Page 16 - 1909-13

300 LUCEAFĂRUL Nrul 13, 1909.
dând naştere şi putere râului dela şes. Părăul cu toţii nota comună d’a afectă iubire pentru
acela, oricât de simplu şi de clar, în izvoarele o literatură „aristocratică" d a r care în reali­
sale este mult mai complicat şi mult mai tate nu-i deloc aristocratică, ci până acum
adânc, decât să-l poţi da gata in trei cu­ nu e altceva decât un fel de r o c o c o , bo­
vinte, - fie chiar cuvinte academiciane ... tezat cu numiri mai mult sau mai puţin mi­
De altfel aproape toţi duşmanii poporanis­ stice, terminate în -ism sau în altă silabă
mului sunt combatanţi literari în disponibi­ răbdurie a vremii noastre de astăzi.
litate, cu gusturi de boieri scăpătaţi, având E. Hodoş.

Eminescu-Omul.
(Comitetul constituit pentru comemorarea morţii — să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să ştii
lui Eminescu a publicat un volum de 200 pagini în­ puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli
chinat poetului genial al neamului nostru, cuprinzând orbecând prin o lume pentru tine pustie şi să fii ne­
articole şi date preţioase şi nouă privitoare la vieaţa voit a căută afară din tine compesaţiuni pentru munca
şi activitatea lui. Reproducem şi noi un fragment din grea a vieţuirii. Lui nu-i trebuiau nici bogăţii, nici po-
articolul d-lui I. Slavici, care dintre toţi prietenii re­ ziţiune, nici trecere ’n societate, căci se simţea fericit
gretatului cântăreţ a luat parte mai activă la ser­ şi fără de ele, şi din acest simţământ de fericire indi­
bările comemorative. Volumul Gălăţenilor întitulat viduală porneâ mila lui cătră cei mulţi şi nemărginitul
„Omagiul lui Mihail Eminescu, apărut sub îngrijirea lui dispreţ faţă cu ceice-şi petrec vieaţa ’n flecării ori
d-lui Corneliu Botez, preşedinte de tribunal, care a sporesc durerile omeneşti. în întreaga lui scrisă nu
binevoit a ne da autorizaţia sc ~‘ reproducem acest ar­ este o singură notă de ură, şi noi, care-l ştim în toate
ticol, se vinde pentru monumentul poetului Eminescu. amănuntele vieţii lui, am rămas adeseori uimiţi de
îl recomandăm din toată inima cetitorilor noştri. firea lui îngăduitoare faţă cu ceice se făceau vred­
Preţul unui exemplar: 3 Lei). nici de a fi urâţi. Dispreţul lui se dădeâ însă pe faţă
Eminescu eră om de o vigoare trupească extra­ fără de nici o teamă şi adeseori şi fără de milă şi
ordinară, fiu adevărat al tatălui său, care eră munte mai ales aceasta făceâ pe mulţi să se ferească de
de om şi ca fire grădină de frumuseţă, şi ar fi putut dânsul.
să ajungă cu puteri întregi la adânci bătrâneţe, dac’ar Dacă n’a fost egoist în înţelesul comun al cuvân­
fi avut oarecare purtare de grijă pentru sine însuşi tului, încă mai puţin a fost vanitos ori stăpânit de
şi-ar fi fost încă copil îndrumat a-şi stăpâni pornirile ambiţiune: pornirea lui covârşitoare eră amorul pro­
spre exces. priu, şi nimic nu eră în el mai presus de simţământul
El eră însă lipsit cu desăvârşire de ceeace în vieaţa de dignitate.
de toate zilele se numeşte egoism, nu trăia prin sine „Ceeace li se poate iertă altora, — ziceâ el ade­
şi pentru sine, ci prin lumea, în care-şi petreceâ vieaţa, seori, — nu pot să-mi permit eu.“
şi pentru ea. Trebuinţele, suferinţele şi durerile, în­ Eminescu nu eră însă în stare să mintă, să treacă
tocmai ca şi mulţumirile lui individuale, erau pentru cu vederea reaua credinţă a altora, să tacă şi atunci,
dânsul lucruri nebăgate ’n seamă. Ceeace-I atingea când eră dator să vorbească, să măgulească ori chiar
pe ei erau trebuinţele, suferinţele, durerile şi totdea­ să linguşească pe cineva şi ’n gândul lui cea mai în­
una rarele bucurii ale altora. De aceea, zicea el, că vederată dovadă de iubire şi de stimă eră să-i spui
multe dureri şi puţine plăceri — nu pentru el, ci omului şi ’n bine, şi ’n rău adevărul verde ’n faţă. El
pentru lumea oglindită ’n sufletul lui. eră în stare să se umilească, să stărue, să cerşească
Nu l-au înţeles şi nu sunt în stare să-i pătrundă pentru vre-un nevoiaş: pentru sine însuşi însă cu nici
firea ceice iau scrierile lui drept manifestare a fiinţei un preţ. Vorba lui eră vorbă şi angajamentul luat de
lui individuale. dânsul eră sfânt. Niciodată el nu luă asupra sa sar­
El niciodată nu s’a plâns de neajunsurile propriei cini, pentru care nu se socotiâ îndeajuns pregătit ori
sale vieţi şi niciodată nu a dat pe faţă bucuria izvo­ pe care nu eră gata să le poarte cu toată inima.
râtă din propriile sale mulţumiri. Flămând, zdrenţuit, Ori şi cât de pornit ar fi fost şi ori şi cât de des
lipsit de adăpost şi răbdând la ger, el eră acelaşi s’ar fi pierdut in gânduri, el nu uita niciodată să-şi
om senin şi veşnic voios, pe care-l ating numai mize­ facă datoria, eră totdeauna la locul lui şi alergă după
riile mai mici ale altora. întreaga lui purtare de grijă creditorii săi, dar contra propriei sale convingeri nu
eră deci numai pentru alţii, care după părerea lui nu lucră cu nici un preţ.
puteau să găsească în sine înşişi mângâierea, pe care In mijlocul societăţii, în care i-a fost dat să-şi pe­
o găseâ el pierzându-se în privirea lumii ce-1 încun- treacă vieaţa, un asemenea om nu puteâ să facă ca­
jurâ. „Nenorocirea cea mare a vieţii e, ziceâ el, rieră, nici să-şi creeze poziţiune.