Page 5 - 1909-12
P. 5

Nrul 12, 1909.             LUCEAFĂRUL                       265
         gată?  Iată  şi  ea  pune  grăunţe  în  coş  deasupra   ca  un  şarpe  de  oţăl  îmbrăcat  în  solzi  murdari.
         şi  dedesupt  curge  făina  călduţă,  mirositoare,   Şi  Nica  îşi  pierdu  deodată  capul.  I  se  păreâ
         dar  dela  o  vreme  iar  trebue  puse  grăunţe,   că  se  clatină  moara  sub  dânsa,  i  se  păreâ
         dacă  vrea  să  mai  curgă  făină.  Şi  apa  tot  vine,   că intră în pământ cu moară, cu saci cu tot.
         vine, vine şi nu se mai gată!       Şi  ’n  groaza  de  moarte  ce-a  cuprins-o  i  s’a
           Cu  torăiala  din  moară  se  dedase,  nu  vor-   părut  deodată  c’aude  şi  cucurigatul  şi  mior­
         biâ  tare  cum  vorbesc  alţi  morari,  şi  se  ciu-   lăitul  de  care-i  spunea  omul  acela,  Visalon.
         deâ  de  multeori  cum  de  zbiară  oamenii  acolo,   Şi  numai  decât  văzu  şi  şăpcuţa  cea  roşie,
         ca  şi  când  ar  fi  în  depărtări  mari.  Dar  nu   ş’apoi  pe  morarul  cel  dedemult  cum  se  cu­
         supără  cu  vorba  pe  nime,  nu  se  mânia  nu­  fundă  în  apă,  iar  cel  cu  şăpcuţa  roşie  cum
         mai  pe  Visalon  şi  pe  creştinii  cari  se  apropiau   îl  îndeasă  în  apă.  Atunci  fata  a  dat  să  fugă,
         de ea cu vorbe nesocotite.        a  dat  să  iese  din  moară.  Şi  când  a  trecut
           Că unii, mai glumeţi, o întrebau câteodată:  pragul,  în  curte  era  o  singură  mare  de  apă,
           „Când  ne  chemi  la  ospăţ,  tu  Nică?  Ce,   părăul  morii  se  revărsase,  şi  trecea  împrăş­
          nu  vrei?  Apoi  să  ştii  că  este  un  ficior  la   tiat, vuind, alungându-şi apele murdare.
         care  tare-i  place  de  tine.  Zice  că  şi  de  nu   Nica  simţi  iarăşi  ameţeala,  căzu  peste  prag
          vrei tu să te măriţi, el tot te fură.“  şi  apa  o  luă  ca  pe  un  braţ  de  fân.  Şi  ea
           Atunci  Nica  se  ’mborzoiâ,  cum  se  ’mborzoie   vedeâ  mereu  pe  omul  cu  şăpcuţa  roşie,  cum
         curcanul  dacă-1  flueri,  ochii  i  se  tulburau   îi  făcea  semn,  să  meargă  tot  mai  iute,  tot
         adânc  şi  începea  să  înjure  şi  să  dea  cu   mai îngrabă.
         pumnii  în  cari  nimeria.  Oamenii  făceau  că   în  ziua  a  doua  dădură  oamenii  din  satul
         se feresc ş’o pişcau cu vorbele:  vecin  de-o  mohândeaţă  agăţată  în  rădăcinile
           „Adecă  vrei  să  te  măriţi,  tu  Nică,  numai   unui  plop,  în  vale.  Şi  dupăce  o  descăţară
         ţi-e ruşine ţie, văd eu că ţi-e ruşine.  şi-i  găsiră  faţa  între  haine,  oamenii  se  tra-
           —  Ştiu  eu  că-ţi  place  ţie  de  ficiori,  numai   seră  îngroziţi.  Nica  privea  şi  acum  cu  ochii
          te areţi tu sfântă.              deschişi  şi  mari,  încremeniţi,  ca  şi  când  ar
             Iacă la toamnă, la culesul viilor, are să   vedeâ şi acum şăpcuţa roşie.
         se mărite."                                             I. Agârbiceanu.
           Iar  fata,  amărîtă  rău,  când  vedea  că  nu
         mai  răzbeşte  cu  ei,  eşiâ  urlând  din  moară  şi
          se încuia în casă.                           Din popor.
           Şi-odată,  într’o  zi  de  vară,  când  Nica  ră­  Preste toate satele
         mase  singură  ca  de  obiceiu  acasă  la  moară,   Seninu-i ca laptele;
         s’a  pornit  aşa  pe  după  amiazi  o  furtună  gro­  Preste toate văile
         zavă.  In  câteva  clipe,  până  eşi  Nica  de  trei   Şerpuesc cărările;
         ori  din  moară  să  vadă  ce-i,  se  făcu  cerul   în toate vâlcelele
         cumu-i  ţundra,  şi  ’ncepură  să  plesnească  bi-   Se oglindesc stelele.
         ciurile  de  foc  şi  ’ncepură  să  se’ndoaie  brazii,   Numai peste satul meu
         şi  să  pornească  un  cântec  de  moarte:  o  în­
         vălmăşeală  ş’o  ferbere  turbată.  îndată  se  cu-   Se ridic’ un nour greu,...
         răţi  curtea.morii  de  găini,  îndată  sfârăi  o  şin-   Nu ştiu de-i nour noros
                                                   Ori bădiţa-i mânios?
         dilă  smulsă  din  coperişul  morii  şi,  pân’  ai
         bate  în  pălmi,  porni  pe  aripile  vântului  un   Căci pe toate văile
         petec întreg de coperiş.                  Să surpă cărările
           Apoi  începură  să  cadă  trăznetele.  Şi  cum   Şi ’n toate vâlcelele
         cădeau  trăznetele,  începu  să  verse  ceriul  apa   Să tulbură apele...
          cu  găleata.  Şi  până  să-şi  dee  Nica  sama  bine   Iară colo sus pe cer,
          că  ce  să  facă,  moara  începu  să  se  cutremure   Stele după stele pier...
          din  temelii,  roata  n’o  mai  vedeai  cum  se  în­  I. Bura.
          vârte,  iară  părăul  veniâ  acum  înieptat,  veniâ
                                                                      1
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10