Page 11 - 1909-13
P. 11

Nmi 13. 1909.              UJCKA.FĂRUL                       295

                       Ion Creangă şi Mihail Eminescu.

          Astăzi  când  prieteniile  adevărate  sunt  atât   „Lasă  Creangă,  ai  să  ceteşti  în  Junimea,  tu
        de  rare,  mai  cu  seamă  acele  care  să   n’ai  nevoie  să  fii  corectat  de  nimeni".  Eră
        unească  pe  doi  scriitori,  —  ne  întoarcem   stingherit  oarecum  când  vedea  că  Creangă
        sufletul  cu  adevărată  evlavie  cătră  prietenia   îl  punea  mai  sus  de  cât  înţelegea  el  că  e
        care  a  legat  pe  genialul  poetMihail  Eminescu   faţă  de  prietenul  său.  —  Cine  ştie  dacă
        de  marele  prozator  Ion  Creangă.  —  De  câte   Eminescu  care-şi  dădeâ  seamă  de  ferme­
        ori  am  călcat  pragul  căsuţei  din  Ticăul  de   cătoarele  „Poveşti  şi  Anecdote"  ale  lui
        sus  Nr.  4,  bojdeuca  lui  Ion  Creangă,  de  atâtea   Creangă,  nu  s’a  oprit  să  mai  revie  asupra
        ori  mi  s’a  întors  amintirea  spre  dânşii,  pă-   unor  încercări  mai  din  tinereţe  ale  Iui,  scoase
        rându-mi-se  că-i  văd  pe  amândoi,  unul  lângă   din  legendele  şi  poveştile  noastre,  crezând
        altul,  visând  la  vremile  fericite  ale  poveştilor   că  golul  din  literatura  românească  se  um­
        cu  Feţi-Frumoşi  şi  Ilene  Cosânzene,  la  vre­  plea  îndeajuns,  şi  mai  trainic,  cu  opera  lui
        mile ce atât de mult îi ispiteau.  Creangă.  —  îi  plăcea  mai  mult  lui  Eminescu
          Dela  tovarăşa  de  atâţia  ani,  dela  soţia  a   să-l  asculte  povestind.  Creangă  îi  povesteâ,
        doua  a  lui  Ion  Creangă,  d-na  Deliu,  am  cules   iarna,  Ia  gura  sobii,  cu  câte  un  pahar  de  vin
        câteva  amănunte  asupra  acestei  prietenii,   vechiu roşiu, fiert cu zahăr, scorţişoară şi
        amănunte  cari  coincid  cu  cer­
        cetările  mele  şi  cu  cele  ce
        s’au  mai  scris  asupra  marilor
        scriitori. —
          E lucru neîndoielnic că Emi­  V £&£   ‘I#£ „
        nescu  a  dus  pe  Creangă  în   n   n e   u t r   t
        Societatea   „Junimea".   To­  cx   ii 3 k o x «f * r   61*/1 r A   * î e   h
        varăşa  lui  I.  Creangă  a  fost
        martoră  scenei  care  a  hotă-   r ttor f 4<ţ>': f (   um   £
        rît  intrarea  povestitorului  în   '-■V Â-i ÂrXtrk ÂtAAt   -MM icniţi »   AA5U J Ş £
                                P*          VUA.'.UHlWtt’p » IMft   jj «TXlî 2 j»
        acea societate. — Intr’o seară,
                                                           UiuioATC H  o  -  .  1   ţ
        Eminescu  şi-a  îmbiat  prietenul   ^7 A".1711 Â'i T.S'ta . ruHTjtf   CA# Ş ^
        să  meargă  lajunimea;  Creangă   S Â^OHAT*   CXtirtfpl AOKS Jj Ah   ( TO-
        nu  prea  voia,  când  poetul  însă   > norfA<ţ)îf ) (   , CKfHtCAf’i AOK^’.A'Jll 1 ) Mf<i
        îl  rugă  în  numele  prieteniei   Q KXH^fc . C’i   K'd AIldfflHtţ't Al * M n£ A'.SV.TA
        ce-i  uneâ,  Creangă  nu  a  mai   V   AOKh j   > XofOrfÂcţîf ) C "'rjU.1 ClfHtCMpI ^
        stat  o  clipă  la  îndoială  şi  s’a   1  ^  C * Tf  ’  11111    KXH^ti ^ MnAH -"rv? ,   r*-
        dus  în  societatea  pe  care  a   V •*. p toAUff nÂfTt ae Âu'AmxhtîSa^h , ujatf.tt.'îp* ^ ^ ’
                                X'f rfwrp.î<j>if ) ( CK/MCAfi n'i.MXHT^Atfit , ) l n ^
        ilustrat-o  mai  târziu  într’un
                                ţ*., IMJf ndi>Ti cili   «fTO/HfllJII , (JîHAOtO^lljlf   ^
        chip atât de strălucit.   UJil AiA^HAUTUlilţlf .         \
          Eminescu   îndemnase   pe   ^   IftorpÂ^îf Hi'rofH'fifKA , K^npHH^fjfrrp^r«- •> (
        Creangă  să  scrie,  şi  acesta  l-a   Ap'ATAffiAf A£
                                       ..............'rpfî^Hlţi gdfHAU’fk » LUH AojcpjSMAf
        înţeles,  alcătuind  acel  şirag  de   1 ■ V;KAff AA^ A^AtHHATk .
        mărgăritare,   care-s   Pove­  a?*. rtWrpÂiîl «ţmAOtCxjwKA   .Â'irjtf ftfHf r X.
        ştile   lui.   Câteodată,   stând   \ ÂnfOnîlfHAf   , 4ACtstf f HAUCpk ( !«>' HfTOJlA '   *
        amândoi  în  odaie,  sau  sub  co­  vfî 4>HfÂ<lfA ,ÎAWfh . )   J
                                1           AWAH7H4.n’H'f4£EA » gîTf ÂiU
        pacul  umbros  din  ograda  din
        faţa  casei,  Creangă  rugă  pe
        Eminescu  să  asculte  ce  scri­
        sese.—  Eminescu  se  uită  duios
        la Creangă şi-i răspundea:  Carte dăruită de Eminescu prietenului său Creangă.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16