Page 18 - 1909-13

30J LUCEAFĂRUL Nru] 13, 1909.
Nu e însă aceasta decât un neadevăr convenţional Ştie fiecare din noi oamenii, care s’au făcut urgisiţi
născocit de ceice se simt atinşi de scrierile lui. Pe­ şi au avut să sufere prigoniri grele, pentrucă şi-au
simist in înţelesul cinstit al cuvântului nu puteâ să făcut datoria dând de faţă mişeliile, pe cari le fac
fie omul, care eră cuprins de pietate faţă cu „bătrânii", alţii.
totdeauna înţelepţi şi buni, nici omul, care se însu- Un cas concret şi foarte luminos.
fleţeâ pentru poporul despoiat şi batjocorit de străini IntEuna din zile intendentul unui internat a tăiat
şi de înstrăinaţi, nici mai ales omul, care se luptă o vită bolnavă şi a luat dispoziţiunea, ca carnea să
în toate clipele pentru biruinţa binelui despre care nu fie distribuită. S’a constatat însă că vita suferise de
se îndoiâ niciodată. — Urâtă afară din cale şi nesu­ dalac şi astfel carnea nu a fost distribuită. Medicul
ferită i se părea numai faza trecătoare din vieaţa internatului însă, ţiind să-şi facă datoria, nu s’a mul­
poporului român, în care i-a fost rânduit să trăiască. ţumit cu atât, ci a făcut raport autorităţii superioare,
Toate i se păreau spoială şi minciună şi mişelie cerând să se ia măsurile de desinfectare pe cari le
şi nemernicie, şi întreaga fiinţă i se răsvrăteâ când cere legea.
vedea furioasa goană după averi şi după poziţiuni, E o lege pozitivă, care croieşte pedepse aspre
în care cei mai obraznici dedeau la o parte pe cei pentru ceice ne pun în consumaţiune asemenea carne,
mai vrednici, cei slabi profitau de slăbiciunile celor ori nu fac desinfectarea prescrisă. N’a fost însă ni­
tari, cei tari abuzau de nevoile celor slabi şi se tre­ meni pedepsit, ci i s’a cerut medicului conştiincios de-
ceau cu vederea toate păcatele, iară virtutea eră luată misiunea, pentrucă a scris negru pe alb adevărul, ca
drept nebunie. să-l afle şi ceice vin după noi.
Aşa vedea el lutnca, în mijlocul căreia işi petrecea Tot astfel şi Eminescu a fost prezentat de cei
vieaţa: ce oare ar fi putut să-l îndemne a-şi încorda atinşi de adevărurile spuse de el drept un pesimist
puterile ca s’o păstreze!? cu inima neagră, drept un smintit care, în loc de a
Nu voi cercetă, dacă şi eră în adevăr lumea aşa, cum profită de bunăvoinţa oamenilor cu mare trecere,
el o vedea şi dacă azi, după douăzeci şi cinci de ani, care-l îmbrăţişaseră, loviâ orbeşte când intr’unul când
ea e mai bună ori mai rea. Ţiu numai să fie ştiut de într’altul şi li se făcea tuturora nesuferit.
toţi oamenii de bună credinţă, că el a fost foarte cru- Nu, — aşa nu a fost Eminescu nici ca om, nici ca
ţător în scrierile lui şi a ridicat numai un colţişor al scriitor. Dispreţul lui faţă cu unii eră manifestarea
vălului, de altminteri foarte subţire, care acoperea iubirii lui cătră toţi.
urâciunile societăţii, în care-şi petrecea vieaţa. Dacă e deci adevărat, că ne aducem cu pietate
Au zis alţii lucruri şi mai multe şi mai grele şi nu aminte de el şi că ţinem să-i ridicăm un monument,
s’a ţinut seamă de spusele lor. îşi dedeau însă cei nu pentru el ridicăm monumentul acesta, ci pentru
atinşi seamă că ceeace Eminescu zice are să rămâie noi înşine şi ceice urmează după noi, să ni-1 amin­
şi că, cetind scrisa lui, fii şi nepoţi vor judecă şi vor tim în fiecare luptă pentru biruinţa binelui, în care
fi cuprinşi de dispreţul, care i-a întunecat lui vieaţa. el a sângerat, şi să urmăm cu puteri unite lupta
De aceea a fost prezentat drept un fel de duşman al aceasta, spre care el a voit să ne îndrumeze.
neamului omenesc, pe care atât de mult îl iubeâ. Ioan Slavici.

1
Cuvânt ocazional în amintirea lui Eminescu. )
Astăzi se împlinesc douăzeci de ani decând truditul Icoana stelei ce-a murit
trup în care a fost sălăşluit cel mai mare geniu al încet pe cer se suie:
poporului nostru, şi-a aflat dorita odihnă de veci. Eră, pe când nu s’a zărit,
Căci „văpaia" fără de păreche care răspândise atâta Azi o vedem, şi nu e.
lumină nu mai ardeâ de mult, ci numai arareori mai în adevăr aşa s’a întâmplat cu Eminescu: eră pe
licăriâ prin noaptea cea grozavă care o învăluise. când nu s’a zărit, pe când foarte puţini îl cunoşteau
Dar dacă ziua de care trebue să ne aducem aminte şi-l preţuiau şi nici aceştia pe deplin, şi deabia astăzi
astăzi, a fost una din cele mai triste zile în istoria când nu mai e, începem să-l vedem, începem să-l
literaturii noastre, noi putem vedeâ totuşi într’ânsa cunoaştem şi-l vedem înălţându-se din ce în ce tot
un simbol înălţător: ea a fost ziua în care pământul mai măreţ înaintea ochilor noştri uimiţi de-atâta lu­
trebuia să se întoarcă in pământ, ca să rămâie numai mină.
duhul cel curat şi să se ’nalţe tot mai sus în toată Astăzi pretutindeni unde sunt Români conştienţi de
strălucirea lui asemenea stelei moarte despre care idealul culturii noastre, se aduce prinos de admiraţie
ziceâ poetul în graiul lui cel minunat: şi recunoştinţă memoriei celui mai mare poet şi cuge­
tător al neamului nostru. Împreună cu miile de glasuri
') rostit cu ocazia serbării comemorative aranjate şi de gânduri care se înalţă, asemenea unui imn, prea­
de şcoala civilă de fete în sala festivă a „Asociaţiunii". mărind pe cântăreţul neamului şi dând dovadă că