Page 22 - 1909-13

306 LUCEAFABl'L Nrul 13, 190'J.
închipui că a trântit jos pe stăpâna lui şi îndată îm- Eminescu s’a culcat cu Constantin Ştefanovici, iar
pănă in toate părţile oamenii curţii ca să o caute. El Alexandru a rămas singur in pat. După ce stinseră
însuşi apucă spre Vereşti; dar acolo îl intimpină un lumina şi Eminescu aţipi puţin, Alexandru trase de
ţăran, care îi zise, să n’o mai caute degeaba, pentrucă sfoară şi fereastra începu a zăngăni. Constantin, văzând
nemţoaica a trecut cordonul (graniţa) cu feciorul lui capul sub plapomă, începu să sperie pe Eminescu că
Hodorcabă. Poetul auzind dela tatăl său naraţiunea vine duhul călugărului. Spre a-l amăgi mai bine,
acestei întâmplări, şi venind cu acesta şi fratele său, Alexandru începu să vorbească într’o cofă deşartă,
căpitanul Matei Eminescu, la Dumbrăveni, prin 1864, pe care o pusese mai înainte lângă pat: Eminowicz,
a făcut versul: Eniinowicz, warum, kaufst du nicht Bibli­
sche Geschichte?
La castel în poartă calul
Sta a doua zi în spume, Alexandru luă apoi sfeşnicul în care eră lumânarea
Dar frumoasa lui stăpână stinsă şi începu a-l bate cu dânsul peste plapomă.
A rămas pierdută ’n lume Eminescu, speriat şi clănţănind din dinţi, făgădui
să cumpere cartea. (Din „Omagiu lui Eminescu".)
Plecând din Dumbrăveni la Ipoteşti, poetul scrise *
cu cretă acest vers pe poarta castelului; dar tatăl său „Poporanismul" lui Eminescu. Mai zilele trecute
a pus de l-a şters, să nu se supere Băluşoaia, după unul dintre membri Academiei române, d-1 Duiliu
cum ne comunică însuşi căpitanul Eminescu, dela care Zamfirescu, întEun nesocotit discurs de recepţiune, a
ţinem povestirea acestei întâmplări şi care a auzit-o aruncat câteva săgeţi copilăreşti „poporanismului" in
de mai multeori dela părinţii săi. literatură, dând un înţeles greşit acestui cuvânt ajuns
Eminescu şi vânturătorii de vorbe. D-nul la modă D-1 Zamfirescu a denaturat înţelesul adevărat
I. B., profesor de limba română in Bucovina, fusese al poporanismului — cum au făcut şi alţii — ca să-şi
unul dintre cunoscuţii lui Eminescu la Viena. D-nul poată desfăşură teoriile şi părerile rătăcite. La acest
B. aveâ însă slăbiciunea multora, de a plictisi pe discurs de recepţiune se pare că răspunde d-1 Slavici,
amicii săi cu pledoarii lungi asupra celor mai neîn­ unul dintre reprezentanţii de baştină ai poporanismului
semnate chestiuni. in literatura noastră, în articolul său cu titlul din
Intâlnindu-1 odată pe Eminescu singur într’o cafenea, fruntea acestor rânduri. D-sa în acest articol spune:
începu, după obiceiul său, să-i ţină discursuri plicti­ „Multe dintre cele mai frumoase poezii ale lui Emi­
coase. Eminescu ca să se mântuie de el, îşi scoase nescu sunt în genul poporal nu numai ca limbă, ca
frumuşel căciula de pe cap, o puse pe masă lângă ritm, ca rimă şi ca temperament, ci şi după felul de
B. şi zicând: „Acum mai vorbeşte şi căciulei mele..." a gândi şi de a simţi ce se dă în ele pe faţă. — La
părăsi pe plicticos. dânsul această potrivire cu felul poporal eră voită
Şi de-atunci profesorul B. este duşman din prin­ dinadins. Pe când alţii, cum erau Creangă, Ispi-
cipiu a lui Eminescu; cine-i aminteşte de întâmplarea rescu ori Sima al lui loan, au scris în genul poporal,
cu căciula, riscă a cădea in disgraţia lui. Noi riscăm. fiindcă, eşiţi din mijlocul poporului, rămăseseră ţărani
Eminescu şi compozitorul Scheletti.— cu oarecare cultură şi nu erau în stare să scrie altfel,
„Eră pe vremea când apăruse „Ce te legeni Codrule" Eminescu, care nu eră eşit din mijlocul poporului,
pus în muzică de nemuritorul George Scheletti. Mă ţinea să se potrivească intru toate cu poporul, pen­
aflam la magazinul nostru de arte şi muzică din Iaşi, trucă numai aşa puteâ să străbată şi să rămâie."
unde marele poet veniâ zilnic. Melancolic din fire, „Eminescu, şi-a dat cea mai mare parte din vieaţă
Eminescu vine spre mine ca niciodată foarte voios şi cea inai bună parte din sufletul lui, ca să cunoască
şi mă roagă să-i cânt din vioară „Ce te legeni Co­ până în cele mai mici amănunte vieaţa poporului
drule". I l-am cântat de mai multeori de-a rândul român şi rostul neamului românesc în lumea aceasta,
fără să-şi dea vr’o părere asupra muzicei. Intr’una iar silinţele lui n’au rămas zădarnice. — De aceea a
din zile, numai ce-l aud: „Ce bine m’a înţeles Scheletti, pătruns scrisa lui în cercuri din ce în ce mai largi
minunată poezie muzicală (eine prâchtige musika- şi stăpâneşte din ce in ce mai mult inimile şi minţile;
lische Dichtkunst)." de aceea creşte în el şi se înalţă din zi în zi mai
Eminescu superstiţios. Pe când Eminescu mult în gândul tuturora."
studia la liceul din Cernăuţi, elevii Constantin şi Al. Oameni cu „mintea strâmtă", cari se văd în toate
Ştefanovici cu care steteâ la aceeaşi gazdă posedând numai pe sine, cari trăesc numai în prezent şi numai
o biblie veche (Biblische Geschichte Altes Testament) pentru prezent şi nu sunt în stare să se socotească
ce se predă în clasa Il-a gimnazială urmată de poet o „veriguţă nebăgată în seamă din lanţul cel mare
au voit să o vândă lui Eminescu, dar cereau pe ea al vieţii naţionale" nu vor puteâ înţelege niciodată
un preţ prea mare. Faţă de refuzul lui Eminescu, nu­ „poporanismul" lui Eminescu. Nu-i aşa d-lc Zamfi­
miţii îecurseră la o stratagemă: l-au luat să doarmă rescu?
împreună cu ei în aceeaşi odaie sau mai bine zis D-1 Slavici formulează şi părerea ce o aveâ Emi­
chilie, în care după spusa unora s’ar fi spânzurat un nescu despre rostul unui scriitor în vieaţa unui popor:
călugăr. Ştiindu-1 timid şi superstiţios, au legat de „Nu avem să scriem pentru ea (pătura superpusă, căr-
fereastra, la care se zice că s’a spânzurat călugărul, turărime), „apa, care curge", ci pentru întregul popor,
o sfoară de care trăgând zorăiau ferestrele. Seara, „pietrele, care rămân", şi rostul intregei noastre lu-