Page 20 - 1909-12

280 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1909.

Unele sunt insă mai puţin reuşite, ba ni se par a simţi că nu mai simte nimic, şi dete a pricepe,
chiar greşite. că nu mai are ce să priceapă; tăcu dară şi nu
Bunăoară, alăturea de Ielele descrise, cum am văzut, zise nimic"... (23). Un râu, la care ajunge Petru, nu
în câteva linii uşoare de înţeles, avem (la p. 19 şi puteâ fi râu ca toate râurile fireşte, pentrucă râul acesta
26) următorul tablou al înfricoşatei Vâlve: „Cap n’are, din poveste „nu curgeâ lin sau repede, ci lin şi re­
dar nici fără de cap nu e. Prin aer nu zboară, dar pede deodată, cum curg zilele omului fericit" (45).
nici pe pământ nu umblă. Are coamă ca şi calul, Povestirea în felul acesta aduce, ici colo, cu nuvela
coarne ca cerbul, faţă ca ursul, ochii ca dihorul Blidul ea Tai citii, care are aceleaşi întorsături de
şi trupul e de toate, numai de fiinţă nu... Aşa, cum cuvinte, aceleaşi frământări trudite şi fără folos.
că nu ştiu cum, ca şi când se visează omul, că vede Expresiunea „îşi întări pe inimă", cam des folo­
ceva ce n’are ce are, şi are ce n’are, aşa îi părea sită în cartea aceasta, n’o putem primi drept vorbă
lui Petru, că ar fi Vâlva... Zbură pe picioare şi frumoasă românească, şi o pomenim numai ca un
umblă pe aripi, eră cu capul dinapoi şi cu mic cusur al unui vechili scriitor deplin stăpân pe
coada dinainte, cu ochii în piept şi cu pieptul haina limbii româneşti...
în frunte"... Gândul nostru nu eră să ne oprim la locurile mai
Zicerile şi deszicerilc acestea, întocmite pare că puţin luminoase, ci să spunem cetitorilor, atât celor
anume ca să îngreuneze deslegarea intr’o cimilitură, din clasa ţărănească, cât şi celor din clasa cultă, să-şi
în bazin însă nu ne dau putinţă de-a întrezări cumpere cartea aceasta de Poveşti. Căci din scrisul
măcar, cât de cât, icoana aproximativă a fiinţei-ne- d-lui Slavici, pe lângă toate criticile noastre, picură
fiinţe, ce poartă numele de Vâlvă. Jocurile de contra­ totdeauna vorba unui otn, care are ceva de spus,
ziceri şi lipsa de claritate se mai găsesc în aceeaş şi de care nu te mai saturi ascultându-1.
poveste: „Petru văzu, că nu mai vede nimic, începu E. Hodoş.

C r o n i c ă .
Recepţiunile dela Academia Română. Doi dintre Vom reveni altădată, poate, asupra discursului ţinut
membri aleşi anul trecut şi-au ţinut discursurile de re- de d-l Zamfirescu, când îl vom aveâ tipărit în în­
cepţiune în sesiunea din acest an a Academiei noastre. tregime.
Amândoi Junimişti: unul dintre cei mai bătrâni, iarcelalt Deocamdată rezumăm, după ziare, în câteva cuvinte
ceva mai tânăr. Primul, d-l N. Gane, a făcut apoteoza principiile estetice ale d-lui Zamfirescu. D-sa a afirmat
lui Hasdeu, adversarul temut, de pe vremuri, al „Ju- că Românul (ţăranul) nu e mai poet, mai artist ca alte
nimei" din laşi. D-l N. Gane, un suflet sincer şi senin, popoare. Şi a dovedit afirmaţia, analizând cea mai
a vorbit cu multă căldură şi cu multă reverinţă despre frumoasă creaţiune a geniului poporal, „Mioriţa".
marele basarabean. Prinosul de admiraţie şi recunoa­ Aceasta a fost numai o pregătire, ca să lovească în
ştere adus de un Junimist memoriei lui Hasdeu a făcut aşa numitul poporanism literar. Cu o lipsă de simţ
cea mai bună impresie şi a fost primit cu entusiasm a osândit talentele celor mai de frunte scriitori, cari
de Academia întreagă. In prima recepţiune, Junimea, în creaţiunile lor zugrăvesc vieaţa poporului sau se
prin d-l Gane, a săvârşit un act de închinare adver­ inspiră din frământările sufleteşti ale ţărănimii.
sarului, prin urmare o faptă nobilă, care desigur a D-l T. Maiorescu i-a răspuns, restabilind adevărul
înălţat sufletele tinerei generaţii. că într’o operă de artă nu interesează lumea din care
Al doilea Junimist s’a folosit de discursul de re­ se inspiră artistul, ci numai valoarea creaţi un ii.
cepţiune, ca să-şi dovedească energia şi originalitatea Orice sentiment şi orice subiect trecut prin sufletul
vederilor. îndrăzneala intelectuală e aproape întot­ creator al geniului artistic devine operă de artă.
deauna simpatică; totuşi cea a d-lui Zamfirescu n’a Presupunem că pentru d-l Maiorescu acest răspuns
plăcut, fiind lipsită de tact. A fost desaprohată de în­ a fost şi un prilej de a-şi completă şi prccizâ teoriile
suşi şeful literar al Junimei, de d-l T. Maiorescu. estetice de mai de mult.
Ce prilej minunat de manifestare tinerească a scăpat Discursul d-lui Zamfirescu a fost primit cu nemulţu­
Junimea! Ce frumos ar fi fost ca Junimiştii bătrâni să mire din partea publicului. Numai cei grupaţi în jurul
ierte — iar tinerii să-şi zăngănească armele. Păcat revistei „Vieaţa Nouă" au ţinut să-i trimită o tele­
că n’a putut fi aşa. Ar fi fost o sărbătoare a „Ju­ gramă de felicitare. O mângăere slabă pentru noul
nimei", deşi nu mai există de mult în forma ei veche. academician!
Aşa, d-l Duiliu Zamfirescu deşi nu e tocmai tânăr, Răspunsul d-lui Maiorescu a fost aplaudat de public
a dovedit că e prea juvenil. In loc să fi prilejit o şi de pressă.
manifestaţie frumoasă a puterii de vieaţă a Junimei, Acest incident provocat de d-l Zamfirescu, desigur,
a provocat un incident literar, neplăcut atât pentru va da prilej la multe discuţii. T. C.
pacnicii academicieni cât şi pentru Convorbirişti.