Page 21 - 1909-13

Nrul 13, 1909. LUCEAFĂRUL 305
noaşterea vieţii şi personalităţii prietinului său de şi uneori până la 1 -2 ore p. m. Cântă frumos din
odinioară. D-l Al. Vlahuţă a scris un articol în „Uni­ gură, ca şi mama sa şi sora sa Henrietta. Făcea mare
versul" din care reproducem sfârşitul: haz şi chiar imită in bătae de joc pe dascălii cari
„Aş avea de adaos un cuvânt la cele multe cari serveau la biserică, lucru care supără pe mama lui;
se spun din toate părţile, pentru slava sărbătoarea cam contestă tatălui său origina de român curat, mamei
de mâne — când se împlinesc douăzeci de ani dela însă nu. Făceâ abus de excitante, ca tutun, cafele, etc.
moartea marelui Eminescu. Fireşte că e o zi sfântă Alcooluri tari nu bea. lubeâ mult pe ţărani, simpatizâ
pentru toţi, şi fiecare se va închină unde şi cum va pe ardeleni şi ură grozav pe greci şi pe unguri şi mai
crede el de cuviinţă. Biserica lui Eminescu e vastă. mult pe evrei. De aceştia din urmă îşi băteâ joc şi
Ori unde sună doina şi graiul românesc se poate spuneâ că evreu inteligent nu există; evrei şireţi sunt
sluji întru slujba şi pomenirea marelui mucenic. Să toţi, ziceâ el, dar vicleşugul nu-i inteligenţa adevărată,
nu ţinem de rău pe cei cari nu vin să se ’nchine cu ci relativă.
noi, şi ca noi. Facă-şi fiecare rugăciunea lui, cum va Geneza poeziilor lui Eminescu. — Multe
şti numai să şi-o facă. — Unii cu zgomot, alţii în din inspiraţiile lui Eminescu îşi au izvorul în întâm­
tăcere, toţi ne vom îndreptă gândul nostru cel mai plări legate de copilăria sa petrecută la Ipoteşti; aşâ
curat spre cel care pe toţi ne ’nvălue în lumina gân­ căpitanul M. Eminescu, fratele poetului, povesteşte
durilor lui. Eminescu ni-i drag şi sfânt tuturora. Ni-i că poetul, când eră mic, se duceâ în bucătărie şi făceâ
drag şi pentru lucrurile eterne pe cari ni le-a spus, şi purceluşi pe păreţi cu cărbunele. Pe aceşti purccluşi
pentru vieaţa curată şi mândră pe care-a trăit-o. îi descrie Eminescu, când în poema sa „Călin" zice:
De ce să ne facem inimă rea? Intru aceeaşi cre­
dinţă ne închinăm şi cei cari ne spunem rugăciunea Pe cuptorul uns cu humă şi pe coşcovii păreţi
tare, şi cari ni-o rostim în gând. Zugrâvit-au c’un cărbune copilaşul cel isteţ
Să ne respectăm unii pe alţii. Suntem în biserică. Purceluşi cu coada sfredel şi cu beţe ’n loc de labă,
Pluteşte de-asupra noastră sufletul divinului poet, Cum mai bine i se şede unui purceluş de treabă.
care nu mai face umbră nimărui şi nu mai supără pe Geneza poemei „Călin".— Pe când Eminescu
nimeni. De-acolo, din liniştea nemuririi lui, cu aceeaşi eră slujbaş la Iaşi, unde locuiâ împreună cu Bodnă-
dragoste ne priveşte pe toţi, şi — senin atoate ier­ rescu în .nişte chilii a călugărilor greci din fundul curţii
tător, cu înţelepciunea şi cu bunătatea celui ce-a trăit bisericei Trei-Ierarhi, a venit la familia sa in Ipoteşti.
