Page 18 - 1909-12
P. 18

278                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 12, 1909.
             Trăieşte  David,  înţelegi  tu?  L-au  scos  din   Dar  ea,  hohotind  uşor  şi  legănându-se,
             apă,  acum  e  acasă  şi-ţi  trimite  vorbă,  că   alergă deja peste locul pustiu...
             mâne vine la tine... El trăieşte!  Fireşte  mă  luai  după  dânsa;  într’aceea  în­
              Raisa,  obosită,  îşi  înălţă  ochii  spre  mine;   dărătul  meu  izbucni  vaietul  comun  al  bătrâ­
             clipi  de  câteva-ori,  deschizându-i  tot  mai  mari;   nului  Latkin  şi  al  copilei  surdo-mute...  Raisa
             apoi  îşi  plecă  la  o  parte  capul,  roşindu-se   grăbea paşii drept cătră noi.
             puţin,  iar  buzele  i  se  deschiseră...  Ea  răsuflă   —  „lată  o  ziulică  unică  în  felul  său!“  —
             rar  şi  adânc,  se  încreţi  ca  şi  când  ar  avea   gândii  eu,  silindu-mă  să  nu  rămân  ’napoi  de
             dureri,  zicând  în  sfârşit  după  mare  încordare:   hăiniţa neagră ce flutură ’naintea mea.
             „Da...  Dar...  tră...  trăeşte,"  —  se  zmâci  de   Trad. din originalul rusesc de E. Hodoş.
             pe  trepte  şi  se  repezi  ’nainte  ..       (Va urină.)
                 în cotro? strigai eu.



                                     Dări de seamă.
              D.   Anghel: Fantazii. (Socec et Cie, Bucureşti, 1909).   Sunt  puţine  poeziile  d-lui  Anghel,  în  cari  se  contu­
             Dl  Anghel  este  un  poet  rafinat.  Mintea  lui  nu  se  mai   rează  o  idee  limpede  pe  fondul  sentimental.  Cea  mai
             opreşte  înaintea  cugetărilor  înalte,  fantazia  lui  creiază   frumoasă  este,  în  privinţa  aceasta  „Fantome".  Dar
             lucruri 1   mici,  subtile  şi  stranii.  Mărunţişuri  ciudate  şi   fiindcă  are  o  strofă  rău  făcută,  vom  cită  „Nemulţu­
             nimicuri  drăguţe  sunt  subiectul  poeziilor  lui  astăzi.   mitul" iarăşi frumoasă:
             Ascultaţi numai cântecul despre „Omul din lună":
                                               Venea ’nflorit de alge, de foi şi scoici barbare,
             Privesc o semuire de om în discul lunii,  Vuind urcă pe dune enormul ocean;
             Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul,  Venea ca un logodnic svârlind mărgăritare
             Un râs amar şi straniu ce-l au numai nebunii   Şi ramuri rupte ’n treacăt din codrii de mărgean.
             Şi morţii, când pe buze le-a ’ncremenit cuvântul.
                                              Cu pletele sburlite săltă pe estacade,
             E-un om de bu năşea mă, e-un cap de om, o mască,   îşi anină în pripă splendidele dantele,
             Dar după ironia acestei măşti s'ascunde   Şi iar le luă, ca ’n urmă mai albe, în cascade,
             Cea mai cumplită moarte ce-a fost să ’mpărăţească;   Să le resfire ’n soare sub geamurile mele.
             Şi tot ui chipul ăsta îl ştiu de nu ştiu unde....
                                              Pierea apoi prin peşteri, :i-acoto ca avarii
             L-am mai văzut desigur, de mult, dar poate anii   Ce-şi vântură într'una grămezile de aur,
             Şi-au zugrăvit sarcasmul pe marca lui durere   Rostogoliâ pietrişul adus de milenarii,
             Şi tot ce-a ars într’ănsul s’a stins azi ca vulcanii   Făcându-şi socoteala imensului tesaur.
             Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere.
                                              Se înălţă pe urmă şi iar veneâ aproape,
             L-am mai văzut desigur, şi-l ştiu, dar tu, iubită,   Să-mi plângă sub fereastră o, jalnic Ocean!
             Ce te-ai prins tu să judeci cuminţii şi nebunii,  Ce-ţi mai lipseşte oare, când ai atâtea ape,
             Când stai privind pe geamuri cu faţa liniştită,   Şi ’n ele-atătea perle şi aur şi mărgean?
             Cunoşti tu cine-i omul ce râde ’n discul lunii?
                                                Aproape  jumătate  din  volumul  d-lui  Anghel  este
              Caracterul  acesta  bizar  şi  mistic  învălue  o  mare   de  traduceri  sau  de  inspiraţii  eu  „motive  populare".
             parte  a  volumului  de  „Fantazii",  îl  apropie  mult  de   Traducerile  sunt  foarte  bune,  abia  ici-colea  câte-o
             viziunile  proorocului  Daniil,  sau  de  enigmaticele  pro­  licenţă  măricică,  cum  este  în  strofa  a  14-a  din  Agnes
             poziţii  ale  Sybilelor.  Pretutindenea  îţi  pare  că  se   a  lui  Arany,  —  sau  când  traduce  b  i  t  o  prin  secure.
             sbate  ceva  in  fond,  -  şi  când  dai  să-i  prinzi  înţelesul,   Motivele  populare  însă  sunt  şterse,  puţine  au  farmec.
             te alegi cu nimica sau cu foarte puţin.  O  comparaţie  cu  ritornelele  d-lui  Coşbuc  vor  convinge
              Alteori,  călăuzit  ca  de  nişte  subţiri  fire  abia  per­  pe oricine despre aceasta.
             ceptibile  de  cugetare,  poetul  adună  elementele  cele   Dar  este  între  „Spaniole"  o  strofă  admirabilă  pe
             mai disparate ca să alcătuiască un lucru mic. Când scrie   care o cităm:
             „imn"  cuvintelor,  începe  dela  impresiile  vizuale  ale   Ochii văduvelor, ochii,
             „împărecherilor  ciudate  de  slove"...  ca  să  ajungă  la   Plini sunt de melancolii,
             comparaţii  cu  „singurele-amante  ce  mi-aţi  păstrat  cre­  Ca ferestrile deschise
             dinţă," şi la „gura şi harfa lui Orfeu"....  Pela casele pustii.
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23