Page 15 - 1909-12
P. 15

Nrul 12, 1909.             LUCEAFĂRUL                        275
         Trankvillitatin,  bucătarul  Agapit,  cu  o  cizmă   în  aceeaşi  clipă  mă  împinseră,  mă  traseră
         în  mână,  Iuşca,  Vasile...  Omul  cel  ud,  scli­  la o parte; toţi se aruncară spre el.
         pind,  trase  de  subsuori  corpul  lui  David  din   —  Mişcă-I, mişcă-1! lărmuiră glasurile.
         luntre,  manile  acestuia  erau  ridicate  în  dreptul   - Ba, nu, stai! — strigă Vasile. Să-l
         feţii,  ca  şi  când  ar  vrea  să  şi-o  acopere  de   ducem acasă... acasă!
         privirile  străine,  şi-l  puse  pe  spate  în  no­  —   Acasă,  luă  vorba  chiar  şi  Trankvil-
         roiul  de  pe  ţărm.  David  însă  nu  se  mişcă,   litatin.
         părea  mort,  cu  călcâiele  lângă  olaltă  şi  cu   Iute  să-l  ducem,  acolo  vor  şti  mai  bine
         pântecele  gol.  Faţa  lui  eră  verzie,  ochii  în­  ce-i  de  făcut,  urmă  iarăş  Vasile...  (Din
         chişi  şi  apa  îi  picură  din  păr.  Omul  ud,  care-l   ziua  aceea  Vasile  mi-a  fost  drag).  Fra­
         scosese  afară,  după  îmbrăcăminte  lucrător   ţilor! nu-i p’aci vre-o rogojină? Dacă nu-i
         la  fabrică,  începu  a  povesti,  zgriburind  de   ţineţi de cap, de picioare...
         frig  şi  mereu  dându-şi  la  o  parte  părul  de   —   Stai!  Iată  rogojina!  Aşează-o!  Apucă!
         pe  frunte,  cum  a  săvârşit  lucrul.  EI  povesteâ   Mişcă!  Acuş  i-e  bine:  merge  ca  într’o  ca-
         cu vorbe destul de alese şi îngrijite.  leasă.
             Când  văd,  domnilor,  ce  fel  de  primejdie   Şi  câteva  minute  mai  târziu,  David,  nesim­
         se  pregăteşte...  Cum  geme  băiatul  alergând   ţitor  pe  rogojină,  intră  serbătoreşte  sub  cope-
         pe  pod...  Haid’...  Iute  o  iau  ia  fugă  în  josul   rişul casei noastre.
         apei;  că  bine  ştiu  —  dacă  nimereşte  să-l  ia
         apa,  îl  mână  sub  pod  în  colo;  ei,  ş’atunci...   XX.
         în  veci  pomenirea  lui!  Iată  văd:  un  fel  de   îl  desbrăcară,  îl  puseră  în  pat.  încă  pe
         căciulă  păroasă  pluteşte;  numai  cât  nu  eră   cale  începuse  a  da  semne  de  vieaţă,  mormăia,
         căciulă,  ci  capul  lui.  Haid’,  iute,  sprinten   da  din  mâni...  în  odaie  îşi  recâştigă  deplin
         m’arunc  în  apă,  îl  apuc...  Ei,  după  aceea,  nu   simţirile.  Dar  îndată  ce  trecu  primejdia  de
         mai e procopseală mare!          moarte  şi  nu  mai  eră  nevoie  să  te  bălăbă­
          în  mulţime  s’auziră  două-trei  vorbe  apro­  neşti  pentru  el  nemulţămirea  intră  în  drep­
         batoare.                         turile  sale:  toţi  se  lăpădară  de  el,  ca  de  un
           —  Acum  trebue  să  te  încălzeşti,  să  mer­  lepros.
         gem, să bem o duşcă, — grăi unul.    Pedepsească-1  Dumnezeu!  pedepsească-l
          Dar  atunci  cineva  deodată  se’ndesâ  repede   Dumnezeu! cârtea mătuşa prin toată casa.
         ’nainte... Eră Vasile.              Să  te  cotoroseşti  de  dânsul  oricum,  Por-
            Ce  vreţi,oameni  buni,  strigă  el  aproape   firie  Petrovici;  că  are  să-ţi  facă  o  pacoste,
         plângând:  —  trebue  să-l  deşteptăm.  E  dom­  s’o pomeneşti cât vei trăi!
         nişorul nostru!                    —  Băiatul  ăsta,  Doamne  iartă-mă,  e  ca  o
             Să-l   deşteptăm,   deşteptăm,   răsună   viperă, şi e îndrăcit, — întări Trankvillitatin.
         glasul mulţimii, care creştea într’una.  —   Câtă  răutate,  câtă  răutate,  trozni
           —  De  picioare  să-l  spânzurăm!  E  cel  mai   iarăş  mătuşa,  apropiindu-se  de  uşa  odăii
         bun leac!                        noastre,  ca  negreşit  s’o  audă  David:  întâi
           —  Cu  pântecele  pe-o  bute,  şi  leagănă-l   şi  mai  întâi  a  furat  ceasul,  după  aceea  l-a
         încoace şi încolo, până ce... Apucaţi copii!  dat  în  apă...  ca  nimeni  să  n’aibă  parte  de
             Nu  care  cumva  să-l  atingeţi!—  se  mes­  el, auzi dumneata... Vai de mine!
         tecă soldatul cu suliţa. Trebue dus la gardă.  Toţi erau nemulţumiţi.
             Vagabonzi  se  auzi  de  undeva  basul   David,  îl  întreb,  când  am  rămas  sin­
         lui Trofimici.                   guri: — de ce ai făcut treaba asta?
             Dar  trăeşte,  —  strigai  deodată  în  gură   —  Şi  tu?!  răspunse  cu  glas  slab:  bu­
         mare şi aproape îngrozit.        zele  lui  erau  învineţite  şi  toată  faţa  părea
           Mă  apropiasem  de  faţa  lui...  „Va  să  zică   umflată. — Ce am făcut?
         aşa  e  omul  înecat,"  gândii,  şi  inima  mi  se   Dar în apă de ce ai sărit?
         strânse...  Şi  deodată  văd  cum  buzele  lui   —  Sărit!  Nu  m’am  ţinut  de  balustradă;
         David tremură şi varsă puţină apă ...  iată toată istoria. Dacă aş şti să înot, —
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20