Page 13 - 1909-13
P. 13

V.



           Nrul 13, 1909.             LUCEAFĂRUL                        297
            Eminescu  nu  eră  cunoscut  mai  deplin  de­  pe  altul,  întrupând  din  îmbrăţişarea  lor  cele
          cât  de  un  cerc  restrâns.  —  Tocmai  acum,   două  feţe,  —  deosebite  şi  cu  toate  aceste
          în  urmă,  prin  publicarea  scrierilor  necunos­  atât  de  strânse  una  de  alta,  —  a  simţirii  ro­
          cute  ale  lui  Eminescu,  oricine  poate  ajunge   mâneşti.  —  Acest  lucru  face  ca  geniile  lor
          uşor  la  izvorul  prieteniei  dintre  poet  şi   să  rămâie  unite  totdeauna,  dupăcum  în  vieaţă
          Creangă.                          fusese  unite  fiinţele  acelora  în  care  ele  stră­
            Iubitori  ai  ţărănimei,  de  puterile  căreia   luciseră.
          ştiau  că  se  leagă  întreaga  istorie  naţională,   Tristeţa  lui  Eminescu,  —  înfiltrată  sufle­
          toate  vitejiile  şi  nizuinţele  noastre;  dispre­  tului  românesc  de  cătră  vremile  de  răstrişte
          ţuitori  a  tot  ce  e  străin,  şi  mai  cu  deosebire   prin  care  dânsul  trecuse,  —  izvorîtă  din
          antisemiţi  înfocaţi,  potrivnici  ai  acelui  neam   acea  putere  de  concentrare  a  minţii  ce  fău­
          care  stângeâ  vieaţa  românească  a  Moldovei   rise  zicători  adânci,  poezii  duioase,  îi  în­
          sub  privirile  lor;  adoratori  ai  comoarei  de   aripase  gândirea  făcându-l  pe  poet  să-şi
          gândire  şi  poezie,  păstrată  în  adâncul  mun­  aşeze,  în  versuri,  strălucitoarele  lui  comori
          ţilor  şi  pe  întinsul  acoperiş  verde  al  câmpiei   de  simţire;  veselia  lui  Creangă,  —  tovarăşa
          româneşti;  dornici  de  vieaţa  ascunsă,  liniştită,   zilelor  bune  petrecute  în  adierea  vântului  şi
          care  dă  prilej  gândirilor  să  făurească  planuri   strălucirea  soarelui,  îi  dase  putinţa  să  aş­
          de  izbândă;  şi  mai  presus  de  toate  oameni   tearnă  pe  hârtie  voioşia  sinceră,  râsul  smuls
          rămaşi  cu  apucăturile  simple,  graiul  curat   din  inimă,  care  nu  încape  în  vers,  nu  cu­
          şi   simţirea   limpede,   astfel   erau   aceşti   noaşte  stăvili  ci  hohoteşte  de  răsună  văi  şi
          oameni.  Deci  nu  puteau  să  nu  se  iubească   lunci,  smulgând  cu  deasila  ecoul  ascunsurilor
          şi  nici  puteau  să-şi  înfrâneze  sufletele,  por­  adânci.
          nite  să  se  unească  în  flacăra  tainică  a  în-   Cea  mai  mare  parte  din  versurile  lui  Emi­
          frăţirei  adevărate.  —  Chiar  deosebirea,  ce   nescu  răsună  ca  melodiile  doinei  şi  a  cân­
          mai  la  urma  urmei  eră,  între  felul  lor  de  a   tecelor de jale;  aproape toată  proza lui Creangă
          fi:  tristeţea  care  de  sigur  covârşiă  adesea   e chiuitul vesel al jocurilor voiniceşti.
          sufletul  lui  Eminescu,  veselia  ce  cuprindea   Sufletele  lui  Creangă  şi  Eminescu  întru­
          mai  cu  putere  şi  mai  des  sufletul  lui  Creangă,   pează  sufletul  românesc,  în  care  de  atâta
          —  eră  poate  cea  mai  puternică  legătură   vreme  se  împacă  înrourarea  ochilor  cu  zâm­
          dintre  ei.  —  Sufletele  lor  se  complectau  unul  betul buzelor.
                                                                  Em. Gârleanu.



                               Frunze, flori şi codru.
                                   — Din prilejul aniversării. —
            Dacă  poetul  durerii  şi  al  iubirii  este  slă­  şi  în  urma  ideilor  şi  îndemnurilor  ce  dom­
          vit  de  urmaşii  săi  pentru  geniul  cu  care  l-a   neau la societatea „Junimea" din laşi.
          împodobit  natura,  nu  este  mai  puţin  adevărat,   Fără  aceste  cântece,  modeste  şi  risipite,
          că  gloria  poetului  se  datoreşte  şi  înrâuririlor   fără  acest  —  dacă  vreţi  —  poporanism,
          din afară, în mijlocul cărora a trăit.  combătut  azi  din  unele  părţi,  poetul  nostru,
            Nici  una  dintre  înrâuririle  acestea  n’au   mort  înainte  cu  douăzeci  de  ani,  n’ar  fi  ajuns
          stăpânit  scrisul  lui  Eminescu  în  măsura  în­  niciodată  creatorul,  de  care  până  la  el  n’a
          tinsă,  în  care’  l-a  stăpânit  comoara  poeziei   mai avut parte poezia română,
          noastre poporale.                                *
            A  făcut  el  însuşi,  pentru  sine,  o  colecţie   Frunzele  verzi,  florile  câmpului  şi  ale  po­
          de  cântece  din  răslăţitul  nostru  popor,  în   milor,  codrul  cu  bazmele  lui  şi  cu  izvoarele,
          urma  culegerii  întocmite  de  Alexandri,  precum  care joacă un rol atât de însemnat în vieaţa
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18