Page 17 - 1909-12
P. 17
Nru! 12, 1909. LUCEAFĂRUL 277
gardul (nici poartă, nici por
tiţă nu eră nicăieri), când mi
se înfăţişă vederii priveliştea
următoare: Pe treapta de sus
a scării, înaintea casei, şedeâ
Raisa, cu coatele pe genunchi
şi cu bărbia răzimată pe ma
nile împreunate; ea privea
drept înainte făr’ a se mişcă;
lângă dânsa eră sorioara ei;
mută şi foarte liniştită, învârtiâ
din când în când biciul, iar
înaintea treptelor, cu spatele
cătrâ mine, într’o jiletcă ruptă
şi veche, în pantaloni şi cu
pantofi de lână în picioare,
clătinând din coate şi înco-
voindu-se, bătrânul Latkin să
rea şi n’aveâ stare în loc. Au Fanfara ţăranilor din comuna Buduş (comit. Bistriţa-Năsăud).
zind paşii mei, se întoarse
repede, se stârci — şi, numai decât sărind — Rămâi sănătos,bijutierule,rămâi sănătos!
spre mine, începu să vorbească nespus de — zise Latkin de câteva ori după olaltă,
repede, cu glas tremurător, cu ne’ntreruptele: cu închinăciuni adânci, ca şi când s’ar bu
cin, ciu, ciu! Mă ’ngrozii. De mult nu-1 mai cură, că a prins în sfârşit o vorbă cu înţeles.
văzusem şi, la urmă, nici nu l-aş fi cunoscut, îmi venea să ameţesc. Ce însemnează toate
dacă m’aş fi întâlnit cu el în alt loc. Faţa acestea? — întrebai de o babă, care se uită
aceasta aşa zbârcită, fără dinţi, roşie, ochii din fereastra căsuţii.
mici, rotunzi şi turburi, părul cărunt încâlcit, — Să vezi, dragă, răspunse ea trăgănat
mişcările convulsive, săriturile, vorba aceea zice că un om, ştie-1 Dumnezeu citie-i, eră
fără gând, bolborositoare... De ce trebue să să se înece; iar ea l-a văzut. Ei, şi poate
fie aşa? De ce starea aceasta neomenească, a cuprins-o spaima; a venit acasă, dar de
desnădăjduită, chinuieşte o fiinţă nenorocită? atunci... nimic; şi cum a şezut aşa pe lădiţă
Ce fel de „dans macabru?“*) iată tot şede, e ca un stan de piatră, de-i
— Ciu, ciu, — bâlbăi fără să’nceteze de-a vorbeşti, de nu-i vorbeşti. Cu bună seamă,
se strâmbă, — iată-o, Vasilievna, acum, ciu, rămâne şi ea fără grai. Vai de ele!
ciu, a venit... Auzi! ca o troacă pe coperiş — Rămâi sănătos, rămâi, — repetă Latkin
(se lovi cu mâna peste cap) şi şede aşa cu cu aceleaşi închinăciuni.
lopata ; şi-i chioară, chioară, ca Andriuşka; M’am apropiat de Raisa şi m’am oprit
e chioară Vasilievna! (De sigur, voia să zică: drept lângă dânsa.
mută). Ciu, e chioară Vasilievna mea! Iată, Dragă Raiso, — i-am strigat — ce-ţi
amândouă sunt într’o coajă... Vă place, buni lipseşte?
creştini? Acum am numai luntriţele astea Ea nu mi-a răspuns nimic; tocmai ca şi
două! Ha? când nu rn’ar vedea. Faţa ei nu eră palidă,
Latkin, învederat, pricepea că vorbeşte fără nu se schimbase — ci eră ca piatra, şi în
şir şi îşi da silinţă straşnică, să-mi tălmă făţişarea ei, ca şi când acum-acum ar adurmi.
cească, despre ce-i vorba. Raisa părea că Da-i chioară, e chioară, — bâlbăi în
n’aude nimic ce vorbeşte tatăl său, iar so urechea mea Latkin.
rioara ei băteâ mai departe din bici. Am prins de mână pe Raisa. — David
trăieşte, am strigat mai tare, decât stri
*) Horă in iad jucată de morţi. N. tr. gasem mai nainte: — trăieşte şi-i sănătos.
