Page 19 - 1909-12

Nrul 12, 1909. LUCEAFĂRUL /§79
Acesta este volumul de „Fantazii": o mulţime de Ileana cea şireată, — deşi de-o şiretenie cam silită,
frumseţi mărunte, microscopice, presărate printre câ­ şi deşi la paginile din urmă ii lipseşte lustruirea obiş­
teva poezii adevărate şi câteva poezii — dacă se poate nuită, — are părţi frumuşele şi duioastf şi cu duh.
spune aşa comune. Doi feţi cu steaua în frunte este bazinul cu nu­
Să insistăm şi asupra greşelelor de formă? Sunt meroase variante şi cu multă gingăşie a gemenilor
nenumeroase şi jicnitoare, dar o grijă viitoare le feţi frumoşi, cu părul de aur şi cu luceferi in frunte,
poate înlătură. Mai grave sunt prosaismele şi unele pe cari o vitregă rea i-a îngropat de vii, dar ei pe
pleonasme. „De bună seamă, de sigur, cu toate acestea, rând se schimbă în paltini, apoi în paturi, după aceea
ori şi cum, afară de acestea, drept vamă ca plată" şi în meluşei, şi în peştişori cu solzii de aur, şi în sfârşit
altele asemenea acestora nu sunt flori de stil în ver­ iarăş în copilaşi feţi frumoşi, ca să izbăvească pe
surile d-lui Anghel. Iar dela autorul poemului „în măiculiţa lor de suferinţele grele îndurate pe nedrept.
grădină" suntem îndreptăţiţi să pretindem poezii cu­ Poveştile ce urmează, Păcală în satul lui şi Pe-
rate, fără astfel de uscături bătrânicioase. trea Prostul, le ţinem bucăţile cele mai bine scrise
1. Duma. în volumul acesta. Regăsim într’ânsele verva şi avântul
* celui ce a plăzmuit pe vestitul Popa Tanda şi cele­
lalte novele de bună aducere aminte ; este izbutit în
I. Slavici, Poveşti, Bucureşti, „Minerva", 1908. deosebi Păcală în satul lui, l-ai cetit, îl ştii, şi
1 voi. de 276 pp. Preţul: 1.50 lei. parecă tot l-ai receti, şi a douaoară.
Forţa de povestitor a d-lui Ion Slavici este sămă- Cea din urmă poveste e Limir împărat, care s’a
nată în novelele şi în povestirile sale, apărute unele socotit într’o vreme mai mare decât toţi; dar asupra
şi în limbi străine. căruia Ielele, vântoasele, s’au făcut stăpân, şi-l ade­
In expunerea bazmelor, însă, soţul său de muncă meneau şi-l furau cu momeli, ca să-şi petreacă nop­
din satul Humuleşti, prea iscusitul Creangă, mort în- ţile veselindu-se în felul lor cu dânsul. Ielele, se
nainte de asta cu douăzeci de ani, a rămas încă tot înţelege, sunt frumoase toate, „care de care mai sub­
fruntea povestaşilor români. ţirică, mai uşoară, mai sprintenă, şi mai sburdalnică,
Inferior lui Creangă în ale bazmelor, d-1 Slavici e şi gătite toate în haine ţesute ca păienjenişul... Când
considerat totuşi între puţinii cari ştiu să reproducă înoptează şi Ielele, nebunele, sosesc acasă, dau nă­
poveştile nepretenţioase ale ţăranului, păstrându-le vală „val vârtej, unele peste altele, care pe uşă, care
naivitatea originală, cu forma simplă, curată, fără sbu- pe fereastră, care prin crepăturile din păreţi, — căci
ciumările de stil, ce ne întimpină azi tot mai adesea se strecoară ele şi prin urechea acului" (p. 244).
la tinerii noştri povestitori. Alte părţi poetice sau caracteristice:
Ca în toate povestirile sale, autorul şi aici este
„Departe... departe... unde se lasă cerul pe pă­
preocupat de trebuinţele sufleteşti ale lumii pentru mânt, unde stau stelele de vorbă cu florile... acolo
care scrie. Prea este dascăl excelent, prea este desă­ eră cetatea Zinei Zorilor" (p. 42).
vârşit in experienţele vieţii, ca să se poată scutură „Vai şi amar de acela, care... n’are maică, n’are
de gândurile moralizatoare în literatură, ba poate mai taică, nare fraţi, n’are surori, ci stă aşa singur, ca şi
ales în literatură. Nota particulară de artist, resfrântă frunza'aCafată d’un păianjen" (83).
în inima unui dascăl măiestru, o regăsim şi în pa­ „Ghebosul eră atât de hâd, cât eră Floriţa de fru­
ginile poveştilor sale. moasă: el eră cu gura ca grapa, cu ochii ca ceapa,
Volumul, publicat de institutul „Minerva", cuprinde cu nasul cârlig, cu părul pârlit" (91).
şapte poveşti: In alte locuri:
Zina Zorilor, cu împăratul al cărui ochiu de-a Delicat şi discret: „Se făcu apoi... un ospăţ, decât
dreapta râde, cel de-a stânga lăcrimează neîncetat. care mai vestit şi mai minunat de când e lumea n’a
Ochiul drept râde de bucurie, când vede pe cei trei fost: chiar şi copiii cei de ţigan mâncau cu linguri de
fii împărăteşti ca trei luceferi; iar cel stâng plânge, aur, iar dupăce au mâncat, şi le duceau cu sine acasă,
pentrucă se teme că fiii săi nu vor fi în stare să îm­ ca să le aibă şi să ţină minte" (115).
părătească în pace, apărând împreună ţara de vecini Un fecior de împărat grăieşte Ilenei că într’o ba­
vicleni. Fiul cel mai mic, Petru Făt-frumos, pleacă la ladă: „Că-mi este năravul cum îmi auzi vorba, că-mi
fântâna Zinei Zorilor; îşi aduce sieşi nevastă, iar ta­ este sufletul precum îmi vezi faţa: lasă-mă în casă,
tălui său leac, ca să-i râdă ochii amândoi. pune-ină la masă, şi din zori în sară rău să nu-ţi
Florifa (lin codru, este fata cea bună şi frumoasă, pară" (122).
prigonită de maică-sa de suflet. Maică-sa este o ne­ „... Şi văduva eră săracă de nu mai ştiâ cum să-şi
vestică crişmăriţă, gătită, şireată şi cochetă, cum tre- înoade zdrenţele; iar l.ia, fata ei, se făcuse harnică de
bue să fie de altfel crişmăriţele cuminte; — dar cu creşteau flori pe unde-i călca piciorul şi da muguri
toată şiretenia ei, şi cu toate înţorţonările, oglinda lemnul uscat, când ea punea mâna pe el" (235).
vorbitoare a crişmăriţei nici decum nu-i grăieşte pe De altă parte: „minţile muiereşti storc din peatră
pofta inimei; feciorul de împărat, în cele din urmă, zăr. Vicleşugul muierilor desbracă voinicii: ce puterea
se cunună totuş cu Floriţa cea frumoasă, şi nu cu nu poate, poate dulceaţa vorbelor, şi ce nici asta nu
crişmăriţă, care nu mai avea farmecul tinereţelor şi poate, pot lacrămile mincinoase" (145).
nici bunătatea inimii.