Page 16 - 1909-12

276 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1909.
mine, — grăi miş-
cându - se puţin
şi încreţindu-şi
fruntea. Mi se
pare, apa m’a izbit
de-o bârnă.
— Ai văzut tu
pe Raisa? — ada-
ose deodată.
Nu, n’am vă-
zut-o... Stai! stai!
stai! Acum ştiu:
n’a stat ea oare la
margine, lângă
pod? — Da ...
într’o haină nea­
gră, o cârpă gal-
bină pe cap...
Trebue să fi fost
dânsa!
Ei, dar după
aceea ... ai mai
Interiorul unei case ţărăneşti din Poiana-Sibiiului. văzut-o?
— După aceea...
aş fi sărit cu voia. Am să învăţ neapărat. Nu ştiu. Că nu-mi eră de asta. Tocmai atunci
Ei, dar ceasul acum — cucui... ai sărit.
Tată meu atunci, cu pas solemn, veni în David se neliniştea.
odaia noastră. — Alexe, dragă, puiule, du-te la ea, chiar
Pe tine, iubitul meu fiu, - se îndreptă acum; spune-i, că-s sănătos, că nu mi s’a
cătră mine, — am să te frec negreşit, da, da! întâmplat nimic. Mâne am să fiu la ei. Du-te
deşi acuşi îţi mijeşte mustaţa. După aceasta curând, frate, fă-mi plăcerea!
se întoarse cătră patul, unde zăcea David. David îşi întinse mânile spre mine... Părul
în Siberia începu el cu glas greu şi au­ său roşu, svântat deja, eră sbârlit nu fără
toritar — Siberia, domnule, sunt pedepsiţi oarecare haz... dar expresiunea duioasă a
cu muncă silnică în boite subpământene, şi feţei lui se părea şi mai sinceră. Luai că­
trăiesc şi mor oameni, cari sunt mai puţin ciula şi ieşii din casă, grijind să nu dau
vinovaţi, mai puţin criminali, decât tine! Eşti ochi cu tata şi să nu-i aduc aminte de fă-
tu sinucigaş, sau numai hoţ, sau poate ne­ găduială.
bun? ai bunătate de-mi spune?!! XXI.
— Nu-s sinucigaş, şi nu-s hoţ, — răspunse „Şi într’adevăr", gândii pe drumul cătră
David; — dar ce-i adevărat, e adevărat: în Latkin, „cum de n’am observat pe Raisa?
Siberia ajung oameni buni, mai buni decât Unde să fi fost ea? A trebuit să vadă“...
noi şi decât dumneata... Asta o ştii fără în­ Şi fără veste îmi adusei aminte: în clipa
doială şi d-ta... căderii lui David, străbătu la urechile mele
Tata oftă, se dete un pas îndărăt, privi un strigăt straşnic, sfâşietor...
ţintă la David, scuipă, şi, făcându-şi încet o Oare nu ea strigase? Dar cum de n’am
cruce, plecă afară. văzut-o mai târziu?
Nu-ţi place?— zise David pe urmele lui, înaintea căsuţii, unde locuia Latkin, se în­
şi scoase limba. Apoi încercă să se scoale; tindea un loc pustiu, năpădit de urzici şi
dar nu putu. — Neapărat s’a rupt ceva în încunjurat de un gard stricat. Abia trecui