Page 9 - 1909-12
P. 9

Nrul J2, 1909.             LUCEAFĂRUL                        269
           împărăteasa  se  deşteaptă  şi  pleacă  foarte
          mâhnită de asemenea cuvinte.              Ioana D’Arc.
           Se  deşteaptă  şi  doica;  se  uită  la  ’mpăratul
                                                                   Prietinei mele.
         şi,  lovindu-se  cu  pumnul  peste  sânul  gol,  în­
          cepe să se bocească flăcăului:        De sine s’aprinde azi candela mea,
              Nu  se  poate,  maică!  nu  voiu,  maică,   Sub chipul sublim al iubirei:
          moartă  tăiată!  nu  te  dau,  Florică,  decât  după   Ioana, condusă ca magii de-o stea
         fată  pe  potriva  ta!  Să  nu  mă  faci  de  ruşine,   Când jură sub steagul oştirei.
         Florică mamă, că mă omor!             Odaia-mi pustie de farmecul sfânt
           Florică o mângâie plângând şi zice:  Al dragostei ei se ’nsenină,
             Nu,  mamă,  nu!  fără  voia  ta  nu  fac  ni­  Cu dreapta pe spadă, cu stânga jurând
         mica!                                 Se uită fecioara ’n lumină.
           împăratul,  ţinând  şi  el  foarte  mult  la  doică
         şi  auzind  şi  vorbele  băiatului,  nu  s’a  îndurat   Putere curată, martirul sfânt —
         să le strice hatârul şi le-a zis:     Iubire de neam, de moşie,
           — Dacă nu vreţi voi, bine.          Clăditu-ţi-a templu prin veşnicu-î cânt
           S’a  făcut  răsboiu  pentru  asta;  căci  craiul   Cel care cu glasu-i te ’nvie.
         vecin,  care  avusese  făgăduială  de  căsătorie   Cel care cu glasu-i, scutită de rug,
         pentru  fiică-sa  n’a  putut  suferi  o  astfel  de   Te ’ngroapă ’n a gloriei pară,
         nesocotire.  Răsboiul  s’a  sfârşit,  ca  toate  răs-   Izbândă a celor, care nu fug
         boaiele,  cu  pace.  Iar  peste  un  an,  plimbân-   De trudă şi mor pentru ţară.
         du-se  pe  la  curţile  din  lume,  Florea  Voevod,
         însoţit  de  doica  şi  de  învăţătorul  lui,  s’a  dat   Ce-o să rămână din cântecul meu?
         în  dragoste  —  că  erâ  ochios  cu  o  tânără   Avântul? — O clipă de dor?
         vestită  de  frumoasă,  fata  unui  împărat,  mai   Poate că numai părere de rău —
         mare  chiar  decât  tatăl  lui;  şi  numai  decât   Ca după cei care mor.
                                                                   Mana Cunţan.
         între  cele  două  curţi  s’a  pus  la  cale  căsă­
         toria.
           Când  s’a  făcut  nunta  aceea  strălucită  cu
         mari  petreceri  în  grădinile  împărăteşti,  toată
         lumea  s'a  înveselit;  dar  mai  mult  ca  toţi,
         doica.
           A  privit  lung  la  mire  şi  mireasă,  cum  se
         plimbau  prin  grădină,  încet,  strâns  alături,
         şoptindu-şi  unul  altuia  cine  ştie  ce  nimicuri
         tinereşti,  i-a  arătat  soţului  ei  şi,  strălucindu-i
         ochii de mulţumire, a zis:
             Aşa  da,  Floric’al  mamei!  aşa  ’nţeleg  şi
         eu... Să ia fiecare pe potriva lui!
                              I. L. Caragiale.

                                                  I. I. Scherrer, Jeanne d’Arc.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14