Page 21 - 1909-12

Nrul 12, 1909. LUCKaKAKUL 281
Vrăşmăşii literare. (II.) A doua regulă de profilaxie bunacuviinţa etică să se abţină dela falşificarea faptelor,
literară a d-lui S. Mehedinţi sună: „nu te preocupă dela calomnii şi alte proceduri cu totul străine de
de părerile acelora care, din cauza sensibilităţii lor literatură". D I Mehedinţi exemplifică regula, numind
anormale, nu pot aveâ un simţ estetic vrednic de dis­ pe d-1 Garabet Ibrăileanu dela „Vieaţa Românească".
cutat". Cel vizat prin această poruncă e d-1 Ovid Den- Putea să mai pomenească pe-un colaborator al „Con-
suşianu, care face parte dintre ceice sufăr de „infir­ vorbirilorLiterare", pe autorul „Demagogiei criminale",
mitatea simţului estetic"; dintre aceia, cărora „cuvântul care în falşificarea faptelor şi în calomnii
popular le aminteşte cojocul ţărănesc; melodia cân­ e neîntrecut.
tecului din (?)sate, îi atinge ca ceva vulgar şi sălbatic..."; Cu acestea am fi sfârşit cu poruncile d-lui Mehe­
dintre aceia, cărora în artă le place „excepţia nu re­ dinţi. *
gula: muzică cu disonanţe, pictură în colori neverosi­ Vrăşmăşiile literare din România uneori degene­
mile; stil cu întorsături căutate şi cu transpuneri de rează în adevărate păruieli. Luptele intelectuale, fie
imagini: culoarea trebue să sune; sunetul să miroase, ele cât de ascuţite, îţi plac, le urmăreşti cu interes.
mirosul să dea imagini vizuale". C’un cuvânt d-1 Den- Dar bătăile brutale, cu trânteli şi ghionturi, te fac se
suşianu e un decadent, răsărit din nefericire pe pă­ roşeşti de ruşine şi iţi trezesc disgust. Să vezi doi
mântul României. profesori universitari încăerâmlu-se şi tăvălindu-se pe
Această a doua poruncă nu a fost primită cu tăcere jos la Universitate — e o privelişte prea dureroasă,
şi oarecum cu dispreţ ca cea dintâiu. Cel vizat s’a grăbit e un certificat prea trist pentru cultura celor ce fac
să răspundă. în „Viaţa Nouă" Nr. 7/1909 d-1 Densu- educaţia superioară a generaţiilor tinere. De asemenea
şianu numeşte pe toţi cei din jurul „Convorbirilor fapte nu-ţi mai vine să zâmbeşti ci eşti dator să le
Literare", foarte aspru, „paraziţi literari", iar pe înfierezi. Ceice- a provocat şi acest scandal a fost lot
d-1 Mehedinţi îl face dezertor dela sarcina grea de d-1 N. lorga. Durere tot D-sa! Purtarea d-sale a fost
a face ştiinţă, de a se ocupă cu geografia, care e spe­ foarte aspru condamnată de Ministrul Instrucţiunii pu­
cialitatea d-sale. Tot cu această ocazie d-1 O. Den- blice, d-1 Spiru Haret. Amănuntele desigur le cunosc
suşianu respinge învinuirea că ureşte pe ţăran şi cetitorii din ziare. *
dispreţueşte literatura populară, ne spune însă sincer
că „alta trebue să fie literatura noastră cultă, su­ Mai există multe alte vrăşmăşii literare, dar, fiind
perioară şi alta cea populară". Va să zică deosebirile prea puţin răspicate, pea mărunte, nu prezintă interes.
dintre popor şi clasa cultă „trebue să fie" şi în li­ Dacă vrem să ne explicăm cauzele acestor neîn­
teratură. Cetitorii să-şi însenineze bine această tendinţă ţelegeri şi duşmănii, nu trebue să ne frământăm mintea
aristocratică, pe care o găsim şi la „Convorbiriştii li­ în cântarea idealurilor sau ideilor cari agită sufletele
terari". Articolul d-lui Densuşianu are şi părţi hazlii. acestor reprezentanţi culturali din România. Toţi răs­
D-sa se aseamănă cu un stejar, care e podoaba pla­ pund că se luptă pentru idea naţională. Ce trebue să
iurilor, iar pe d-1 Mehedinţi îl face „muşchiu". Cine se înţeleagă sub „idea naţională" nu se ştie limpede,
cunoaşte pe d-1 Ovid Densuşianu, mic, slab şi şchiop deşi ne tocim cam de mult armele pentru această fla­
— trebue să zâmbească de îndrăzneala fantaziei d-sale mură tricoloră. Toţi suntem naţionalişti şi cu toate
simboliste. aceste ne certăm la cuţite. Unii imediat sunt gata cu
Aceste sunt însă numai preludiile unei polemice, explicarea: idealul e acelaş, dar mijloacele de întrupare
a cărei sfârşit nu se poate prevedeâ şi în care cali­ a idealului comun diferă; deosebirea de vederi e chiar
ficativele sunt tot mai puţin aristocratice şi tot mai o condiţie de existenţă a idealului naţional. O fi şi
mult simboliste. asta o explicare pentru unii. Noi suntem însă mai
Termini ca „criptogame decadente", „fauna şi vege­ înclinaţi a crede o altă explicare, formulată de minţi
taţia speluncilor", „producţie perversă", „mucegaiu mai cunoscătoare ale firii omeneşti şi anume: Ade­
decadent", „obscen", etc. încep să fie familiari. vărata pricină a încăerărilor noastre literare-culturale
lată-ne, prin urmare, cu adevărat, dela critică la sunt ambiţile personale jicnite, vanitatea şi dorinţa
harţă! egoistă de a stăpâni a ficăruia dintre ceice se pro­
Un moment interesant în această polimică mai e clamă singuri şefi; a celor ce vreau să facă şcoală;
„râsul" d-lui Mehedinţi. Până acum nu ne puteam a celor ce se adresează tinerimii.
închipui că faţa încremenită de gravitate a directorului Acestei tinerimi dela noi am vrea să-i spunem
„Convorbirilor Literare" să se înveselească de râs chiar părerea unuia dintre bătrânii noştri: „Rău face tine­
când scrie. Am văzut şi această minune! D-1 Mehedinţi rimea noastră că se ia după glasul apostolilor vanitoşi
nu râde însă ca toată lumea. D-sa mai întâiu e cuprins din ţara românească, rău face că-şi însuşeşte obiceiurile
de „un fel de râs a priori" apoi râsul d-sale devine de acolo. Ar fi mai bine pentru viitorul nostru, dacă
„nestăpânit" şi la urmă il „năvălesc lacrimile..." râde s’ar dedă de tineri cu cultul ideilor şi nu cu cel al
„din tot adâncul sufletului..." poate se şi tăvăleşte persoanelor. Aşa erâ mai demult, de aceea a fost la
pe jos! — Ciudat... râs! noi atâta credinţă şi stăruinţă în luptă! Dela fruntaşii
* din România tinerimea noastră să înveţe i d e i, să înveţe
A treia poruncă a legiuitorului nostru literar e mai carte; — nu şi moravuri, nu şi cultura initnei".
puţin clară. Sună cam aşa: „Nu te ocupă de aceia, Şi credem că are dreptate bătrânul nostru.
cari neavând simţ pentru ale artei, n’au nici măcar * T. Codru.