Page 17 - 1909-13

Nrul 13, 1900. LUCEAFĂRUL 301
„Când oamenii au trebuinţă de tine, — zicea el ade­ Prea sunt mulţi a-
seori, — aleargă să te caute, sunt insă foarte mulţu­ ceia, pe cari i-am
miţi când pot iar să scape de privirea ta pătrunză­ jignit spunând ade­
toare şi de gura ta cea rea.“ vărul, şi după cele
Dac’ar mai fi putut să trăiască, el fără îndoială s’ar petrecute nu-mi ră­
fi impus în cele din urmă. E puţin ceeace a făcut el mâne decât să stau
în timpul scurtei şi mereu sbuciumatei lui vieţi, şi sfiicios într’un colţ.
numai puţini îşi vor fi putând da seamă despre ceeace Dacă mai nainte,
am pierdut noi prin stingerea vieţii lui sufleteşti. voind să se apeie,
Stăpânit de o neastâmpărată sete de ştiinţă, el ziceau, că sunt rău­
studia mereu, şi nu eră nici o ramură de ştiinţă tăcios şi că exa­
omenească, pe care nu ţineâ s’o aprofundeze. Mereu gerez, acum nu le
se simţeâ om încă neisprăvit, mereu îşi dădea silinţa va fi greu să mă
de a se desăvârşi sufleteşte şi boala l-a cuprins încă prezente drept un
in formaţiune. descreerat".
Ştim azi, că boalele de felul celei ce i-a întunecat Nefiind în stare
lui sufletul sunt trupeşti şi în cele mai multe cazuri să iee hotărîre, el
curabile. îşi dădea şi el însuşi seamă despre aceasta, a rămas şi încetul
şi sunt acum douăzeci şi cinci de ani, în ajunul ple­ cu încetul iar şi-a
cării mele la Sibiiu, vorbiam adeseori cu inginerul pierdut bunul ,tL
Simtion, care-i dăduse adăpost în locuinţa sa, despre cumpăt.
măsurile de precauţiune, pe care prietenul nostru Dându-mi azi seamă, ce eram eu sunt acum patru­
comun are să le iee in viitor. zeci de ani, când l-am întâlnit la Viena, ce mă fă­
Dupăce a stat câtva timp într’o casă de sănătate cusem sunt acum douăzeci şi cinci de ani, când ne-am
din Viena, unde mai ales în urma unei abstinenţe stă­ despărţit, şi ce-am ajuns azi, după o lucrare sufle­
ruitoare şi-a venit în fire, a petrecut câteva săptămâni tească stăruitoare, sunt cuprins de adâncă jale când
cu prietenul nostru Chibici-Râvneanul la Florenţa, apoi mă gândesc, ce-ar fi ajuns până azi el, care le vedeâ
s’a întors om cu mintea limpede şi cu deosebire chib­ toate cu ochi ageri, trăiâ numai sufleteşte şi mereu
zuit. Ne spunea că numai în urma lipsei de cumpă­ gândiâ, mereu studia, mereu se înălţă prin sine însuşi.
tare s’a îmbolnăvit, şi eră încredinţat, că n’are decât Pe acest om ajuns la desăvârşire l-am pierdut în-
să se ferească de excese pentru ca să-şi păstreze să­ tr’ânsul, şi convingerea mea e, că din vina noastră
nătatea. Nu i-a intrat lui niciodată şi nu-i intră nici­ I-am pierdut.
odată în minte gândul, că mizeria, amărăciunile ori Pornit chiar din naşlere spre excese, el avea mai
emoţiunile vii pot să turbure mintea unui om trupeşte mult decât alţii nevoie de stăpânire de sir.e, căci nu
sănătos. se poate cere, nici nu era cu putinţă, ca a'ţii să aibă
Amicii mei din Sibiiu, care-1 ştiau din Viena şi ţi­ pentru el purtarea de grijă, dacă el însuşi nu ţinea
neau mult la el nu numai ca scriitor, ci şi ca om lor să-şi pună frâu. Aşa numai din simţământ de datorie
totdeauna sim­ insă şi din iubire cătră sine însuşi el nu puteâ să-şi
patic, stăruiau încordeze puterile: ar fi trebuit s’o facă de dragul
să-l iau cu mine, cuiva, fiindcă ţine să trăiască şi să-şi păstreze toate
căci nicăiri nu puterile. El era însă chiar şi la 1869, când I-am in-
puteâ să gă­ tâlnit la Viena, desgustat de vieaţă şi „plictisit", cum
sească o vieaţă ziceâ adeseori, de sine însuşi. Vedeâ ori îşi reamintea
atât de regulată în fiecare clipă atâtea lucruri, care-l răsvrătiau ori îl
ca ’n mijlocul umpleau de adâncă durere, încât cea mai mare uşu­
lor. 11 ademeniâ rare pentru dânsul era să doarmă ori să se peardă
şi pe dânsul în gânduri ca să nu-şi mai dee seamă despre cele ce
gândul acesta; se petrec împrejurul lui. Ar fi voit adeseori să se po­
el însă totdeauna trivească cu lumea, din care se socotiâ osândit a face
a fost lipsit de parte, dară firea lui se ’mpotriveâ, şi de aceea îşi
voinţă şi cu atât eră sie însuşi nesuferit, o sarcină pentru prietenii săi
mai mult se lăsă şi-o pacoste pentru toţi.
acum în voia în­ „Nu merită să fie trăită vieaţa, pe care pot s’o
tâmplării. am eu!" — erâ cel mai covârşitor dintre gândurile
„Es ist nicht lui şi aceasta se dă pe faţă când într’un fel, când
der Mtihe wert! într’altul şi ’n scrierile lui. Aceasta îi face pe mulţi
— mi-a zis el să creadă, că-şi spun gândul adevărat ceice-şi dau
în tr’un rând. — silinţa de a-1 prezentă drept pesimist, care Ie vede
Om din mine tot toate în negru şi exagerează păcatele altfel mici ale
Eminescu la 1884—5. n’o să mai iese! oamenilor.