Page 6 - 1909-12
P. 6

2CG                        LtJCEAFA (ÎLL              Nrul 12, 1909.

                                     Graiul apelor.

                          La mal.                      De profundis.
                Mândra apelor crăiasă           Plâng apele în noaptea asta
                Ne ’ntâlnirăm azi în cale,      Şi într’un vaier îndelung, —
                Eu cu gândurile mele,           Oftări mi-ating în zbor fereastra
                Tu cu valurile tale.            Şi ’n zbor la patul meu ajung.
                Prinşi de-o tainică chemare     O groază sufletu-mi supune
                Ne privim acum în faţă,         Şi ’n aşternut eu mă cufund,
                Tu eterna vremii doamnă,        Căci stihuri de îngropăciune
                Eu un strop răzleţ de vieaţă.   Vin din prăpăstii fără fund.
                Cum te văd din clipă ’n clipă   Plânsori şi gemăte şi şoapte
                Ostenită mintea-mi cade,        De-alungul apelor s’aştern
                Simt moşia ta cum creşte        Şi ’n pacea miezului de noapte
                Şi hotarul meu cum scade.
                                                Par smulse dintr’un plâns etern.
                Lângă sânul tău începe          Pe semne-acu-i grozava clipă
                Zborul sufletul să-şi frângă:   Când moartea a purces la drum
                Cum să taiu nemărginirea        Şi bate tainic din aripă
                Cu luntriţa mea nătângă?
                                                Deasupra mărilor acum.
                Tu m’ai biruit de-acuma,
                Pururi neînvinsă mare,          Toţi robii zăvorîţi sub apă
                Biet drumeţ în întuneric        îşi simt stăpâna şi tresar,
                Umilit îţi cer iertare.         Ei sparg a valurilor groapă
                                                Şi plâng cu plânsul lor amar.
                Spre adâncurile tale
                îmi îndrept trudită rugă,       împins de-o nepătrunsă lege
                Mă primeşte ’ntotdeauna         Se cere lutul în pământ;
                Ucenic să-ţi fiu şi slugă.      Sărmane suflete pribege
                                                îşi cer o cruce şi-un mormânt.
                Dela mal mă lasă ’n tihnă
                                                              Octavian Goga.
                Să mă uit aşa . . . departe:
                Din întinderea albastră
                Voiu ceti ca dintr’o carte.



                            Unui poet, diplomat şi proprietar de vii.

                       Se plânge zilnic editorul de colbuitele-ţi volume
                       Dar ce ’mbulzeală ’n restaurante şi vinul tău cum se mai trece!
                       Ca diplomat, vei sti: cu vinul înveseleşti uşor o lume...
                       Când este bun, dar vorba veche: „nu poţi s’o ’mbeţi cu apă rece".
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11