau,  alergau;  unii  dintre  dânşii  îmi  păreau
            pentru  cânii  săi  de  vânătoare,  deodată  se   cunoscuţi:  Trofimici  deodată-mi  apăru,  sol­
            ivi  în  fereastra  casei  sale  şi  roşu,  cu  cor­  datul  cu  suliţa  grăbise  undeva  la  o  parte,
            pul  plecat  afară,  începu  a  strigă  ca  la  o  goană   caii  dela  cară  apucaseră  iute  înainte,  înălţân-
            turbată:  „Ho!  ţine-l  măi!“  prelungind  urletul   du-şi  boturile  înfrânate...  După  aceea  mi  s’a
            dela  spatele  noastre.  David  fugea  şi,  ridicând   făcut  verde  înaintea  ochilor,  şi  cineva  mi-a
            ceasul  deasupra  capului,  când  şi  când  sărea;   dat  o  lovitură  tare  după  ceafă  şi  d’alungul
            eu încă săream, şi tot acolo, unde şi el sărea.  spinării... Am leşinat.
               în  cotro?  —  strigai  lui  David,  văzând   Mai  ştiu,  că  dup’aceea  m’am  ridicat  şi,  vă­
           că  apucă  pe  o  ulicioară,  şi  apucând  şi  eu  pe   zând  că  nimeni  nu  mă  bagă  în  seamă,  m’am
            urmele lui.                      apropiat  de  balustradă,  însă  nu  de  partea
               La  Oka!  —îmi  strigă.—  In  apă  cu  el!   unde  a  sărit  David:  îmi  eră  groază  să  mă
           în râu, la dracu!                 apropiu  de  locul  acela,  —  ci  de  ceealaltă,
               Ho!  ho!  —  sbierâ  lumea  la  spatele   şi  m’am  uitat  la  râul  sgomotos,  albăstriu,
           noastre...                        umflat.  Mai  ştiu,  că  nu  departe  de  pod,  la
             Iar  noi  sburam  pe  ulicioară,  lată,  din   ţărm,  am  observat  o  luntre  legată  acolo,  iar
           faţă,  începe  a  adia  o  răcoare  —  şi  râul  e   în  luntre  câţiva  oameni,  şi  unul  dintr’ânşii,
            aici,  şi  coborâşul  râpos  mlăştinos,  şi  podul   ud  de  tot  şi  sclipind  la  soare,  plecându-se
            de  lemn  cu  un  lung  şir  de  cară,  şi  soldatul   peste  marginile  luntrei,  scoteâ  afară  ceva  din
            dela  garnizoană  cu  suliţă  lângă  barieră;  —   apă,  ceva  nu  prea  mare,  întunecat,  lungăreţ,
           pe  atunci  soldaţii  purtau  suliţe...  David  e   un  lucru,  care  credeam  la  început,  că  este
           deja  pe  pod,  trece  iute  pe  dinaintea  solda­  un  geamantan  sau  o  corfă;  dar,  uitându-mă
           tului,  care  încearcă  a-i  da  o  lovitură  cu  su­  mai  bine,  am  văzut  că  lucrul  acela  eră  —
           liţa  peste  picioare  şi  nemereşte  într’un   David!  Atunci  am  trăsărit  de  spaimă,  am
           viţel  ce  treceâ  înainte.  David,  într’o  cli­  strigat  desnădăjduit,  am  alergat  cătră  luntre,
           peală,  sări  pe  balustrada  podului  —  scoţând   îndesându-mă  printre  oameni,  dar  sosind
            un  strigăt  de  bucurie...  Ceva  alb,  ceva  al­  acolo  am  pierdut  curajul  şi  m’am  oprit  pri­
           bastru sclipea, sbură prin aer — ceasul de  vind împrejur. între cei mulţi recunoscui pe
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19