şi a pătimit pentru alţii ne spune: Pace vouă!"' Cu această ocaziune s’a dus la schitul Agafton din
In cele mai multe oraşe din România s’au aranjat judeţul Botoşani, unde eră călugăriţă mătuşa sa, maica
serbări entuziaste, pomenindu-se în cuvântări oca­ Fevronia Iuraşcu. Aceasta, intr’o seară, a făcut şeză­
zionale vieaţa şi activitatea lui E. In Bucureşti s’a toare de tors lână, la care au venit mai multe călu­
făcut un pelerinagiu la mormântul lui din cimitirul găriţe. Una din ele, anume Zanaida, a spus povestea
Bellu, unde a vorbit d-l Slavici şi s’au depus cununi lui Călin. Poetul a ascultat-o, a luat notiţe şi apoi a
şi flori naturale. La noi,memoria poetului s’a serbat versificat subiectul.
în Arad şi Sibiiu. Arădanii au aranjat o serbare seri­ Geneza poeziei „Făt frumos din tei". — Pe
oasă şi demnă. In Sibiiu, cu ocazia încheierii anului când Balş stăpâneâ Dumbrăvenii, a luat în căsătorie
şcolar, la şcoala civilă de fete a Asociaţiunii, elevele pe o cântăreaţă germană dela teatrul imperial din
au cântat şi declamat poezii de Eminescu, iar distinsul Viena. Aceasta a adus in Dumbrăveni pe o nepoată
profesor, d-l Dr. I. Borcia, a cetit „Cuvântul ocazional", a sa, domnişoară, spre a-i ţineâ de urît. Nepoata, o fire
pe care îl publicăm. zvăpăiată, se îndrăgi nebuneşte de un ţăran, chelar
Revista noastră închină acest număr în întregime al velniţilor din Dumbrăveni, care eră de o rară frum-
Luceafărului literaturii noastre. Articolele sunt parte seţe, fiul lui Gheorghe Hodoroabă din Vereşti de pe
reproduse din alte publicaţii, parte inedite. Domeniul Dumbrăvenilor. Nemţoaica fură dela mătuşa
*
sa, Băluşoaia, suma de 300 de galbeni şi se înţelese
Dîn vieaţa lui Eminescu. Eminescu ca exterior cu frumosul flăcău ca să fugă împreună. Cum dânsa
şi caracter. Eminescu eră de statură mijlocie, vânjos, cunoşteâ bine călăria, într’o zi foarte de dimineaţă
cu faţa brună albă, cu ochii căprii închişi, cu părul a poruncit să-i pună şeaua pe cal — un armăsar
negru ca corbul; piciorul şi mânile mici ca şi ale mamei negru la păr — şi prefăcându-se că pleacă in caval­
sale; dinţii regulaţi, de culoare gălbue; când râdeâ, cadă, s’a dus la Vereşti. Acolo o aşteptă Hodoroabă
râdeâ cu mare poftă, râs sincer. Piciorul la scobitura lângă apa Sucevei, la graniţă. Dădu drumul calului
tălpii eră plin (Plattfuss), dar nu-1 jenă deloc la mers. ca să se ducă unde o vrea, iar ea împreună cu Hodo­
Eră foarte păros pe pulpele şi cele de sus şi cele roabă, râul fiind in acel timp scăzut, trecu graniţa
de jos, de credeai că-i omul lui Darwin. Iarna purtă cu învoirea grănicerilor, care nu le făcură nici o îm­
căciulă de astrahan, dreaptă, nu ţugueată (daci^că). potrivire.
Pălăria lui favorită eră semi-jobenul. Mergeâ tot­ Calul, dupăce a gonit cât a gonit, aşa că din negru
deauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în se făcuse alb de spume, s’a întors acasă singur şi a
jos şi mai totdeauna gânditor, li plăcea singurătatea. început a necheză la poarta castelului, să-i dea drumul
Somnul îi eră neregulat, aci ceteâ de cu seară până la grajd.
răsăreâ soareie, aci dormea de cu seară până la amiază Bătrânul Eminovici, tatăl poetului, cum îl văzu, îşi